SlideShare a Scribd company logo
1 of 19
PROIECT EDUCAŢIONAL
“ARHEOLOG PENTRU O ZI”
Tipul de educaţie în care se
încadrează:
Educaţie pentru dezvoltarea gândirii
creative, prin metodele şi tehnicile
specifice de investigare a faptelor
istorice;
Educaţie pentru coerenţă şi rigoare în
gândire şi acţiune
Scopul proiectului
Iniţierea elevilor în cunoaşterea
modalităţilor de descoperire,
investigare şi interpretare a surselor
istorice
Obiective
 Însuşirea de către elevi a noţiunilor elementare
de arheologie experimentală;
 Identificarea modului de desfăşurare a
activităţilor pe un şantier arheologic;
 Stabilirea unor relaţii de bună colaborare şi
respect între cele trei instituţii de învăţământ şi
comunitate;
 Sensibilizarea părinţilor şi a comunităţii pentru a
răspunde pozitiv demersului didactic, pe
parcursul derulării proiectului;
 Promovarea în comunitate a imaginilor pozitive
ale unităţilor implicate în proiect .
Grupul Ţintă
 Elevii claselor de gimnaziu şi liceu, pasionaţi de
istorie;
 Elevii care participă la activităţile cercurilor şi
cluburilor de istorie;
 Elevii care participă la activităţile altor cercuri
şcolare;
 Elevii, membri ai colectivelor de redactare a
revistelor şcolare;
 Cadre didactice din învăţământul preuniversitar
şi universitar;
 Părinţi
Parteneri:
Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ;
Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I.
Cuza”, Iaşi;
8 şcoli şi licee din Judeţul Neamţ, printre
care şi Colegiul Tehnic “Gheorghe
Cartianu”
Evaluarea şi diseminarea proiectului:
Expoziţii de fotografii;
CD-uri;
Film;
Articole în revistele şcolare şi în presa
locală;
Proiectul s-a desfăşurat în mai multe etape, care au
cuprins:
 - întâlniri ale partenerilor, stabilirea temelor, a datelor şi
locurilor de desfăşurare a fiecărei activităţi;
 - activitatea de modelare a vaselor de ceramică de
Cucuteni, folosind tehnici din antichitate;
 - expoziţia itinerantă, în fiecare şcoală participantă, cu
vasele modelate de elevi şi de profesori;
 - o excursie de o zi pe un şantier arheologic;
 - prezentare PP, film, fotografii, evaluarea activităţilor din
proiect, concluzii.
Pentru elevi , evident cea mai atractivă zi
a fost cea în care ne-am deplasat la un
conac din apropierea oraşului şi am
asistat la prezentarea făcută de arheologi
a confecţionării vaselor, a arderii lor, după
care fiecare participant a modelat propriile
vase, sub atenta îndrumare a
specialiştilor.
Iată şi fotografii de la acea activitate:
Momentul de prezentare al proiectului:
Echipa participantă din şcoala noastră:
Vasele realizate de arheologi:
Arderea vaselor :
Vasele după ardere:
Elevii şi elevele noastre la momentul de
muncă:
Şi profesoarele au muncit.....
Şi iată realizările echipei noastre:
Proiect  educaţional arheolog pentru o zi  cipru

More Related Content

Similar to Proiect educaţional arheolog pentru o zi cipru

TRADITII SI OBICEIURI-CLASA A3A.doc
TRADITII SI OBICEIURI-CLASA A3A.docTRADITII SI OBICEIURI-CLASA A3A.doc
TRADITII SI OBICEIURI-CLASA A3A.docPolianaSimizStefanes
 
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ (1).pdf
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ (1).pdfProiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ (1).pdf
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ (1).pdfPolianaSimizStefanes
 
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ.doc
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ.docProiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ.doc
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ.docPolianaSimizStefanes
 
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ_IULIANA.doc
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ_IULIANA.docProiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ_IULIANA.doc
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ_IULIANA.docPolianaSimizStefanes
 
Turist în orașul meu craiova
Turist în orașul meu  craiovaTurist în orașul meu  craiova
Turist în orașul meu craiovaGheorghitoiumaria
 
Turist în orașul meu craiova
Turist în orașul meu  craiovaTurist în orașul meu  craiova
Turist în orașul meu craiovaGheorghitoiumaria
 
Traditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuriTraditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuriiullianas
 
Orizonturi culturale revista nr 3 scoala gimnaziala petru poni cucuteni
Orizonturi culturale revista nr 3 scoala gimnaziala petru poni cucuteniOrizonturi culturale revista nr 3 scoala gimnaziala petru poni cucuteni
Orizonturi culturale revista nr 3 scoala gimnaziala petru poni cucuteniRaluca Mariana Ciudin
 
proiect de parteneriat
proiect de parteneriatproiect de parteneriat
proiect de parteneriatiullianas
 
Traditii si obiceiuri locale
Traditii si obiceiuri localeTraditii si obiceiuri locale
Traditii si obiceiuri localeSurdu Romeo
 
Traditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuriTraditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuriiullianas
 
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...DIB ULIM
 
Activitati cdi 2018 2019
Activitati cdi 2018 2019Activitati cdi 2018 2019
Activitati cdi 2018 2019Lucretia Birz
 
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptxRaportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptxarabelatrica
 
Activitati 2017- 2018
Activitati 2017- 2018Activitati 2017- 2018
Activitati 2017- 2018Lucretia Birz
 
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul de la crivadia.
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul  de la crivadia.Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul  de la crivadia.
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul de la crivadia.vorbedeverde11
 
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doinaParteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doinabudur eleonora
 

Similar to Proiect educaţional arheolog pentru o zi cipru (20)

TRADITII SI OBICEIURI-CLASA A3A.doc
TRADITII SI OBICEIURI-CLASA A3A.docTRADITII SI OBICEIURI-CLASA A3A.doc
TRADITII SI OBICEIURI-CLASA A3A.doc
 
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ (1).pdf
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ (1).pdfProiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ (1).pdf
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ (1).pdf
 
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ.doc
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ.docProiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ.doc
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ.doc
 
TRADITII SI OBICEIURI CLASA 1.doc
TRADITII SI OBICEIURI CLASA 1.docTRADITII SI OBICEIURI CLASA 1.doc
TRADITII SI OBICEIURI CLASA 1.doc
 
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ_IULIANA.doc
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ_IULIANA.docProiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ_IULIANA.doc
Proiect_TRADITII SI OBICEIURI LOCALE 2023_ raport narativ_IULIANA.doc
 
Turist în orașul meu craiova
Turist în orașul meu  craiovaTurist în orașul meu  craiova
Turist în orașul meu craiova
 
Turist în orașul meu craiova
Turist în orașul meu  craiovaTurist în orașul meu  craiova
Turist în orașul meu craiova
 
Traditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuriTraditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuri
 
Orizonturi culturale revista nr 3 scoala gimnaziala petru poni cucuteni
Orizonturi culturale revista nr 3 scoala gimnaziala petru poni cucuteniOrizonturi culturale revista nr 3 scoala gimnaziala petru poni cucuteni
Orizonturi culturale revista nr 3 scoala gimnaziala petru poni cucuteni
 
proiect de parteneriat
proiect de parteneriatproiect de parteneriat
proiect de parteneriat
 
Traditii si obiceiuri locale
Traditii si obiceiuri localeTraditii si obiceiuri locale
Traditii si obiceiuri locale
 
Traditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuriTraditii si obiceiuri
Traditii si obiceiuri
 
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...
 
Activitati cdi 2018 2019
Activitati cdi 2018 2019Activitati cdi 2018 2019
Activitati cdi 2018 2019
 
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptxRaportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
 
Estetica si iconografie
Estetica si iconografieEstetica si iconografie
Estetica si iconografie
 
Activitati 2017- 2018
Activitati 2017- 2018Activitati 2017- 2018
Activitati 2017- 2018
 
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul de la crivadia.
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul  de la crivadia.Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul  de la crivadia.
Parcul natural grădiştea muncelului cioclovina.turnul de la crivadia.
 
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doinaParteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
Parteneriat ceahlau 2013 un material realizat de dumitrascu doina
 
Proiect educational
Proiect educationalProiect educational
Proiect educational
 

More from budur eleonora

Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEET
Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEETGhid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEET
Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEETbudur eleonora
 
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată varianta 4
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată  varianta 4Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată  varianta 4
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată varianta 4budur eleonora
 
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academicăManual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academicăbudur eleonora
 
Guide for teachers , staff assistants and school administrators
Guide for teachers , staff assistants and school administratorsGuide for teachers , staff assistants and school administrators
Guide for teachers , staff assistants and school administratorsbudur eleonora
 
Sports and friendship by livia nicolae
Sports and friendship by livia nicolaeSports and friendship by livia nicolae
Sports and friendship by livia nicolaebudur eleonora
 
Teaching communication by airinei liliana
Teaching communication by airinei lilianaTeaching communication by airinei liliana
Teaching communication by airinei lilianabudur eleonora
 
Relationships by mihaela alexandrina cenusa
Relationships by mihaela  alexandrina cenusaRelationships by mihaela  alexandrina cenusa
Relationships by mihaela alexandrina cenusabudur eleonora
 
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusa
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusaGroup problem solving by mihaela-alexandrina cenusa
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusabudur eleonora
 
Airinei liliana presentation
Airinei liliana presentationAirinei liliana presentation
Airinei liliana presentationbudur eleonora
 
Communication obstacles dir. emilia lupei
Communication obstacles   dir. emilia lupeiCommunication obstacles   dir. emilia lupei
Communication obstacles dir. emilia lupeibudur eleonora
 
Personalitaty and education by. emilia lupei
Personalitaty and education    by. emilia lupeiPersonalitaty and education    by. emilia lupei
Personalitaty and education by. emilia lupeibudur eleonora
 
Eco project by emilia lupei
Eco project by emilia lupeiEco project by emilia lupei
Eco project by emilia lupeibudur eleonora
 
Intercultural communication by doina dumitrascu
Intercultural communication   by doina dumitrascuIntercultural communication   by doina dumitrascu
Intercultural communication by doina dumitrascubudur eleonora
 
Comunicare interpersonala by dumitrascu doina
Comunicare interpersonala by dumitrascu doinaComunicare interpersonala by dumitrascu doina
Comunicare interpersonala by dumitrascu doinabudur eleonora
 
Fourth project meeting report
Fourth project meeting reportFourth project meeting report
Fourth project meeting reportbudur eleonora
 
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow report
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow  reportHAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow  report
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow reportbudur eleonora
 
The first meeting of the project took place in limassol cyprusreport
The first meeting of the project took place in limassol cyprusreportThe first meeting of the project took place in limassol cyprusreport
The first meeting of the project took place in limassol cyprusreportbudur eleonora
 
6.report mobility portugal_201
6.report mobility portugal_2016.report mobility portugal_201
6.report mobility portugal_201budur eleonora
 

More from budur eleonora (20)

Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEET
Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEETGhid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEET
Ghid de bune practici pentru fiurnizorii de servicii pentru tinerii NEET
 
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată varianta 4
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată  varianta 4Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată  varianta 4
Proiectul şcoala europeană incluzivă şi integrată varianta 4
 
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academicăManual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
Manual de bune practici in consiliere si orientare vocațională și academică
 
Guide for parents f
Guide for parents fGuide for parents f
Guide for parents f
 
Guide for teachers , staff assistants and school administrators
Guide for teachers , staff assistants and school administratorsGuide for teachers , staff assistants and school administrators
Guide for teachers , staff assistants and school administrators
 
Sports and friendship by livia nicolae
Sports and friendship by livia nicolaeSports and friendship by livia nicolae
Sports and friendship by livia nicolae
 
Teaching communication by airinei liliana
Teaching communication by airinei lilianaTeaching communication by airinei liliana
Teaching communication by airinei liliana
 
Relationships by mihaela alexandrina cenusa
Relationships by mihaela  alexandrina cenusaRelationships by mihaela  alexandrina cenusa
Relationships by mihaela alexandrina cenusa
 
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusa
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusaGroup problem solving by mihaela-alexandrina cenusa
Group problem solving by mihaela-alexandrina cenusa
 
Airinei liliana presentation
Airinei liliana presentationAirinei liliana presentation
Airinei liliana presentation
 
Communication obstacles dir. emilia lupei
Communication obstacles   dir. emilia lupeiCommunication obstacles   dir. emilia lupei
Communication obstacles dir. emilia lupei
 
Personalitaty and education by. emilia lupei
Personalitaty and education    by. emilia lupeiPersonalitaty and education    by. emilia lupei
Personalitaty and education by. emilia lupei
 
Eco project by emilia lupei
Eco project by emilia lupeiEco project by emilia lupei
Eco project by emilia lupei
 
Intercultural communication by doina dumitrascu
Intercultural communication   by doina dumitrascuIntercultural communication   by doina dumitrascu
Intercultural communication by doina dumitrascu
 
Comunicare interpersonala by dumitrascu doina
Comunicare interpersonala by dumitrascu doinaComunicare interpersonala by dumitrascu doina
Comunicare interpersonala by dumitrascu doina
 
Relatia profesor elev
Relatia profesor elevRelatia profesor elev
Relatia profesor elev
 
Fourth project meeting report
Fourth project meeting reportFourth project meeting report
Fourth project meeting report
 
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow report
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow  reportHAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow  report
HAIFES project second international meeting that took place in Rzeszow report
 
The first meeting of the project took place in limassol cyprusreport
The first meeting of the project took place in limassol cyprusreportThe first meeting of the project took place in limassol cyprusreport
The first meeting of the project took place in limassol cyprusreport
 
6.report mobility portugal_201
6.report mobility portugal_2016.report mobility portugal_201
6.report mobility portugal_201
 

Proiect educaţional arheolog pentru o zi cipru

  • 2. Tipul de educaţie în care se încadrează: Educaţie pentru dezvoltarea gândirii creative, prin metodele şi tehnicile specifice de investigare a faptelor istorice; Educaţie pentru coerenţă şi rigoare în gândire şi acţiune
  • 3. Scopul proiectului Iniţierea elevilor în cunoaşterea modalităţilor de descoperire, investigare şi interpretare a surselor istorice
  • 4. Obiective  Însuşirea de către elevi a noţiunilor elementare de arheologie experimentală;  Identificarea modului de desfăşurare a activităţilor pe un şantier arheologic;  Stabilirea unor relaţii de bună colaborare şi respect între cele trei instituţii de învăţământ şi comunitate;  Sensibilizarea părinţilor şi a comunităţii pentru a răspunde pozitiv demersului didactic, pe parcursul derulării proiectului;  Promovarea în comunitate a imaginilor pozitive ale unităţilor implicate în proiect .
  • 5. Grupul Ţintă  Elevii claselor de gimnaziu şi liceu, pasionaţi de istorie;  Elevii care participă la activităţile cercurilor şi cluburilor de istorie;  Elevii care participă la activităţile altor cercuri şcolare;  Elevii, membri ai colectivelor de redactare a revistelor şcolare;  Cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar;  Părinţi
  • 6. Parteneri: Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ; Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi; 8 şcoli şi licee din Judeţul Neamţ, printre care şi Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu”
  • 7. Evaluarea şi diseminarea proiectului: Expoziţii de fotografii; CD-uri; Film; Articole în revistele şcolare şi în presa locală;
  • 8. Proiectul s-a desfăşurat în mai multe etape, care au cuprins:  - întâlniri ale partenerilor, stabilirea temelor, a datelor şi locurilor de desfăşurare a fiecărei activităţi;  - activitatea de modelare a vaselor de ceramică de Cucuteni, folosind tehnici din antichitate;  - expoziţia itinerantă, în fiecare şcoală participantă, cu vasele modelate de elevi şi de profesori;  - o excursie de o zi pe un şantier arheologic;  - prezentare PP, film, fotografii, evaluarea activităţilor din proiect, concluzii.
  • 9. Pentru elevi , evident cea mai atractivă zi a fost cea în care ne-am deplasat la un conac din apropierea oraşului şi am asistat la prezentarea făcută de arheologi a confecţionării vaselor, a arderii lor, după care fiecare participant a modelat propriile vase, sub atenta îndrumare a specialiştilor.
  • 10. Iată şi fotografii de la acea activitate: Momentul de prezentare al proiectului:
  • 11. Echipa participantă din şcoala noastră:
  • 12. Vasele realizate de arheologi:
  • 15. Elevii şi elevele noastre la momentul de muncă:
  • 16.
  • 17. Şi profesoarele au muncit.....
  • 18. Şi iată realizările echipei noastre: