LEAGANUL DE AUR de Traian Dorz

1. Traian DORZ
Traian Dorz
LEAGĂNUL DE AUR
1

2. LEAGĂNUL DE AUR
Coperta I: Florian Lipan
Grafica: Alexandru Stănese
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale
DORZ, TRAIAN
Leagănul de aur / Traian Dorz. - Ed. a 2-a, rev. - Sibiu:
Oastea Domnului, 2008
ISBN 978-973-710-116-7
289(498) Oastea Domnului
821.135.1-93-34
© Toate drepturile rezervate
Editurii «Oastea Domnului»
ISBN 978-973-710-116-7
2

3. Traian DORZ
TRAIAN DORZ
Leagãnul de aur
Povestiri şi poezii,
rugăciuni şi melodii
pentru tineri
şi copii
edi ia a II-a
Apare cu binecuvântarea ÎPS Sale
Dr. LAUREN IU STREZA,
Mitropolitul Ardealului
Editura «Oastea Domnului»
Sibiu, 2009
3

4. LEAGĂNUL DE AUR
Domnul nostru
Iisus Hristos
este adevăratul Îndrumător fericit.
El a spus:
„Cine Mă urmează pe Mine
nu va umbla în întuneric,
ci va avea lumina vie ii...”
(Ioan 8, 12)
4

5. Traian DORZ
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Iisus Hristos,
Marele nostru Dumnezeu şi Îndrumător,
slavă veşnică ie!
Învă ătura Ta este Calea,
Cuvântul Tău este Adevărul,
Îndrumarea Ta este Via a.
Fericit este oricine Te ascultă
şi Te urmează,
de la orice vârstă.
Dar cine Te ascultă şi Te urmează
din copilăria şi tinere ea lui
este nespus mai fericit.
Căci acela răscumpără un timp,
aduce un rod
şi câştigă un har
de un pre unic şi veşnic,
pe pământ şi în cer,
în fa a oamenilor şi a lui Dumnezeu.
Slavă veşnică ie,
Marele nostru Îndrumător şi Dumnezeu,
Iisus Hristos!
5

6. LEAGĂNUL DE AUR
Leagănul de aur sfânt
Leagănul de aur sfânt
este via a dulce
ce din ceruri pe pământ
Domnul ne-o aduce.
Este starea cea de Sus
care ne-nfăşoară
când iubirea lui Iisus
inimii-i coboară,
Când ce-ascul i şi ce priveşti
este-atât de bine,
că-n tot sufletul sim eşti
raiu-ntreg cum vine.
Îngeraşii to i cu drag
vin atunci şi- i cântă
şi-nspre-al cerurilor prag
sufletul i-avântă.
Şi din starea ce-o sim eşti
veşnic nu te-ai duce,
căci de harul ce-l trăieşti
fa a ta străluce.
Fericit orice copil
ce de mic înva ă
pe Iisus luându-şi-L
Domn pe-ntreaga via ă.
6

7. Traian DORZ
Doamne Iisuse,
Scumpul nostru Mântuitor,
îngenunchind în Fa a Crucii Tale,
Te rugăm, din cea dintâi clipă
când ne apropiem de Cuvântul Tău
şi de Fa a Ta,
să ne binecuvântezi!
Să ne deschizi mintea şi inima,
ca să putem în elege tot ce ne spui Tu.
Să ne dăruieşti de la Tatăl Ceresc pe Sfântul Duh,
Care să ne dea lumina şi puterea să cunoaştem,
să primim
şi să urmăm toată voia lui Dumnezeu.
Ca să trăim ferici i pe pământ
şi să vedem cu bucurie Fa a Ta în ceruri.
Amin.
7

8. LEAGĂNUL DE AUR
Lăudaţi pe Domnul Sfântul
Lăuda i pe Domnul Sfântul,
lăudăm, lăudăm,
El e bun pe tot pământul,
lăudăm, lăudăm.
Noi Îl lăudăm,
noi Îl lăudăm,
noi Îl lăudăm, lăudăm,
El e bun pe tot pământul,
lăudăm, lăudăm, lăudăm...
Lăuda i-L diminea a,
lăudăm, lăudăm,
El ne luminează fa a,
lăudăm, lăudăm.
Lăuda i-L ziua-ntreagă,
lăudăm, lăudăm,
El ne face munca dragă,
lăudăm, lăudăm.
Lăuda i-L până seara,
lăudăm, lăudăm,
să răsune toată ara,
lăudăm, lăudăm.
Lăuda i al Lui Sfânt Nume,
lăudăm, lăudăm,
să răsune-ntreaga lume,
lăudăm, lăudăm...
8

9. Traian DORZ
LEAGĂNUL DE AUR
Când Domnul nostru Iisus Hristos S-a născut, Măicu a
Lui cea Sfântă, Fecioara Maria, L-a înfăşat în scutece şi L-a
culcat într-o iesle, pe paie de grâu. Căci oamenii din cetatea
aceea nu L-au primit în casele lor. Ci numai un om, anume
Crăciun, I-a făcut loc în grajdul vitelor Sale, în iesle.
În Noaptea aceea sfântă erau nişte păstori care aveau oile
lor afară, în câmpia Betleemului.
Oile odihneau în staule, iar păstorii stăteau de strajă în
jurul lor şi le păzeau, ca să nu vină fiarele sau ho ii să le fure
ori să le ucidă. Pe când stăteau păstorii povestind în jurul fo-
cului, numai ce au văzut dintr-o dată o mare lumină cerească
strălucind în jurul lor, iar din mijlocul luminii au văzut ivin-
du-se un înger minunat, care se apropia de ei.
Păstorii s-au înfricoşat foarte tare, dar bunul înger le-a
grăit plin de bucurie şi de dragoste:
– Nu vă teme i! Iată, eu am venit să vă aduc o Veste bu-
nă, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: astăzi în ce-
tatea lui David, în Betleem, vi S-a născut un Mântuitor, Care
este Hristos Domnul.
Iată semnul după care Îl ve i cunoaşte: ve i găsi un Prunc
înfăşat şi culcat într-o iesle...
Şi deodată o mare mul ime de îngeraşi s-a ivit împreună
cu bunul înger. Şi într-un cor ceresc lăudau pe Dumnezeu,
9

10. LEAGĂNUL DE AUR
cântând şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în înăl imi, iar pe
pământ pace, între oameni bunăvoire...”
După ce au plecat îngeraşii să se întoarcă în Cer, păstorii
au zis unii către al ii:
– Veni i să mergem, să-L aflăm pe Domnul!
Dar ei aveau turmele lor de oi e. Iar unul dintre ei avea şi
un copil al lui cu el.
Atunci cel care avea copilul cu el a zis:
– Dacă noi vom merge cu to ii, cine va păzi oi ele
noastre?
– Le vor păzi îngeraşii care ne-au trimis să-L aflăm pe
Iisus Hristos! a răspuns altul.
– Dar cu copilul acesta ce vom face?
– Îl vom lua şi pe el cu noi!
L-au luat şi pe copil cu ei şi s-au dus şi L-au aflat pe
Domnul Iisus Hristos.
Dar copilul păstorului, obosit de drum şi de somn, îndată
ce au ajuns la ieslea Mântuitorului Hristos, a adormit de tot.
Atunci tatăl lui l-a aşezat şi pe el să doarmă în aceeaşi
iesle unde era culcat Domnul Iisus, la dreapta Lui, cu capul
pe aceleaşi paie.
Îndată ce fu aşezat în ieslea Mântuitorului, copilul avu un
vis atât de minunat, că nu l-a mai putut uita niciodată.
I se părea lui că stă culcat într-un leagăn de aur şi că pa-
iele din jurul lui sunt raze cereşti ce izvorau de la Pruncul
Sfânt de lângă el, Care strălucea, de nu-L puteai privi.
Tot grajdul în care erau ei se prefăcuse într-un rai ce-
resc, plin de nesfârşite coruri de îngeraşi care zburau pretu-
tindeni, cântând veseli şi ferici i.
Câmpii frumoase, pline de nemaivăzute flori minunate şi
10

11. Traian DORZ
dealuri verzi, pline de pomi şi vii încărcate cu tot felul de
roade frumoase şi dulci se întindeau cât vedeai cu ochii.
Păsărele cântătoare şi tot felul de vietă i prietenoase şi
cumin i veneau până să le mângâie el cu mâinile... Iar când
nu mai ştia el de fericit, iată că vine spre el bunul înger pe ca-
re îl văzuse acolo în câmpie când era lângă oi e şi îi zise: „Iar
tu, dacă nu vei asculta de Domnul Hristos, vei avea multe de
suferit în via a ta pe pământ. Totuşi Domnul Se va îndura de
tine, fiindcă tu ai fost primul copil care a venit la El.
Şi la sfârşit vei fi ca la început...”
După ce îi spuse acestea, bunul înger plecă sus-sus, suind
totul cu el... Iar copilul păstorului se trezi luat în bra e de tatăl
său, care se întorcea cu ceilal i so i ai lui la oi ele lor.
Dar copilul nu mai putea uita visul său şi nu-i mai venea
să plece de lângă Domnul Iisus.
Cu inima plină de amintirea minună iilor pe care le văzu-
se în vis, sim ea totuşi o mare triste e din pricina celor ce i le
spusese îngerul. Şi pe care el nu le putea în elege nicidecum.
Au trecut apoi anii... Lucrurile s-au schimbat mult.
Păstorii au murit, copilul de atunci a crescut mare. Prie-
tenii cu care s-a întovărăşit l-au făcut întâi risipitor, apoi ho .
Ajuns tâlhar, s-a înso it cu încă unul ca el şi amândoi
umblau prin toate satele şi împrejurimile acelea, făcând multe
rele.
În vremea aceea umbla şi Domnul Iisus, vestind Sfânta
Evanghelie şi făcând bine prin toate satele şi cetă ile popo-
rului Lui, prin Israel.
Mul imi de oameni Îl ascultau pe Domnul, iar cei care
erau bolnavi de tot felul de boli erau vindeca i de către Iisus.
11

12. LEAGĂNUL DE AUR
Toată lumea vorbea cu uimire despre tot ce făcea Domnul şi
mul i oameni veneau din depărtări mari să audă cuvintele Lui
şi să vadă minunile pe care le făcea El.
Mare parte din cei care veneau şi Îl ascultau pe Domnul
se lăsau de păcatele lor şi începeau o via ă nouă, de fapte bu-
ne, aşa cum îi învă a Hristos.
Adeseori printre aceste mul imi se amestecau, necunos-
cu i, şi cei doi tâlhari, ca să audă şi să vadă şi ei ce făcea
Iisus.
Copilul păstorului fusese de multe ori mişcat adânc în su-
fletul lui de Cuvântul Domnului, dar îndată celălalt tâlhar îl
lua cu vorba, ca să-l facă să uite de cele bune şi îl îndemna să
meargă iarăşi la faptele lor cele rele.
Uneori, ascultând la cuvintele lui Iisus, îşi aducea aminte
cu lacrimi în ochi de visul lui din copilărie şi de leagănul de
aur cel minunat. Atunci era gata să se lase de relele lui şi să
se facă şi el un ucenic al Domnului, ca al ii.
Dar vechea ispită a firii lui rele îl biruia din nou şi se scu-
funda iarăşi în păcatele sale.
Multă vreme au fost urmări i pentru relele lor, dar ei se
ştiau ascunde foarte bine şi scăpau. Însă o dată tot au fost
prinşi.
Au fost judeca i şi osândi i ca să fie răstigni i pe cruce.
Judecata lor se făcuse doar cu pu in înainte de prinderea şi
judecarea Domnului Iisus Hristos, Care fusese osândit tot la
moartea pe Cruce.
Astfel cei doi tâlhari au fost răstigni i şi ei, amândoi, îm-
preună cu Domnul, unul de-a dreapta, iar celălalt de-a stânga
Mântuitorului.
12

13. Traian DORZ
13

14. LEAGĂNUL DE AUR
Când era răstignit de-a dreapta Domnului Iisus, fiul păs-
torului şi-a adus aminte că el mai stătuse cândva de-a dreapta
Domnului, când era culcat în aceeaşi iesle şi pe aceleaşi paie.
Şi abia atunci i se lumină în gând în elesul cuvintelor pe care
i le spusese îngerul în visul lui din leagănul de aur.
Ceva ca nişte umbre grele şi orbitoare căzură de pe ochii
min ii lui. Îşi văzu toată via a într-o clipă.
Ce minunat începuse – dar după aceea ce netrebnic ajun-
sese să şi-o întineze cu tot felul de fărădelegi… Se gândea cât
de fericit ar fi fost dacă ar fi rămas credincios, cinstit şi bun,
aşa cum se sim ea când era copil. Dar ce netrebnic şi ticălos
l-a făcut umblarea ticăloasă şi prietenii ticăloşi cu care a trăit.
Minunatul rai pe care îl văzuse în visul lui, acum îl vedea
pierdut pentru el pe totdeauna. Şi îşi aştepta zdrobit de tot
moartea pe care sim ea că şi-o merită.
Dar inima lui era plină de o amară părere de rău că nu-L
ascultase pe Domnul când putuse să-L asculte.
Că nu se făcuse ucenic al Domnului când putuse să se
facă. Că n-a ales calea cea bună când o putea alege.
Privea printre lacrimi la Domnul, Care, alături de el, su-
ferea în tăcere şi în seninătate toate chinurile usturătoare ale
cuielor şi mor ii... Şi inima lui se umplu dintr-o dată de o pu-
ternică încredin are că Iisus este Dumnezeu... Că tot ce spu-
sese El era adevărat. Şi tot ce făgăduise se va împlini.
Ascultând batjocurile cu care privitorii, călăii, solda ii,
judecătorii Domnului şi celălalt tâlhar Îl ocărau pe Domnul, –
el dintr-o dată îi înfruntă pe to i, strigând:
– Nu vă teme i de Dumnezeu să vorbi i aşa? De ce osân-
di i pe Sfântul Acesta? El niciodată n-a făcut nici un rău ni-
mănui, ci numai bine tuturor. Osândi i-mă pe mine, că eu me-
rit. Dar El n-a făcut nici un rău!...
14

15. Traian DORZ
Apoi, plin de căin ă, de credin ă şi de nădejde în Învierea
şi Venirea Domnului, a întors ochii spre Iisus şi s-a rugat zi-
când:
– Doamne Iisuse, ai milă şi mă pomeneşte şi pe mine
când vei veni în Împără ia Ta...
Domnul Iisus, de pe chinurile Crucii, întorcându-Şi o
clipă ochii cu bunătate şi cu bucurie, i-a zis:
– Adevărat î i spun că încă astăzi vei fi cu Mine în Rai!...
Deodată, sărmanului tâlhar, fiul păstorului, i se păru că,
peste toată prăpastia care îl despăr ise de Domnul, bra ul
Crucii Domnului se întinde ca o punte de raze, ca el să poată
trece fericit spre Leagănul de aur care îl aştepta.
Sim i ca şi cum mâna mântuitoare şi dulce a lui Iisus l-ar
cuprinde cu drag la pieptul Său, iar în jur începu să-i pară că
se ivesc minuna ii îngeraşi şi toate priveliştile cereşti care
l-au încântat cândva în visul lui, culcat lângă Domnul, în ies-
le. Că o minunată cale strălucită se deschide în fa a lui, iar
undeva înainte, scăldată în lumină şi iubire, Fa a Slăvită a lui
Hristos îl cheamă. Iar Por ile Împără iei Sale cereşti i se des-
chid să intre...
Fericit şi cu fa a plină de o lumină dumnezeiască, fiul
păstorului începu să se roage, zicând:
O, Marele meu Dumnezeu şi Mântuitor, Iisus Hristos,
slavă şi mul umire veşnică ie pentru marea mântuire pe ca-
re ne-ai adus-o!
Slavă minunatei şi veşnicei Tale împără ii care va veni!
Slavă îndelung-răbdării Tale nevinovate, prin care ispă-
şeşti păcatele noastre şi ne pregăteşti mântuirea noastră!
15

16. LEAGĂNUL DE AUR
Din tot sufletul meu îmi pare rău că nu Te-am ascultat în
via ă şi nu m-am făcut ucenicul Tău, ca să pot ajuta şi eu la
grăbirea venirii împără iei Tale.
Cum să nădăjduiesc eu acum iertarea pentru care n-am
suferit nimic? Şi Împără ia Ta pentru care n-am făcut nimic?
Şi mântuirea pentru care n-am jertfit nimic?
Totuşi Tu eşti nespus de bun, Doamne Iisuse, şi din toată
inima mea cred în Tine, mă închin Dumnezeirii Tale şi do-
resc Împără ia Ta. Ajută-mă s-o pot întâmpina cu bucurie.
Slavă veşnică ie, Dumnezeul şi Mântuitorul meu Iisus
Hristos!
Amin.
Moartea îl cuprinse şi pe el, îndată după Domnul, încet-
încet, ca un dulce somn într-un leagăn de aur, fără să mai
simtă nici o durere.
Încă nu murise de tot când veniseră să-i zdrobească fluie-
rele picioarelor cu ciocanul, de cruce... Dar nu şi le mai sim-
ea, de parcă nu erau ale lui.
Curând se trezi Dincolo, lângă Mântuitorul şi So ul lui,
în Raiul cel fericit pe care îl vedea acum cu adevărat, nespus
mai minunat de cum îl visase cândva, în care intrase printr-un
strop de credin ă, în ultima clipă a vie ii lui pământeşti.
Ceva din lumina cerească în care a intrat a rămas şi pe
fa a lui cea pământească atunci când a părăsit via a asta, chiar
la hotarul despăr irii de ea.
Când au venit să-l dea şi pe el jos de pe cruce, fa a lui
moartă încă mai strălucea ca în fa a unei minuni cereşti.
Slăvit să fie Domnul!
16

17. Traian DORZ
Tu, Preabunule Iisuse
Tu, Preabunule Iisuse,
mi-eşti Mântuitor şi Soare,
Tu mă-nve i să-mi cresc iubirea
cea mai sfântă şi mai mare.
Tu-mi eşti mult mai mult ca mama
şi ca tatăl pentru mine,
Tu-mi dai via a şi puterea
ce mă creşte şi mă ine.
Tu, mai mult ca orice prieten,
mă îndrumi pe căi curate,
Tu-mi creşti dorul şi avântul
spre virtu i adevărate.
Tu mă mustri când fac răul,
Tu mă pedepseşti spre bine,
Tu veghezi să nu alunec
în pierzare şi-n ruşine.
17

18. LEAGĂNUL DE AUR
O, Tu
O, Tu, Cel ce trezeşti cocoşii
să cânte la acelaşi ceas,
trezeşte-mi sufletul şi-nva ă-l
al laudelor Tale glas.
Şi Tu, Cel ce îndrumi cocorii
prin întuneric şi furtuni,
îndrumă paşii vie ii mele
pe calea celor drep i şi buni.
Şi Tu, ce vezi cum păsărica
de orice strop se uită-n sus,
fă să nu uit recunoştin a
de orice dar ce-mi dai, Iisus.
Şi Tu, ce-ascul i privighetoarea
cântând şi-n noaptea cea mai grea,
fă-mă să- i laud bunătatea
pe orice drum m-ar duce ea.
Şi Tu, ce-ascul i foşnirea frunzei
şi şoapta undei de izvor,
ascultă lacrimile-ascunse
din rugăciunea tuturor.
18

19. Traian DORZ
AL PATRULEA MAG
„Ferice de cine îngrijeşte de cel sărac”, a spus cândva
omul acela care era după inima lui Dumnezeu.
Căci omul cel milostiv va avea parte de milă.
Cel care se îndură de al ii va vedea veşnic Fa a plină de
îndurare a lui Dumnezeu.
Şi cine udă pe altul va fi udat şi el, fiindcă Dumnezeu Se
poartă cu fiecare om după cum este inima lui. Cu cel bun, Tu
eşti bun, Doamne. Cu cel drept Te por i după dreptate. Iar cu
cel nelegiuit Te por i după nelegiuirea lui.
Cât vom trăi pe lume, să nu uităm aceste adevăruri!
La Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos au venit să-L
vadă şi să I se închine, din ările îndepărtate ale Răsăritului,
trei magi credincioşi.
Tot drumul lor, cei trei magi credincioşi au fost călăuzi i
de o stea strălucitoare şi minunată, care a mers pe cer înaintea
lor, până când au ajuns la peştera ce era acolo şi la grajdul în
ieslea căruia era Pruncul Iisus cu Măicu a Lui cea Sfântă.
Când au ajuns acolo, bunii şi credincioşii magi I s-au în-
chinat ca unui Dumnezeu şi I-au adus daruri. Unul aur, ca
unui Împărat. Altul smirnă, ca unui Stăpân. Altul tămâie, ca
unui Arhiereu. Căci aşa era Domnul Iisus şi aşa le spunea lor
Duhul Sfânt...
19

20. LEAGĂNUL DE AUR
Toate acestea sunt scrise de mult; le ştie oricine.
Dar mai este ceva care nu ştie oricine. Şi iată ce:
Se spune că atunci când au pornit din ările Răsăritului
îndepărtat, ca să vină la Ierusalim şi la Betleem să-L caute şi
să-L afle pe Domnul Iisus, magii nu erau trei, ci erau patru.
Cel de al patrulea mag, anume Artaban, era cel mai bogat
şi mai credincios dintre ei. De aceea el venea cu mai multe
cămile, încărcate cu tot felul de daruri scumpe, ca să-I aducă
Pruncului Iisus hrană, îmbrăcăminte, smirnă, tămâie şi aur
mai mult... Cu mult mai mult decât to i ceilal i trei so i ai lui
împreună.
Dar, trecând prin multe locuri în drumul său, el a văzut
multă sărăcie, multă suferin ă, multă mizerie, lacrimi şi dure-
re printre oameni.
Ici o văduvă bolnavă cu copii mici. Colo nişte bătrâni
singuri şi amărâ i. Dincolo o familie grea, lovită de nenoro-
ciri. Mai departe, feluri i oameni chinui i care plângeau şi su-
fereau în atâtea chipuri...
Şi milostivul mag Artaban, văzând toate acestea şi
neputând trece nepăsător pe lângă lacrimile şi suferin ele bie-
ilor oameni, de fiecare dată oprea cămilele lui şi, deschi-
zându-şi punga sau dezlegându-şi sacul, lăsa fiecărui nevoiaş
câte un mic ajutor din bogatele sale daruri pregătite pentru
Hristos.
La început, când sacii şi pungile lui erau pline, nu se prea
cunoştea de unde lua şi împăr ea.
Dar drumul fiind lung, iar numărul celor lipsi i şi sufe-
rinzi tot mai mare, pungile şi sacii lui Artaban au început să
se golească rând pe rând.
Când nu mai rămânea decât pu in, el îi dădea săracului şi
punga.
20

21. Traian DORZ
Când nu mai era decât pe fundul sacului, îi lăsa şi sacul.
Când nu-i mai rămânea ce să ducă, dăruia şi cămila.
Astfel nici nu ajunsese încă la hotarele ării Sfinte când
Artaban nu mai avea nimic: nici bani, nici saci, nici cămile.
Dăruise totul săracilor, rămânându-i doar merindea lui de
drum.
În seara aceea, oprindu-se în loc, Artaban zise celorlal i:
– Fra ii mei, acum eu cu ce să mă duc la Împăratul şi
Domnul meu Iisus Hristos? Iată, eu nu mai am nimic să-I pot
duce în dar, iar cu mâna goală cum să mă duc în fa a Dom-
nului?
Fra ii mei, zise el mai departe cu ochii scălda i în lacrimi,
poate am făcut bine, poate am făcut rău, Singur Dumnezeu
ştie, dar inima mea n-a putut face altfel.
Acum eu vă rog să merge i fără mine mai departe; eu mă
voi întoarce pe jos către casă.
Vă rog să-I spune i Domnului şi Împăratului nostru Hris-
tos şi din partea mea supunere, dragoste şi credincioşie. Căci
din dragoste şi credincioşie fa ă de El am plecat eu de unde
am plecat şi am făcut ce am făcut.
Apoi, îmbră işându-i cu dragoste pe cei trei fra i ai lui,
Artaban i-a sărutat şi, cu multe lacrimi în ochi, le-a urat drum
bun, zicând:
– Merge i în pace, scumpii mei fra i!
La rândul lor, cei trei fra i ai lui, îmbră işându-l cu o să-
rutare sfântă, l-au lăsat, spunându-i:
– Rămâi în pace, scump frate! Vom face cum ai spus.
Apoi, ştergându-şi şi ei lacrimile, au pornit, îndreptându-
se spre Ierusalim, călăuzi i de Steaua Domnului, care mergea
înaintea lor.
21

22. LEAGĂNUL DE AUR
Artaban s-a oprit în drum acolo unde s-a despăr it de ei şi
i-a petrecut cu ochii pe so ii săi până când nu i-a mai văzut.
O clipă i s-a părut atunci că steaua minunată care îl călă-
uzise şi pe el până aici atâtea nop i şi zile s-a oprit în loc,
tremurând şi strălucind puternic şi voios spre el, ca un semn
iubitor de salut fră esc. Apoi şi-a urmat şi ea drumul mai de-
parte, călăuzindu-i pe cei trei magi spre inta lor.
Artaban, obosit şi întristat, s-a aşezat jos la adăpostul
unui măslin. S-a învelit în mantaua sa, şi-a pus sacul cu me-
rinde sub cap şi a adormit acolo în câmp, căci era noapte.
Dar îndată ce închise ochii, o privelişte minunată îi lumi-
nă fa a. Într-o strălucire orbitoare, Pruncul Iisus i Se arătă ve-
nind spre el, înconjurat de toată slava dumnezeieştii Sale Îm-
pără ii şi îi zise:
– Fiul Meu Artaban, fii binecuvântat pe vecii vecilor!
Tu Mi-ai adus Mie cele mai scumpe daruri şi mai plă-
cute.
Tot ce ai împăr it tu, dăruind săracilor, Mie Mi-ai făcut.
Şi nimic nu Mi-ar fi făcut o mai mare bucurie şi plăcere ca
aceste fapte de milostenie pe care le-a făcut inima şi mâna ta
cea bună în numele Meu.
Iată acum răsplata Mea: tu eşti cel dintâi care vezi Fa a
Mea şi slava Împără iei Mele.
Şi tu vei fi la sfârşitul zilelor tale pământeşti cel mai bine
primit în via a veşnică. Pentru că lacrimile de mul umire ale
săracilor mângâia i şi rugăciunile nenoroci ilor ajuta i pregă-
tesc sufletului binefăcător cea mai plăcută odihnă pe pământ.
Şi cea mai fericită răsplătire în veşnicie.
Fii binecuvântat, Artaban, mergi fericit mai departe, fă-
când binele. Căci negrăită şi strălucită este răsplata celui bi-
nefăcător.
22

23. Traian DORZ
23

24. LEAGĂNUL DE AUR
Şi îmbră işându-l pe Artaban, Pruncul Iisus îl sărută. Şi
Se făcu nevăzut.
În clipa aceea inima lui se umplu de o lumină şi de o bu-
curie cerească şi, sculându-se îndată, acolo în câmp, sub cerul
înstelat, Artaban începu să-L slăvească pe Dumnezeu, să-L
laude şi să se roage cu glas tare, zicând:
Slavă, laudă şi mărire veşnică ie, Iisus Hristos, Marele
nostru Dumnezeu şi Mântuitor Atotputernic, Împăratul meu!
Î i mul umesc din tot sufletul meu pentru mila cea nespus
de mare pe care i-ai arătat-o fa ă de mine, robul Tău. Şi că
m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, să văd Fa a Ta cea
dumnezeiască, să aud glasul Tău cel fericit şi să primesc bi-
necuvântarea Ta cea nespus de mare.
Ce sunt eu, Doamne, şi ce sunt slabele şi pu inele mele
daruri împăr ite atâtor de pu ini!
Şi ce merit atât de mare am eu, Doamne, în toate aces-
tea, când tot ce am avut era numai de la Tine? Căci Tu,
Doamne, numai Tu mi-ai dat ceea ce am putut împăr i şi eu
celor mai lipsi i decât mine. Chiar via a mea, Doamne, ea în-
săşi este numai darul Tău.
De aceea numai ie i se cuvine pentru toate întreagă
slava, cinstea şi mul umirea.
Dar Te rog, Doamne, cât voi mai trăi pe acest pământ,
să mă aju i să Te pot iubi şi mai mult şi să pot face în numele
Tău tot mai mult bine semenilor mei. Ca în felul acesta să pot
face voia Ta cea sfântă şi să pot face bucurie Inimii Tale,
Doamne Iisuse.
Ca mul umire pentru dragostea, mila şi bunătatea Ta ce
le-ai arătat fa ă de mine.
24

25. Traian DORZ
Slavă veşnică Marelui Tău Nume Minunat şi slavă Împă-
ră iei Tale veşnice, Domnul şi Împăratul meu!
Amin.
Întorcându-se apoi prin toate satele şi cetă ile pe unde
trecea, al patrulea mag Îl mărturisea cu putere şi cu bucurie
pe Hristos, Mântuitorul şi Împăratul Veşnic.
În ochii Lui strălucea o lumină atât de fericită şi de ce-
rească, iar în cuvintele lui era atâta credin ă şi putere, încât
to i cei care îl vedeau şi auzeau erau încredin a i că el L-a vă-
zut pe Dumnezeu şi că tot ce spune este adevărat.
Astfel a făcut el la întoarcere şi mai mult bine oamenilor,
întorcându-i la Dumnezeu şi făcându-i să afle pacea şi mân-
tuirea Lui cea veşnică, lăsând în urma lui mai multă fericire şi
bucurie decât înainte. Cu atât mai multă cu cât darurile du-
hovniceşti sunt nespus mai scumpe decât cele trupeşti.
Căci cele trupeşti sunt trecătoare, pe când cele sufleteşti
sunt veşnice.
Când mântuieşti trupul omului, îi faci un bine vremelnic,
dar când îl aju i la mântuirea sufletului, îi faci un bine de mii
de ori mai mare.
Slăvit să fie Domnul!
* * *
Dărnicia este-n lume lucru foarte rar şi greu,
căci ea cere s-ai o mare dragoste de Dumnezeu
şi o milă tot asemeni de-al aproapelui amar, –
iar în lumea lăcomiei asta-i foarte greu şi rar.
25

26. LEAGĂNUL DE AUR
Când Te-ai coborât, Iisuse
Când Te-ai coborât, Iisuse,
din cereasca-mpără ie,
Te-a primit pe lume numai
un bordei dintr-o câmpie.
Iar cât ai umblat prin lume,
ca s-o chemi la mântuire,
doar bordeiele sărace
Te primiră cu iubire.
Dar de când Te-ai dus, Iisuse,
stă bordeiul trist şi rece,
de-atunci nimeni cu iubire
pragul lui sărac nu-l trece.
Astăzi când cu-a Ta venire
ne-aduci zorii bucuriei,
aminteşte- i cu-ndurare
de bordeiele câmpiei.
Cercetează şi-ncălzeşte
cu iubirea Ta pustia,
că nu-i unul, ci e plină
de bordeie-acum câmpia.
26

27. Traian DORZ
Te lăudăm pe Tine
Te lăudăm pe Tine, Doamne,
Te lăudăm în cor pe Tine
şi ne-nchinăm cu bucurie,
din inimi de credin ă pline.
Te lăudăm, Te lăudăm,
Te lăudăm pe Tine, Doamne,
Te lăudăm şi ne-nchinăm,
Te lăudăm, Te lăudăm, Te lăudăm!
Te lăudăm pe Tine, Doamne,
Slăvitul Ziditor a toate,
căci Tu ne faci a noastre inimi
ascultătoare şi curate.
Te lăudăm pe Tine, Doamne,
cu gânduri de iubire pline,
cu laudele gurii noastre,
în veci Te lăudăm pe Tine.
27

28. LEAGĂNUL DE AUR
MIELUŞELUL CEL NEVINOVAT
Iată ce tristă este povestea Mieluşelului Cel nevinovat,
căci pe pământ totdeauna povestea nevinovă iei este tristă...
Dar numai pe pământ, căci în ceruri ea este fericită:
Tatăl meu cel bun mi-a dăruit mie odată un mieluşel ne-
vinovat, ca să-mi facă cea mai mare bucurie.
Îndată ce l-a văzut, pisica noastră cea vicleană s-a repezit
şi L-a sfâşiat pe mieluşelul cel nevinovat pe care tatăl meu
cel bun mi-l dăruise mie ca să-mi facă cea mai mare bucurie.
Dar câinele cel rău, cu to i col ii ascu i i, a sărit atunci şi
a sfâşiat-o pe pisica cea vicleană, pentru că sfâşiase pe mielu-
şelul cel nevinovat pe care tatăl meu cel bun mi-l dăruise ca
să-mi facă cea mai mare bucurie.
Însă atunci a venit lupul cel mare-mare din pădure şi a sfâ-
şiat pe câinele cel rău, pentru că sfâşiase pe pisica cea vicleană,
pentru că sfâşiase pe mieluşelul cel nevinovat, pe care tatăl meu
cel bun mi-l dăruise mie ca să-mi facă cea mai mare bucurie.
Atunci lemnul cel gros a venit şi-a omorât pe lupul cel
mare-mare, pentru că sfâşiase pe câinele cel rău, pentru că
sfâşiase pe pisica cea vicleană, pentru că sfâşiase pe mielu-
şelul cel nevinovat pe care tatăl meu cel bun mi-l dăruise mie
ca să-mi facă cea mai mare bucurie.
Îndată focul cel arzător a sărit şi a ars lemnul cel gros,
pentru că omorâse pe lupul cel mare-mare, pentru că sfâşiase
28

29. Traian DORZ
pe câinele cel rău, pentru că sfâşiase pe pisica cea vicleană,
pentru că sfâşiase pe mieluşelul cel nevinovat pe care tatăl meu
cel bun mi-l dăruise mie ca să-mi facă cea mai mare bucurie.
Dar în clipa aceea apa cea rece s-a vărsat şi a stins focul
cel arzător, pentru că arsese lemnul cel gros, pentru că omo-
râse pe lupul cel mare-mare, pentru că sfâşiase pe câinele cel
rău, pentru că sfâşiase pe pisica cea vicleană, pentru că sfâşi-
ase pe mieluşelul cel nevinovat pe care tatăl meu cel bun mi-l
dăruise mie ca să-mi facă cea mai mare bucurie.
Dar iată că boul cel puternic a venit şi a băut apa cea rece,
pentru că a stins focul cel arzător, pentru că a ars lemnul cel
gros, pentru că a omorât pe lupul cel mare-mare, pentru că sfâşi-
ase pe câinele cel rău, pentru că sfâşiase pe pisica cea vicleană,
pentru că sfâşiase pe mieluşelul cel nevinovat pe care tatăl meu
cel bun mi-l dăruise mie ca să-mi facă cea mai mare bucurie.
Atunci a venit omul cel crud şi a tăiat boul cel puternic,
pentru că băuse apa cea rece, pentru că stinsese focul cel ar-
zător, pentru că arsese lemnul cel gros, pentru că omorâse pe
lupul cel mare-mare, pentru că sfâşiase pe câinele cel rău,
pentru că sfâşiase pe pisica cea vicleană, pentru că sfâşiase pe
mieluşelul cel nevinovat pe care tatăl meu cel bun mi-l dărui-
se mie ca să-mi facă cea mai mare bucurie.
Îndată a venit atunci îngerul cel fioros al mor ii, trimis de
Dumnezeu, şi a luat via a omului crud, pentru că tăiase boul
cel puternic, pentru că băuse apa cea rece, pentru că stinsese
focul cel arzător, pentru că arsese lemnul cel gros, pentru că
omorâse pe lupul cel mare-mare, pentru că sfâşiase pe câinele
cel rău, pentru că sfâşiase pe pisica cea vicleană, pentru că sfâ-
şiase pe mieluşelul cel nevinovat pe care tatăl meu cel bun mi-l
dăruise mie ca să-mi facă cea mai mare bucurie.
Iată aceasta este povestea cea tristă a mieluşelului cel
nevinovat...
29

30. LEAGĂNUL DE AUR
Când eram mic am plâns atât de mult de mila mieluşe-
lului cel nevinovat care fusese sfâşiat, deşi el nu sfâşiase pe
nimeni şi nu făcuse nimănui nici un rău.
Iar tatăl meu mi-a zis odată, când m-am făcut mare:
– Tu ştii Cine este Mieluşelul Cel Nevinovat?
– Cine, tată?
– Domnul nostru Iisus Hristos!
El ne-a fost dăruit de Tatăl nostru Cel ceresc, să ne facă
nouă cea mai mare bucurie.
Dar îndată ce L-a cunoscut că a venit de la Tatăl, o parte
a poporului iudeu L-a sfâşiat pe Iisus.
Atunci au venit romanii şi i-au sfâşiat pe iudei, pentru că
au sfâşiat pe Iisus, Mieluşelul Cel Nevinovat al lui Dumne-
zeu, Care ne-a fost dăruit nouă să ne facă cea mai mare bucu-
rie. Apoi au venit barbarii şi i-au sfâşiat pe romani, pentru că
i-au sfâşiat pe iudei, pentru că sfâşiaseră pe Iisus, Mieluşelul
Cel Nevinovat al lui Dumnezeu...
Şi aşa, rând pe rând apoi, până în ziua de astăzi, fiecare
rău a fost sfâşiat de un alt rău, pentru că a sfâşiat pe altul, ca-
re sfâşiase pe altul – care sfâşiase pe cel care sfâşiase pe
Iisus, Mieluşelul Cel Nevinovat al lui Dumnezeu, Care ne-a
fost dăruit nouă să ne facă cea mai mare bucurie.
Astfel un rău a suferit pentru că mai înainte îl făcuse el
pe alt rău să sufere şi fusese sfâşiat pentru că mai înainte el îl
sfâşiase pe altul.
Numai Mieluşelul Cel Nevinovat al lui Dumnezeu nu
sfâşiase pe nimeni. Nu făcuse pe nimeni să sufere. Nu chinui-
se pe nimeni.
Numai El suferise pe nedrept. Numai El era nevinovat.
Suferise pentru păcatele noastre şi venise ca să ne facă nouă
cea mai mare bucurie.
30

31. Traian DORZ
31

32. LEAGĂNUL DE AUR
De acum înainte, ori de câte ori ne vom aduce aminte de
povestea cea tristă şi sfâşietoare a Mieluşelului Cel Nevino-
vat pe Care Tatăl nostru Cel Bun din ceruri ni L-a dăruit no-
uă, oamenilor, ca să ne facă cea mai mare bucurie – bucuria
mântuirii sufletelor noastre şi bucuria iertării tuturor păcate-
lor, bucuria de a vedea Fa a Lui şi a moşteni Împără ia Sa cea
veşnică –, să plângem cu lacrimi de durere pentru suferin ele
Lui. Şi, cu lacrimi de mul umire pentru harul Său, să ne ru-
găm, zicând:
O, Sfânt şi Nevinovat Miel al lui Dumnezeu, Iisuse
Doamne, Care ai fost sfâşiat pentru păcatele noastre, slavă şi
mul umire veşnică ie!
Te rugăm să binecuvântezi şi să izbăveşti totdeauna pe
cei nevinova i din mâinile celor care îi sfâşie sau îi pândesc
ca să-i sfâşie. Şi nu-i lăsa Tu să fie sfâşia i de tot.
Te rugăm, ai milă şi de acei care, pentru că au sfâşiat şi
ei pe al ii, sunt sfâşia i de al ii sau vor fi sfâşia i.
Ai milă de to i oamenii, Doamne, şi fă să lase to i duhul
urii şi să ia duhul iubirii şi al în elegerii, pentru a nu se mai
sfâşia niciodată – căci ei to i sunt fra i unii cu al ii.
Ai milă şi de mine, Doamne, ajută-mă să pot suferi tot
răul ce-mi fac al ii, cu răbdare şi iertare, dar eu să nu fac ni-
ciodată nici un rău nimănui. Căci Tu eşti Dreptul Răsplătitor
al fiecăruia, după faptele sale. Ci, împlinind cu to ii voia Ta,
să fim plăcu i ie totdeauna.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
32

33. Traian DORZ
Doamne, lumea e-nvrăjbită
Doamne, lumea e-nvrăjbită,
oamenii sunt dezbina i,
adă pacea mult dorită, –
Doamne, fă-i pe oameni fra i!
Dă-nfră ire-ntre popoare,
oamenii sunt ne-mpăca i,
nu-i lăsa să se omoare, –
Doamne, ei sunt fra i, sunt fra i!...
Doamne,-apropie-i de-olaltă,
oamenii sunt depărta i,
în iubirea cea mai ’naltă,
Doamne, fă-i pe oameni fra i!
Numai Tu po i să-i apropii,
Sfânta- i cale să le-ara i,
ia-i din marginile gropii,
Doamne, ei sunt fra i, sunt fra i!...
33

34. LEAGĂNUL DE AUR
Mai mult ca mama
Mai mult ca mama cea mai dulce,
mai mult ca tatăl cel mai bun
e Dumnezeu, Care iubeşte
pe cei ce Lui I se supun.
Părin ii te iubesc nu numai
când eşti supus şi-ascultător,
ci te iubesc întotdeauna,
fiindcă eşti copilul lor.
Iar Dumnezeu Şi-arată mila
spre noi, spre to i copiii Săi,
dar parcă şi mai multă milă
arată El spre cei mai răi.
Spre cei mai răi trimite Domnul
mai multe binecuvântări,
ca, bunătatea Lui văzând-o,
să lase relele cărări.
Făcându-I voia Lui, să vadă
că ea e fericirea lor,
că cel mai fericit pe lume
e omul cel ascultător.
Tu, fiul meu, ia seama bine
la tot ce- i cere Dumnezeu:
frumoasă-i numai ascultarea,
doar ascultarea, fiul meu!
34

35. Traian DORZ
COPILUL DIN DEALUL CELĂLALT
Multe lucruri bune am învă at eu de la părin ii mei cre-
dincioşi.
Mai întâi de la bunicii mei, apoi de la părin ii trupeşti,
apoi de la cei sufleteşti.
Numai dacă nu le-aş uita eu acestea niciodată, ci să le am
scrise în mintea şi în inima mea ascultătoare, ca să fiu fericit
în to i anii pe care îi am să-i trăiesc pe pământ!
Multe lucruri bune m-au învă at ei, dar eu, deseori, mă
supăram, pentru că ei se purtau aspru cu mine când nu luam
seama să ascult cele ce mi le spuneau.
Ce rău am făcut atunci că mă supăram pe ei! Ei voiau
numai binele meu, dar eu nu-mi dădeam seama atunci.
O, dacă i-aş mai avea acum, cum i-aş asculta şi cum le-aş
pre ui de mult sfaturile lor cele bune!
Căci prea multe din ele le-am uitat şi abia mai târziu mi-am
dat seama cât de bine mi-au dorit ei, cei care mă mustrau.
Dar astăzi ei, binefăcătorii mei sunt sub pământ...
Mult am dorit eu mai târziu să mai pot auzi cuvântul lor,
dar în zadar. Aş fi dorit să fie chiar şi să mă mustre şi să mă
pedepsească. Dar nu mai erau!
Totuşi, multe din sfaturile tatălui meu nu le-am uitat.
Nu le-am uitat mai ales pe acelea care mi-au rămas în
35

36. LEAGĂNUL DE AUR
minte legate de nişte întâmplări ca acelea dintre care pe unele
vi le-am spus, iar pe altele mai am să vi le spun pe rând.
Acele întâmplări, unele bune, altele rele, îmi aduc aminte
mereu de sfaturile pe care le-am primit prin ele.
Astăzi vreau să vă spun întâmplarea care m-a învă at un
mare adevăr:
Când mergeam odată cu tata după lemne în pădure, cu
carul cu boi, mă plângeam către el că unul dintre copiii cu ca-
re de obicei trăiam prieteneşte, din nu ştiu ce pricină, mi-a
vorbit ieri urât. Iar apoi îmi pusese un nume de batjocură...
– Dar tu cum i-ai răspuns? mă întrebă tata.
– I-am zis şi eu lui tot aşa!
– Iar el ce i-a zis înapoi?
– Mi-a vorbit vorbe şi mai rele!
– Şi cum a i sfârşit?
– Am sfârşit rău. Mi-e ruşine să spun.
Acum nu vreau să mai vorbesc cu el.
– Dar, dacă atunci când el i-a vorbit prima dată vorbele
rele, în loc să-i răspunzi tot aşa, i-ai fi răspuns frumos sau ai
fi tăcut, ce crezi că era? V-a i mai fi certat?
– Nu cred că ne-am fi certat. Numai unul singur nu se
poate certa...
Cu astea, tocmai ajunsesem în pădure, acolo sus în Păiş,
unde erau lemnele noastre.
Tata a slobozit boii din jug şi a început să taie lemne, iar
eu aveam grijă de boi.
Dar, când am strigat după unul din boi să se întoarcă
înapoi, din dealul celălalt am auzit un copil strigând la fel
ca mine.
Am rămas mirat şi am strigat din nou.
36

37. Traian DORZ
El iarăşi mi-a răspuns îndată, întocmai cum strigasem eu.
Atunci, supărat că mă îngână, am ipat o dată urât la el.
El mi-a răspuns foarte răstit şi mânios tot aşa, întocmai cum
strigasem eu.
Tata se oprise din lucru, privea şi asculta la mine.
Eu nu băgasem de seamă, dar când a văzut că mă înfurii
şi că vorbesc urât copilului din dealul celălalt, mi-a zis:
– Ce faci?
– Tată, i-am zis eu amărât, ce au to i copiii cu mine? De
ce mă îngână copilul de colo şi îmi vorbeşte urât? Eu nu i-am
zis nimic, iar el mă batjocoreşte. Ce au to i copiii cu mine,
tată?
– N-ai învă at nimic din tot ce i-am spus eu venind pe
drum!
Dacă nu po i vorbi frumos, de ce nu taci? Ia vorbeşte-i tu
frumos, să vezi, nu- i va vorbi şi el tot aşa?
Sau taci, să vezi dacă î i va mai spune el ceva! Ascultă,
acum auzi ceva?
– Nu se mai aude acum nimic, tată.
– Ia strigă-i acum: „Prietene!” Apoi ascultă!
– Prietene! am strigat eu cam supărat.
– Prietene! a răspuns copilul celălalt cam la fel.
– Cheamă-l acum: „Vino la noi!” zise tata.
– Vino la noi! am strigat eu voios.
– Vino la noi! a răspuns el vesel.
M-am întors mirat spre tata:
– Cine e, tată?
– Este ecoul.
– Cine este ecoul? Al cui copil este el – şi de unde?
Dar tata începu să râdă de prostia mea şi zise:
37

38. LEAGĂNUL DE AUR
38

39. Traian DORZ
– E răsunetul glasului tău care, lovindu-se de dealul ce-
lălalt, i se întoarce înapoi aşa cum l-ai spus tu. Acolo nu-i
nici un copil, ci acesta se cheamă ecoul şi î i răspunde cum
vorbeşti tu.
Şi să ştii că tot aşa ar fi şi dacă în dealul celălalt ar fi
chiar un copil adevărat. Cum îi vei vorbi tu, aşa î i va răspun-
de şi el.
Dacă tu eşti un copil credincios şi ascul i pe Domnul Ii-
sus, Care ne înva ă să răspundem oricui numai frumos, chiar
dacă acela ne-ar vorbi urât, atunci ai vedea că şi acela ori ar
schimba vorba frumos, ori ar tăcea, ori s-ar duce.
Focul nu arde fără doi cărbuni, iar cearta nu se poate fără
doi nebuni.
ine minte asta, pentru toată via a ta. Niciodată nu te mai
lăsa ispitit să vorbeşti sau să răspunzi urât nimănui, dacă nu
doreşti să- i vorbească ie nimeni decât frumos.
Căci Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Ce a i vrea să
vă facă vouă oamenii, face i-le voi mai întâi lor la fel”. Asta
înseamnă ca mai întâi tu să vorbeşti frumos. Mai întâi tu să-i
iubeşti. Mai întâi tu să le faci bine.
Ai în eles acum?
– Am în eles, tată!
Ce bine am făcut totdeauna când, ascultând de sfatul ta-
tălui meu, am răspuns aşa şi am făcut astfel fa ă de al ii!
De câte ori am făcut binele, m-am ales cu bine.
De câte ori am vorbit frumos, mi s-a răspuns frumos.
Dar de câte ori m-am înfuriat şi eu, până la urmă m-am
ales numai cu păreri de rău.
39

40. LEAGĂNUL DE AUR
Preabunule Doamne Iisuse, Învă ătorul şi Mântuitorul
nostru Preaiubit, Î i mul umesc pentru to i cei care m-au iubit
şi m-au învă at binele, frumosul şi adevărul. Căci sufletul
meu numai atunci a fost fericit când am făcut binele,
când am căutat frumosul
şi când am vorbit adevărul.
Te rog, Doamne Iisuse, să le răsplăteşti cu o veşnică bu-
curie celor care m-au îndrumat, m-au sfătuit şi m-au mustrat
spre binele şi mântuirea mea, pe calea Ta cea sfântă.
Dar Te rog, Doamne, să mă ier i că adeseori n-am în e-
les şi n-am pre uit binele, ci m-am supărat şi n-am ascultat
pe cei care mă îndemnau bine.
Astfel Te-am întristat şi pe Tine şi i-am îndurerat şi pe
binefăcătorii mei.
De acum înainte, Te rog, Doamne, să-mi aju i ca până la
sfârşitul vie ii mele să umblu şi să vorbesc numai cum este
plăcut înaintea Ta şi înaintea tuturor oamenilor buni şi cre-
dincioşi.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
40

41. Traian DORZ
Aceluia ce nu ascultă
Aceluia ce nu ascultă
nici Dumnezeu n-are ce-i face,
îl lasă să se ducă singur
pe calea care lui îi place;
îl lasă însă cu durere,
căci vede rău-n care zace
şi ştie cum o să sfârşească...
Dar neascultării n-ai ce-i face!
41

42. LEAGĂNUL DE AUR
Sfatul tatălui
Sfatul tatălui, în via ă,
totdeauna să-l ascul i,
n-ai ca el mai bun prieten,
oricât ai avea de mul i.
N-ai ca el mai bun profesor,
cât sunt al ii de-nvă a i,
el te-nva ă tot ce-i bine
şi spre ce să nu te-aba i.
El i-arată ce e vrednic,
el te-ntoarce de la rău;
cât îl ai, înseamnă- i bine
pilda şi cuvântul său.
Căci nimic nu-nlocuieşte
în via a ta, î i spun,
vrednicia şi-adevărul
ce te-nva ă tatăl bun.
42

43. Traian DORZ
Cuvântul bun al mamei
Cuvântul bun al mamei
nu-l lepăda, copile,
cât va mai fi pe lume
să ai urechi şi zile,
ci-nseamnă- i-le bine,
să i le-ascul i pe toate,
că nu-i pe lume nimeni
ca ea să i le-arate.
Nici pilda bună-a tatei
n-o lepăda-n via ă,
spre tot ce-i vrednicie
s-o ai mereu în fa ă;
ci calea bună-n care
părin ii te-ndrumează,
cu inima întreagă
iubeşte-o şi-o urmează.
Căci fericit e numai
acel ce-şi pre uieşte
părin ii şi credin a
prin care Domnu-l creşte.
43

44. LEAGĂNUL DE AUR
CEI TREI CĂLĂTORI
Oricât ar fi cineva de bun şi de plin de virtu i sau oricâte
binefaceri ar fi împlinit el în via a lui, nu trebuie niciodată să
se laude cu ele sau să-şi facă din acestea un merit înaintea lui
Dumnezeu sau a oamenilor.
Căci tot ce are şi ce poate este darul şi harul lui Dumnezeu.
De aceea un om cu adevărat în elept nu poate fi decât
smerit şi cuviincios în orice loc, fiindcă este scris: «Celor
smeri i le dă har»...
Mergeau odată pe un drum trei călători.
To i trei erau credincioşi, umblând în evlavie şi binefaceri.
Trecând printre mun i, i-a apucat noaptea. Atunci s-au
adăpostit într-o peşteră, ca să fie feri i de fiare sălbatice câtă
vreme vor odihni.
Peste noapte însă a venit o furtună puternică, cu ploaie şi
grindină mare. De sus de pe mun i, şuvoaiele au năruit mult
pământ, arbori şi bolovani.
O mare stâncă s-a prăbuşit, acoperind toată uşa peşterii
în care dormeau cei trei călători.
Diminea a, când voiră să iasă afară şi să plece mai de-
parte, văzură cu groază că nu mai pot să iasă.
Încercară să împingă stânca, dar puterile lor erau prea
slabe pentru greutatea ei.
44

45. Traian DORZ
Atunci unul dintre ei zise:
– Fra ii mei, de aici numai puterea lui Dumnezeu mai
este în stare să ne scoată, altcineva nimeni.
Dacă nu ne scapă Dumnezeu printr-o minune, vom muri
aici, căci nimeni de afară nu mai ştie de noi. De aceea singură
rugăciunea către Dumnezeu ne mai poate ajuta. Să ne rugăm
fiecare pe rând, strigând către Dumnezeu după ajutorul Său.
Şi vom vedea care rugăciune o va asculta Dumnezeu, ca
să ne dea scăpare.
Astfel hotărâră să se roage pe rând.
Îngenuncheară cu to ii spre uşa peşterii, şi cel dintâi din-
tre ei începu să se roage astfel:
– Preaputernice Doamne, Tu ştii cât bine am făcut eu în
via a mea pe pământ.
Ştii la câ i orfani le-am dat pâine şi haine.
Pe câ i bolnavi i-am cercetat, pe câ i străini i-am primit
în casa mea, i-am adăpostit şi i-am ospătat.
Ştii cât de multe binefaceri am făcut şi cât de credincios
am fost fa ă de Tine.
Ştii cât am suferit pentru Numele Tău, bătut de oameni,
ars de soare, udat de ploi, tremurând de frig...
şi iată acum în ce mare primejdie am ajuns. Pentru toate
faptele mele bune, vino acum şi mă izbăveşte şi pe mine şi pe
aceşti fra i ai mei. Dă piatra la o parte, ca să ieşim!
Şi atunci iată că piatra se dădu la o parte cam de un de-
get, atât doar cât să poată pătrunde înăuntru o rază de soare.
Apoi începu să se roage al doilea. Acesta zise:
– Dumnezeul nostru Cel Preasfânt, Tu Care mă cunoşti
cât de evlavios am fost toată via a mea, nu uita, Doamne,
toate virtu ile pe care le-am avut înaintea Ta.
45

46. LEAGĂNUL DE AUR
Tu ştii cât de mare iubire am avut în inima mea pentru
Tine, pentru Cuvântul Tău, pentru copiii Tăi.
Trei rânduri de credincioşi i-am crescut în cetatea mea.
Ei m-au prigonit, dar eu i-am răbdat.
M-au vorbit de rău, dar eu i-am iubit.
Ştii că n-am fost prefăcut, nici lacom, nici hrăpăre .
Ci am fost plin de smerenie cu buzele, blând, înfrânat,
evlavios şi plin de bunătate fa ă de to i oamenii, întocmai
cum ai poruncit Tu în Sfântul Tău Cuvânt.
Acum, iată, Doamne, am ajuns în primejdie de moarte,
eu şi aceşti fră iori ai mei. Te rog, pentru toate virtu ile pe ca-
re le-am avut, vino în ajutorul nostru. Înlătură stânca aceasta
şi ne scapă, ca să nu murim aici.
Îndată ce isprăvi şi acesta rugăciunea lui, stânca de la uşa
peşterii lor se mai depărtă lă ime cam de un deget.
Atunci începu să se roage al treilea călător. El începu
astfel:
– Preamilostive Doamne, Părintele şi Făcătorul nostru,
Cel Care eşti plin de îndurare şi bunătate, fii binecuvântat pâ-
nă în veci!
Tu, Doamne, ştii totul şi ne cunoşti pe fiecare. Cine oare
poate să- i facă ie vreun bine ca Tu să-i fii dator înapoi?
Cine este oare atât de desăvârşit înaintea Ta, încât Tu să
trebuiască să-i întorci ceva?
Ce avem oare ca să nu fie de la Tine şi ce putem face şi
să nu fi fost datori să facem?
Cine i-a dat ie ceva mai întâi, să- i poată cere înapoi?
Eu nu mă bizuiesc, Doamne, nici pe faptele mele bune,
căci oricât aş fi făcut, nu făceam decât ceea ce eram dator
să fac.
46

47. Traian DORZ
47

48. LEAGĂNUL DE AUR
Nu mă bizuiesc nici pe virtu ile mele, pentru că nimeni
nu este fără vină înaintea Ta.
Ci mă bizuiesc, Doamne, numai şi numai pe mila şi bu-
nătatea Ta cea nespus de mare. Căci nici unii, după meritele
noastre, nu suntem vrednici decât de pedeapsa Ta.
Dar Tu, Doamne, eşti îndelung răbdător, milostiv şi plin
de o veşnică bunătate. De aceea, pentru mila şi bunătatea Ta,
ne rugăm ie să vii în ajutorul nostru şi să înlături stânca de
pe uşa peşterii noastre, ca să ieşim afară şi să nu pierim aici,
neştiu i de nimeni. Amin.
Abia sfârşi acesta rugăciunea lui cea scurtă şi fierbinte,
că îndată stânca cea mare şi grea ce acoperise uşa peşterii lor
a fost aruncată departe, lăsând deschisă întreagă uşa locului
unde fuseseră închişi cei trei călători. Şi un glas ceresc se
auzi, spunându-le:
– Dumnezeul Cel Veşnic şi Viu le vede pe toate! Nu tre-
buie să-I spui Lui niciodată, lăudându-te ce ai făcut.
Mai bine ai face să- i aminteşti cu ruşine cât n-ai făcut.
Dumnezeul Cel Atotîn elept le ştie pe toate! Nu trebuie
să-I spui niciodată cât de bun eşti. Ci mai degrabă să- i aduci
aminte cum trebuia să fi fost şi nu ai fost.
Dumnezeul Cel Pretutindeni-Prezent le aude pe toate, de
aceea cea mai plăcută rugăciune înaintea Lui este rugăciunea
celui care are o inimă smerită şi un duh umilit şi curat, care
îşi vede nevrednicia şi se bizuieşte numai pe mila şi bunătatea
cea nemărginită a lui Dumnezeu.
Atunci to i cei trei călători credincioşi îngenuncheară din
nou şi, rugându-se, au zis:
Preabunule şi Milostiv Dumnezeul nostru, adevărat,
Doamne, nimeni dintre noi nu se poate lăuda înaintea Ta,
48

49. Traian DORZ
Căci Tu, numai Tu eşti bun, Doamne, şi numai Tu eşti vred-
nic de orice laudă.
Te rugăm să ai o nesfârşită milă fa ă de noi to i şi dă-ne,
Doamne, fiecăruia un duh smerit şi o inimă curată, care sunt
de cel mai mare pre înaintea Ta, pentru ca, izvorând din
acestea, rugăciunile noastre să fie totdeauna bineprimite şi
bineplăcute înaintea Ta, iar noi astfel să putem fi ajuta i şi
izbăvi i în orice vreme şi în orice loc.
Căci a Ta este, Doamne, Împără ia, Puterea şi Slava. A
Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
* * *
Fiul meu, întotdeauna şi oriunde, fii smerit,
lasă pe-al ii să vorbească, tu ascultă liniştit,
căci smerindu-te mereu
tu te 'nal i, copilul meu,
dar cu cât mai cu trufie şi mai sus te vei 'năl a,
prăbuşirea ta, când vine, cu atât va fi mai grea.
49

50. LEAGĂNUL DE AUR
Câte leagăne
Câte leagăne sunt seara
adormite-n rugăciune,
Domnul le trimite paza
Mâinii Sale celei bune.
Câte paturi sunt făcute
cu credin ă şi-nchinare,
Domnul le păzeşte noaptea
de-orice teamă şi-ntristare.
Câte case
Câte case sunt vegheate
de iertare şi iubire,
Domnul Cel bun le fereşte
de ispită şi-nvrăjbire.
Câte suflete se roagă
cu credin ă-n orice vreme,
Dumnezeu Cel Sfânt le scapă
de-orişice necaz s-ar teme.
50

51. Traian DORZ
Câte sate şi oraşe
Câte sate şi oraşe
au şi oameni ce se-nchină,
Dumnezeu le izbăveşte
de pierzare şi ruină.
Câte ări şi câte neamuri
au spre Dumnezeu privirea
vor cunoaşte-ntotdeauna
liniştea şi fericirea.
51

52. LEAGĂNUL DE AUR
Cu drag priveşte Domnul
Cu drag priveşte Domnul
din cerul înstelat
pe fiul ce se roagă
cu mama-ngenuncheat.
Cu drag ascultă Domnul
când glasul liniştit
se roagă cu credin ă
spre cerul strălucit.
Cu drag păzeşte Domnul
în patul cel curat
odihna celor care
cu drag I s-au rugat.
Cu drag îi creşte Domnul
pe-acei copii cumin i
ce vor să umble-n calea
curatei Lui credin i.
Cu drag veghează Domnul
pe orice copilaşi
ce I-au cerut de pază
pe sfin ii-I îngeraşi.
Cu drag ajută Domnul
pe mamele ce-şi cresc
copiii după voia
Părintelui Ceresc.
52

53. Traian DORZ
ADEVĂRATA DRAGOSTE
Un prieten al meu îmi spunea într-o zi aşa:
– Numai dragostea lui Dumnezeu este mai adevărată şi
mai mare decât dragostea părin ilor noştri buni.
În lumea aceasta însă, pe nici unii din noi, nici o altă
inimă nu ne poate iubi cu o asemenea iubire pe care o au fa ă
de noi bunii noştri părin i, care ne-au născut şi crescut. De
aceea toată via a noastră trebuie să ne aducem aminte cu re-
cunoştin ă şi dragoste de aceste scumpe fiin e.
Cu cât capetele lor încărun esc mai tare şi cu cât sunt tot
mai pu ine zilele în care îi vom mai avea cu noi, dragostea şi
pre uirea noastră să ne fie tot mai mari.
Căci ei ne-au făcut nouă cel mai mare bine pe pământ. Ei
ne-au iubit cel mai mult şi ei au suferit atât de mult pentru
noi, adeseori, încă mai dinainte de a fi.
Nici o dragoste din lumea aceasta, afară de dragostea lui
Dumnezeu, nu mai poate fi ca dragostea părintească. Am să- i
povestesc o întâmplare care şi pe mine m-a zguduit adânc şi
care m-a făcut să în eleg mai bine dragostea părintească.
Era o vară fierbinte şi uscată. Soarele ardea puternic, iar
seceta uscase totul.
Bătea întruna un vânt dogoritor, aşa că din toate păr ile
nu auzeai decât oameni care cereau ploaie şi se îngrijorau de
foamete şi de foc...
53

54. LEAGĂNUL DE AUR
Peste tot auzeai mame spunând îngrozite copiilor lor:
– Bunul Dumnezeu să vă ferească, dragii mamei, să nu
pune i mâna pe chibrituri să face i foc undeva. Că îl ia vântul
şi aprinde lumea. Am arde cu to ii, că nici în fântâni, nici în
văi nu mai este un strop de apă ca să-l putem stinge...
Într-una din zilele acelei veri am văzut arzând o pădure.
Mergea focul prin lemnele verzi ca prin paie uscate, cuprin-
zând cu repeziciune pădurea până în vârful dealurilor.
Toate păsările se ridicau speriate din pădure, zburând cât
mai departe de fumul şi de flăcările nimicitoare. Numai sus,
pe culmea dealului împădurit, pe deasupra unui brad înalt,
două păsări se roteau zburând jos şi plângând sfâşietor. Se ri-
dicau şi iar se coborau prin fumul care se învolbura peste pă-
dure galben şi gros...
Am în eles că acolo în vârful bradului primejduit de flăcări,
bietele păsări au cuibul cu puişorii lor care încă nu pot zbura.
Văzând cum se apropie flăcările gata să cuprindă bradul
cu cuib cu tot, ele nu ştiau ce să facă să-şi scape puii lor de la
moarte.
Dar iată că focul se apropia de bradul cu cuib.
Eu stăteam privind frământarea bie ilor părin i nenoroci i
şi ascultam neputincios ipetele lor ca nişte strigăte tot mai
deznădăjduite după ajutor.
Când flăcările focului, ca nişte limbi ale celei mai cumplite
mor i, s-au întins, cuprinzând fulgerător tot bradul, urcând spre
vârful cu puişorii lor, dintr-o dată, amândoi părin ii, cu aripile
desfăcute, s-au aruncat peste cuibuşorul lor în flăcări, acope-
rindu-şi cu trupurile lor puişorii, spre a-i salva de la moarte.
Au ars în câteva clipe cu brad cu tot. N-a mai rămas de-
cât o tor ă de jar scânteind...
54

55. Traian DORZ
55

56. LEAGĂNUL DE AUR
Mie mi-a părut că mi se rupe inima de durere.
Ceea ce văzusem m-a cutremurat adânc.
Cred că n-am să pot uita niciodată jertfa pe care au fă-
cut-o aceste păsări pentru salvarea puilor şi a cuibului lor.
Iată inima părintească! mi-am zis eu.
Iată ce poate face dragostea părintească. Cine ar mai fi
fost în stare de o astfel de jertfă?
Auzisem şi până atunci de multe întâmplări prin care unii
părin i făcuseră jertfe neobişnuite pentru salvarea fiilor lor.
Dar întâmplarea pe care am văzut-o de data aceasta m-a făcut
să văd şi mai adânc ce înseamnă iubirea.
O astfel de dragoste a avut pentru noi Dumnezeu. Încât
Şi-a dat pentru mântuirea noastră pe Unicul Său Fiu iubit.
O astfel de dragoste a avut pentru noi Scumpul nostru
Mântuitor Iisus Hristos, încât S-a aruncat pe Sine Însuşi în
focul mor ii, pentru a ne mântui pe noi to i. Dar El a făcut cu
atât mai mult cu cât ne-a salvat nu numai via a cea pămân-
tească din focul ispitelor, patimilor şi păcatelor... din ruină,
din ruşine şi din blesteme, dar ne-a salvat via a veşnică din-
tr-o pierzare şi ruşine veşnică.
Hristos, Domnul nostru, ne-a iubit atât de mult, încât S-a
aruncat pe Sine în focul mor ii şi al pedepsei care ne ame-
nin a pe noi to i şi care trebuia să ne ardă pe noi to i pentru
păcatele noastre. Şi ne-a acoperit pe noi cu aripile Crucii Lui
mântuitoare.
Astfel a suferit El, ca să scăpăm noi.
A ars El, ca să fim mântui i noi.
Pedeapsa care acum ne dă nouă pacea a căzut atunci
peste El. Şi, prin rănile Lui, noi to i am fost izbăvi i din pier-
zare.
56

57. Traian DORZ
Păsările care s-au aruncat în flăcări, cu toată jertfa vie ii
lor, nu au putut să-şi mântuiască puii de la moarte.
Dar Domnul nostru Iisus Hristos, jertfindu-Şi scump Sân-
gele Său pe Cruce pentru noi, ne-a izbăvit şi via a noastră şi
S-a înviat şi pe El, prin puterea pe care o are de a-Şi supune
toate lucrurile.
O, cât de mult ne-a iubit pe noi Domnul şi Mântuitorul
nostru!
Nimeni nu va fi în stare să ne mai iubească vreodată atât
de mult ca El.
De aceea dragostea şi ascultarea pe care trebuie să I-o
arătăm lui Dumnezeu este mai mare decât fa ă de oricine pe
pământ.
Preascumpul şi dulcele nostru Mântuitor, Iisuse Doam-
ne, ori de câte ori privesc la Crucea răstignirii şi a suferin-
elor Tale, inima mea se cutremură şi ochii mei se umplu de
lacrimile recunoştin ei şi ale mul umirii pentru dragostea cea
nespus de mare cu care ne-ai iubit Tu pe noi. Pentru iubirea
cu care Te-ai jertfit pe Tine ca să ne mântuieşti pe noi.
Te rog, Doamne Iisuse, să primeşti lacrimile şi mul umi-
rile noastre ale tuturor pentru tot ce ai făcut Tu pentru noi to i.
Şi Te rog să ne aju i să în elegem cât de mult suntem datori să
Te iubim şi să Te ascultăm şi noi pe Tine pentru aceasta.
Ai milă şi de mine, Iisuse Doamne, şi ajută-mă ca până
la sfârşitul vie ii mele să- i pot arăta o ascultare plină de iu-
bire, precum doreşti Tu.
O, Tu, Care m-ai iubit pe mine atât de mult, ajută-mă să
Te iubesc şi eu pe Tine asemenea.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
57

58. LEAGĂNUL DE AUR
Nici un soare nu-i
Nici un soare nu-i pe lume
să te lumineze-aşa
ca privirea mamei bune
în întunecarea ta.
Nici un foc nu este-n lume
să te încălzească-aşa
ca iubirea mamei bune
în nefericirea ta.
Nici un cântec nu-i pe lume
să te-nvioreze-aşa
ca urarea mamei bune
în sărbătorirea ta.
Nici putere nu-i pe lume
să te mai ajute ca
rugăciunea mamei bune
în înstrăinarea ta.
Pre uieşte-o, căci pe lume
doar o mamă po i avea;
ei îi eşti dator iubirea,
cât eşti tu şi cât e ea.
58

59. Traian DORZ
Fericit e fiul care
Fericit e fiul care
a avut în via a lui
parte de iubirea mamei
şi-ndrumarea tatălui.
Fericit e fiul care,
pedepsit de tatăl drept,
a avut alinul mamei
şi-adăpost la sfântu-i piept.
Fericit e fiul care
e de rugăciuni păzit
şi-ndrumat de-n elepciune
pe-al credin ei drum cinstit.
Fericit e fiul care
pân’ la moarte, iubitor,
îşi arată pre uirea
celor care-i mai dator.
59

60. LEAGĂNUL DE AUR
Păsărică mică-mică
– Păsărică mică-mică,
de ce cân i pe rămurică,
nu i-e foame, nu i-e frică,
ai tu soră ori mămică,
ai tu casă, ai hambar,
de ce cân i aşa cu har?
– N-am nici grijă cum sunt eu,
ci-L slăvesc pe Dumnezeu;
n-am hambare, cum ai spus,
însă tot ce-i jos şi sus,
de cu zori până-n apus,
e al meu de la Iisus;
eu ascult de voia Sa
şi El poartă grija mea.
60

61. Traian DORZ
TĂCEŢI, SURIOARELOR!
În Casa Domnului, în sfânta biserică, în adunarea Dom-
nului – şi oriunde se fac rugăciuni, cântări şi vorbiri spre sla-
va Domnului şi Dumnezeului nostru –, trebuie să stăm cu to-
ii în evlavioasă ascultare şi tăcere.
Fie mari, fie mici, fie tineri, fie bătrâni, nici unii dintre
noi n-avem dreptul să n-ascultăm. Şi n-avem voie să facem
mişcare şi zgomot când se vorbeşte din Sfântul Cuvânt al
Domnului nostru Iisus Hristos.
Ci tot timpul cât suntem în sfânta biserică se cuvine să
fim cu frica lui Dumnezeu, cu credin ă şi cu dragoste, linişti i
şi aten i.
E mare păcat dacă tulburăm cu vorbele, cu şoaptele şi cu
mişcările noastre pe cei care ascultă sau cântă şi se roagă
înaintea lui Dumnezeu.
Cine face astfel şi dispre uieşte Cuvântul lui Dumnezeu
se osândeşte singur şi va fi pedepsit. Căci acela tulbură apa
cea sfântă a rugăciunii, aruncând în ea noroiul batjocurii lui.
Acela nesocoteşte Numele Domnului şi îi împiedică pe
al ii să-I aducă o închinare deplină şi cuviincioasă.
Când cerurile întregi ascultă cu evlavie de voia Lui, când
toate puterile naturii pământeşti şi toate stelele cereşti se su-
pun ascultării de Cuvântul Lui, când timpurile şi anotimpuri-
le, cu toate ale lor, se apleacă în tăcere, cu o deplină ascultare
61

62. LEAGĂNUL DE AUR
de rânduielile pe care Dumnezeu le-a hotărât tuturor, fără să
iasă niciodată din voia Lui, –
cum atunci numai noi să nu vrem să ascultăm?
Dar cum vom scăpa noi nepedepsi i dacă nu vom fi cu
toată evlavia, ascultând tot timpul sfânta slujbă dumnezeiască?
Să luăm bine seama, căci aceasta este o datorie pentru fi-
ecare din noi! Şi, ca să vede i că trebuie să fie aşa, am să vă
spun o întâmplare care s-a petrecut aievea şi care i-a uimit pe
to i câ i au văzut-o.
Odată Sfântul Francisc propovăduia Sfânta Evanghelie
într-o biserică.
Era o zi frumoasă de primăvară şi toate uşile şi ferestrele
erau deschise, căci afară era un soare plăcut şi cald, iar înă-
untru, în biserică, era o mare mul ime de oameni care asculta
cu evlavie Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu.
Sfântul Francisc le vorbea cu mare putere şi cu ochii
scălda i în lacrimi despre Patimile şi moartea Domnului nos-
tru Iisus Hristos pentru iertarea şi mântuirea noastră a tuturor.
Iar mul imea cea mare de bărba i, de femei şi de copii asculta
foarte mişcată sufleteşte.
Era o tăcere atât de adâncă şi de sfântă, că nu se auzeau
decât suspinele celor care erau pătrunşi de lumina şi căldura
harului ceresc.
Cu inimile arzând de iubire pentru Iisus, to i plângeau
pentru chinurile Lui şi pentru păcatele lor cu care L-au stră-
puns pe Domnul.
Deodată, o larmă veselă şi o mişcare zgomotoasă umplu
toată biserica, iar mul imea ascultătorilor începu să se mişte,
să întoarcă privirile şi să şoptească între ei.
Ce se întâmplase?
62

63. Traian DORZ
63

64. LEAGĂNUL DE AUR
Pe ferestrele deschise intraseră deodată, jucându-se şi ci-
ripind, câteva rândunele care zburau acum prin biserică, pe
deasupra ascultătorilor, făcând mult zgomot.
Supărat, Sfântul Francisc, văzându-le atât de nepăsătoare
fa ă de locul şi de Cuvântul Domnului, s-a oprit din vorbirea
lui şi le-a strigat:
– Tăce i, surioarelor!
Voi nu vede i că aici se propovăduieşte Cuvântul Sfânt al
Domnului nostru, Care ne-a făcut pe noi to i?
Cum tulbura i voi laudele Numelui Său celui Sfânt şi li-
niştea sufletelor acestora credincioase care se roagă şi laudă
Numele lui Dumnezeu?
Ori sta i liniştite să asculta i şi voi, ori să pleca i îndată
afară!
În clipa aceea toată mul imea ascultătorilor văzu cum
toate rândunelele se aşezară una lângă alta sus pe o bârnă.
Apoi au stat liniştite, ascultând, până s-a terminat totul.
Au sim it că puterea Cuvântului Sfânt le porunceşte să
asculte. Şi ele au ascultat.
Căci uneori fiin ele necuvântătoare parcă au mai multă
temere de Domnul ca oamenii.
Fiul meu, eu te sfătuiesc ca şi tu când vei merge în locul
unde este chemat Numele Domnului, tot timpul cât va fi sluj-
ba sfântă, să stai în tăcere şi în evlavie, să nu tulburi slava
Domnului. Nu întrista prin neaten ia ta sufletele care se roa-
gă. Ci, mai degrabă, ori de câte ori î i vine ispita să n-ascul i,
roagă-te Domnului, zicând:
Preasfântul nostru Dumnezeu şi Mântuitor Ceresc, Tu,
Care ne-ai făcut şi ne-ai zidit pe to i şi Căruia trebuie cu to ii
64

65. Traian DORZ
să- i dăm ascultare smerită totdeauna, Te rugăm, depărtea-
ză de la noi orice duh de ispită care ne tulbură pe noi şi ne
face să-i tulburăm şi pe al ii. Înaintea Ta, Doamne, se cuvine
totdeauna să stăm cu to ii în sfântă temere şi, lăudând Nu-
mele Tău, să fim totdeauna smeri i şi ascultători. Te rugăm,
ajută-ne să Te preamărim pe Tine, înfă işându-ne înaintea Ta
şi stând tot timpul rugăciunii în chip vrednic şi cuviincios.
Te rog, Bunule Doamne, să mă aju i şi pe mine ca tot
timpul propovăduirii Cuvântului Tău sau al cântării laudelor
Tale, sau al rugăciunii către Fa a Ta, să pot sta în biserica
Ta şi în adunarea fra ilor mei treaz, liniştit şi ascultător. Ca
tot ce spun sau aud să nu-mi fie mie spre osândă, ci spre
mântuirea sufletului meu.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
* * *
Să iei seama patru lucruri în elepte orişicând:
– să nu urci pe vita care merge cu poveri gemând,
– să nu iei nimic ce este de la cel ce i-e vrăjmaş,
– să nu te îmbraci cu luxul şi dezmă ul de oraş
– şi să nu-ntârzii când este ceasul rugăciunii tale;
de le ii pe-acestea patru,
eşti pe-a-n elepciunii cale.
65

66. LEAGĂNUL DE AUR
Azi e sărbătoare, mamă
Azi e sărbătoare, mamă,
lasă- i orice lucru ai,
de biserică te-mbracă
şi cu tine să mă iai.
Vreau, când clopotele cântă,
să mă duc şi să mă-nchin
la altarul sfânt şi tainic,
de credin ă sfântă plin.
Vreau s-aud cum cântă totul
în lumină şi-n fior,
să sărut cu lacrimi Crucea
Bunului Mântuitor.
Vreau să stau cu tine-alături,
să mă rog şi eu, şoptind
după tine «Tatăl nostru»,
cu privirea strălucind.
Vreau să pun şi eu o floare
la icoana lui Iisus,
vreau s-ascult cum îngeraşii
cântă şi plutesc pe sus.
Vreau s-aud cum cei buni cântă...
auzi clopotele, hai,
azi e sărbătoare, mamă,
lasă- i orice lucru ai!
66

67. Traian DORZ
ESTE, ESTE, ESTE
Este, este, este
Locul minunat
care-n Cartea Sfântă
este arătat.
Este, este, este
ara cea de Sus,
este, este, este,
căci Iisus a spus.
Este, este, este
ara cea de Sus,
slavă, slavă, slavă
Domnului Iisus.
Este, este, este
Veacul fericit
care Domnul nostru
ni l-a pregătit.
Este, este, este
Cerul cel frumos
unde vom petrece
veşnic cu Hristos.
Este, este, este
Raiul strălucit
unde ne aşteaptă
cei ce i-am iubit.
Este, este, este
slava de apoi
unde cei dragi nouă
vor fi-n veci cu noi.
67

68. LEAGĂNUL DE AUR
LA MUNTE
Copilul cel cuminte şi credincios, în oricare parte ar privi
cu ochii lui, poate să vadă puterea cea mare şi în elepciunea
cea minunată a lui Dumnezeu. Căci tot ce văd ochii şi tot ce
pot auzi urechile sau sim i inima noastră sunt numai lucrările
mâinilor Lui Sfinte...
Şi, Doamne, cât de multe mai sunt!
Eu, când m-am trezit pe lume, mă minunam de tot ce
puteam vedea şi auzi. Şi aşa îmi plăcea să tot întreb ba pe
mama, ba pe bunicii mei:
– Dar asta ce e, moşule?
– Dar aia, bunico, cum se cheamă?
– Dar asta de ce este aşa, mamă?
Odată ştiu că am stat mult cu ochii în zarea depărtată ca-
re se vedea din fa a casei noastre şi până la urmă l-am între-
bat pe bunicul:
– Moşule, aceia de acolo, departe, cu vârfurile albe şi lumi-
noase, care se văd aşa de frumoşi când răsare soarele, ce sunt?
– Sunt mun ii, dragul moşului.
– Dar de ce sunt aşa de departe?
– Acolo i-a lăsat pe ei Dumnezeu!
– Dar noi nu putem merge la ei?
– Acuma nu! Într-o vară, când ai să creşti mai mare, vom
merge.
68

69. Traian DORZ
– Când am să cresc mare?!...
Şi până atunci? Până atunci eu tot priveam cu ochii spre
mun ii depărta i, tare amărât că nu cresc mai repede mare, să
mă duc să-i văd mai de aproape.
Mi se părea că, dacă aş fi acolo pe vârful acela înalt şi aş
avea o scară cât de mică, uşor m-aş putea sui în cer.
La acest lucru mă gândeam atât de mult ori de câte ori
priveam atunci fie spre mun ii dinspre răsărit, fie spre cei din-
spre apus, care se vedeau la fel de bine de la noi...
Dar a venit şi vremea când am crescut mare... Adică
destul de mărişor ca să pot merge şi eu la munte.
Pe atunci, din satele noastre mergeau boii, vitele şi oile la
păşunat în munte în fiecare vară câte două, trei luni.
Acolo le păzeau păstori, care, pentru boi, se numeau bo-
uari. Iar de acasă, în fiecare duminică sau sărbătoare, se du-
ceau mereu mul i tineri şi oameni mai în vârstă, care aveau
acolo vite la păscut, să vadă ce fac şi să le ducă tărâ e cu sare.
Era până acolo cale de o zi întreagă.
Azi plecai diminea a şi abia mâine seară erai înapoi acasă.
Într-o duminică, cei mai mari ca mine m-au luat şi pe
mine să merg cu ei la munte. Mama mi-a pus merindea în
traistă şi dis-de-diminea ă am luat-o la drum cu badea Mitru
şi cu încă al ii.
Şiruri de mo i, venind de la munte spre ară, cu călu ii lor
încărca i cu ciubere şi cu cercuri, întâlneam mereu pe drum.
Făcusem câteva ceasuri de drum pe jos. Începea să fie
cald, iar picioarele să mă doară.
– Curând ajungem la Izvorul de sub Plai, zise badea
Mitru , cu care mergeam împreună.
69

70. LEAGĂNUL DE AUR
– Ce este plaiul, bade Mitru ? l-am întrebat eu.
– Nu vezi tu? Coasta asta de munte pe care trebuie s-o
suim. Dar sub ea este un izvor. Acela e izvorul de sub Plai.
– Şi cine a făcut izvorul acela de sub plai?
– Dumnezeu l-a făcut. Ca să odihnească lângă el to i cei
care merg la munte. Să mănânce, să bea apă rece şi să stea
oleacă, să aibă putere să suie muntele. Că de aici începe sui-
şul şi apoi până la muntele nostru numai tot suim.
– Şi dacă n-am odihni, n-am putea?
– Iată izvorul, hai să stăm!
M-am trântit pe iarba verde... Eram obosit. Începuse
să-mi fie cald şi mi se făcuse foame... Ce bine era aşa pe iar-
ba cea moale şi răcoroasă, la umbra groasă de sub fagi!
Crengile până-n pământ se aplecau deasupra izvorului
puternic, limpede şi rece, revărsându-se pe trei păr i.
De la izvor, în jos, curgea un pârâiaş aşa de frumos, lim-
pede ca lacrima şi cu malurile numai verdea ă şi flori.
N-am putut să nu mă rog, şoptind:
O, Dumnezeule Mare, Sfânt şi Bun, slavă ie, Care ai
făcut aceste minunate lucruri! Slavă ie, Care, mai înainte
de a începe urcuşul cel greu, ai aşezat aici acest izvor cu-
rat, această iarbă verde şi aceşti fagi mari cu umbră minu-
nată, ca, odihnindu-ne, să căpătăm putere pentru greutatea
care va veni.
Slavă ie, Care, când vine un greu în via a noastră, ne
dai mai întâi puterea ca să-l putem birui.
Cât de bun eşti Tu, Doamne, şi cât de minunate sunt
toate lucrările Tale! Slavă ie până în veci!
Amin.
70

71. Traian DORZ
Cam după un ceas, badea Mitru se sculă şi zise:
– Ei, acum hai să mergem! Calea este lungă, iar vremea
trece repede.
Curând începură brazii. Cărările coteau pe după lemne
bătrâne şi urcau printre stânci pe care se vedeau crescu i brazi
tineri.
Vântul cânta prin cetinile brazilor, iar departe în văi se
auzeau curgând apele răsunătoare.
Altfel de flori vedeam prin pădurile de brazi şi altfel de
păsări auzeam cântând.
După lungul mers care îmi sfârşise toate puterile, abia
aşteptam să-i aud spunând să mai stăm. Badea Mitru zise:
– Nu mai stăm până la Fântâna Galbenă.
Tot ce vedeam pe aici era nou şi nemaivăzut.
O, dacă ar fi cu mine bunicul, câte l-aş mai întreba
acum! Dar bunicul meu nu era, iar pe ceilal i nu-i prea pu-
team întreba.
Nici unuia nu-i prea plăcea să tot stea de vorbă cu mine.
Voiau să pară mai mari şi mergeau numai cu cei dinainte.
Ce rău îmi părea că sunt prea mic şi că nu-i acum cu mi-
ne nimenea pe care să-l pot întreba despre tot ce văd şi nu
ştiu... Şi care să-mi spună cu bunăvoin ă tot ce nu cunosc.
O, Doamne Iisuse, ce rău este să nu ai pe nimeni când
ai cea mai mare nevoie de cineva drag şi bun, care să- i spu-
nă ce nu ştii şi să- i arate ce nu vezi.
Te rog, Doamne Iisuse, să nu mă laşi niciodată singur
pe cărarea vie ii mele.
Binecuvântează-i, Doamne, în vecii vecilor pe acei care
mă iubesc şi mă înva ă!
71

72. LEAGĂNUL DE AUR
Căci ei îmi deschid ochii şi îmi trezesc inima, ca să nu
trec singur şi neştiutor pe lângă atâtea minuni pe care le-ai
făcut Tu ca noi să ne bucurăm de ele.
Ochii mi se umplură de lacrimi...
– Uite Fântâna Galbenă, strigară cei mai din frunte când
ieşirăm apoi, dintre pădurile de brazi, într-un un luminiş...
– Slavă ie, Doamne! şoptii eu uşurat. Mă dureau picioa-
rele, îmi era sete şi îmi era somn, căci mă sculasem tare de
diminea ă. Parcă nici n-aş vrea nimic decât să mă trântesc în
iarba asta atât de verde şi de moale şi să dorm aici la soare.
Aerul era aşa de tare, mirosul de răşină atât de puternic!
Totul este atât de răcoros, iar brazii legăna i de vânt cântă atât
de moale şi de plăcut...
– Aici şi dormim pu in, bade Mitru , zise cineva. Am fă-
cut jumătate de drum şi abia e soarele la amiază. Avem vre-
me destulă!
– Da, să mâncăm întâi, să bem apă rece. Apoi vom dormi
pu in pe iarba asta moale, la soare.
– De ce îi zice Fântâna Galbenă, bade Mitru ?
– Nu vezi că tot pământul pe aici şi de lângă izvor este
galben? Iată, şi florile de pe marginea izvorului sunt gal-
bene...
M-am întins apoi la o margine, în iarba cea moale, la
soare, cu fa a în sus...
Ce înalt şi limpede este cerul de munte!
Ce adormitor cântă vântul prin vârfurile brazilor înal i!
Ce plăcut este mirosul de cetină şi de răşină!
Ce sănătos este aerul acesta care te umple de putere şi de
înviorare!
72

73. Traian DORZ
73

74. LEAGĂNUL DE AUR
O, Părinte Ceresc, atât de Puternic, de Mare şi de
Bun!... Slavă ie, Care ai făcut cu Mâinile Tale şi cu Cu-
vântul Tău aceste fericite minună ii, pe care eu nu le-am cu-
noscut până acum.
Slavă ie, Care îmi umpli ochii de frumuse i, sufletul de
plăcere şi inima de uimire.
Cât de Minunat şi de Frumos trebuie să fii Tu şi Cerurile
Tale, care sunt locuin a Slavei, dacă pe acest pământ trecă-
tor şi păcătos ai putut lăsa atâtea frumuse i şi minună ii.
Te rog, ajută-mă, să Te iubesc din tot sufletul meu şi
să- i mul umesc neîncetat că mi-ai dat ochii să le văd, ure-
chile să le aud, picioarele să le străbat şi graiul cu care să Te
laud pe Tine pentru toate aceste binefaceri minunate de care
mă bucur la fiecare pas.
Slavă ie pentru toate acestea!
Amin.
Am adormit ca într-un leagăn de lumină.
Când m-am trezit strigat de ceilal i, era vremea să mer-
gem mai departe.
Slăvit să fie Domnul!
74

75. Traian DORZ
De ce se uită păsărica?
De ce se uită păsărica
în sus, când cântă, mama mea?
De ce se uită păsărica
în sus, atunci când apă bea?
De ce se uită ea ca mine
spre tine când mă-nve i să cânt?
Sau este Cineva Acolo,
ce-i spune ei un drag cuvânt?
De ce se uită-n sus, ori are
Acolo Sus în Cer şi ea
vreo mamă dulce care-o-nva ă
şi care-i dă mereu ceva?
De ce şi florile se uită
cu ochişorii, mamă-n sus?
Şi parcă-atâtea vor să ştie,
şi parcă-atâtea au de spus...
De ce li-s ochii plini de rouă,
de parcă bra e dragi le-atrag?
Sau vor şi ele-atunci, măicu ă,
sărutul Cuiva ce li-i drag?
– De ce, copile? Ştiu şi ele
că Undeva, Acolo Sus,
e-Acela ce le face bine
şi-I cântă Domnului Iisus.
75

76. LEAGĂNUL DE AUR
MORMÂNTUL DE LA FÂNTÂNELE
– Omul cel bun nu poate să nu facă binele, cum pomul
cel bun nu poate să nu facă roade bune, cum izvorul cel bun
nu poate să nu dea apă bună şi cum via cea bună nu poate să
nu rodească struguri dulci...
Aşa ne spunea badea Mitru după ce ne scularăm de la
Fântâna Galbenă şi pornirăm mai departe spre Fântâna Rece.
– Acum ne apropiem de Fântânele, zise el mai departe.
Şi am să vă arăt mormântul unui om bun, care a murit şi a
fost îngropat aici...
– Cum, în pustietă ile acestea a fost îngropat un om?
Abia ieşirăm dintre brazii cei înal i şi coasta muntelui gol
până în vârf se ivi în fa a noastră înaltă şi verde.
Printre brădu ii mici, care se răreau tot mai mult, văzu-
răm o grămadă mare de pietre.
Un vârf de cruce din lemn de brad necioplit, înnegrită de
ploi, se vedea la un capăt al grămezii de pietre, abia mai răsă-
rind din strânsura lor.
– Lua i câte o piatră şi arunca i-o şi voi pe grămadă, ne
zise badea Mitru . Oricine vine prima dată la munte trebuie
să arunce totdeauna o piatră pe acest mormânt. Căci aici a
murit şi aici a fost îngropat omul bun.
– Cum a murit şi cine l-a îngropat aici?
76

77. Traian DORZ
– Acum câ iva ani păşteau prin muntele acesta vitele
oamenilor din satul vecin cu al nostru. În ciurda vacilor era şi
văcu a unor copii rămaşi orfani de amândoi părin ii.
Într-o seară, vaca lor n-a mai venit la adăpost împreună
cu celelalte vaci.
Peste zi fusese o furtună cu ploaie şi grindină mare, cum
se întâmplă foarte des pe aici, iar vacile se împrăştiaseră prin
pădure să se adăpostească pe sub brazi.
S-a înserat şi încă tot ploua.
Seara, când celelalte vaci au venit, ea lipsea, iar păstorul
nu mai ştia pe unde s-o caute, căci era întuneric şi ploua încă.
– Sărmanii copilaşi, zicea păstorul amărât. Tocmai vă-
cu a lor s-a pierdut! Pentru nici una nu mă durea inima chiar
atâta ca pentru asta, căci nimeni nu-i aşa nenorocit ca ei.
Dacă nu se potoleşte furtuna asta, lupii sau urşii de pe
munte au să mănânce văcu a lor, că pe vreme de asta umblă
pe munte mul i lupi şi urşi.
Un om care mergea să treacă peste munte la cosit însera-
se pe munte şi venise să doarmă peste noapte la coliba păsto-
rilor.
Când auzi despre văcu a sărmanilor copii orfani şi văzu
că păstorul nu merge s-o caute, zise:
– Mă duc eu să caut prin pădure văcu a copiilor săraci!
– Acum noaptea cred că în zadar te duci – zise păstorul –,
că n-o mai găseşti.
Ea, dacă mai trăieşte, stă pe undeva pe sub brazi şi greu
ai mai afla-o. Dar, ieşind de aici şi umblând pe munte, ai pu-
tea să te întâlneşti cu vreo fiară şi apoi ce faci?
Lasă până diminea ă!
77

78. LEAGĂNUL DE AUR
Dis-de-diminea ă omul cel bun s-a dus în căutarea văcu-
ei orfanilor. Şi-a luat cu el numai toporul. N-a umblat prea
mult până când a auzit undeva un muget de vacă... Era încă
întuneric şi ploua când, alergând într-acolo, a găsit vaca între
doi lupi, unul în fa ă, altul în spate, care se repezeau spre ea.
Vaca, apărându-se cu coarnele, obosise, iar fiarele erau
gata să sară asupra ei şi s-o sfâşie.
Strigând puternic, ca să-i sperie pe lupi, omul a sărit cu
toporul, ca să apere vaca.
Dar în timp ce dădea să taie pe lupul cel mai apropiat,
celălalt s-a repezit pe la spate, să-l muşte, căci fiarele erau
flămânde, iar când lupul este flămând se bagă orbiş pe om.
Când omul s-a întors să-l lovească şi pe acesta, fiara, mai
repede, i-a înfipt col ii adânc în stomac, rupându-l.
Omul, strigând, a căzut jos cu sângele curgându-i şiroaie
din rană.
În urma lui mai plecaseră de la colibă şi al i doi oameni,
care se gândeau că poate să i se întâmple vreun rău.
Auzind strigătele lui, aceşti doi oameni au dat fuga într-aco-
lo, alungând fiara care nu fusese lovită de moarte şi se târa
să-l mănânce pe omul căzut.
Când au ajuns lângă el, au văzut un lup cu capul despicat
în două de topor, bietul om cu stomacul sfâşiat, abia viu, iar
văcu a, mai încolo, tremurând şi răsuflând greu de groază şi
oboseală.
I-au rupt omului bun cămaşa, l-au legat strâns peste mij-
loc ca să-i oprească sângele care i se vărsa şi au încercat să-l
ia pe sus să-l ducă la colibă.
Dar abia au mers cu el câ iva paşi, uite până aici, până
când omul cel bun, din care se vărsase tot sângele, a murit pe
bra ele lor.
78

79. Traian DORZ
Dacă au văzut că murise, oamenii aceia l-au lăsat aici
jos, au rupt cetină de brad şi l-au acoperit. Apoi, cu toporul
lui, au tăiat un pui de brad şi i-au făcut o cruce pe care i-au
aşezat-o la cap.
Au adunat câteva pietre şi le-au pus peste cetină deasu-
pra lui, până vor afla cine şi de unde este, ca să-i cheme pe ai
lui să-l ia acasă.
Dar când s-a potolit furtuna şi au venit păstorii din munte
să-l afle, nu i-au mai găsit decât câteva oase goale, împrăşti-
ate prin iarbă. Fiarele şi vulturii îl dezgropaseră.
Atunci oameni milostivi i-au strâns oasele aflate şi le-au
îngropat, cu evlavie şi rugăciune, sub cetina de brad, grămă-
dind mai multe pietre deasupra, ca nimeni să nu-i mai tulbure
odihna veşnică.
Apoi i-au făcut altă cruce dintr-un brad mai înalt...
De atunci, în amintirea acestui om bun care şi-a dat via a
pentru a face bine altora, oricine trece pe aici trebuie să arun-
ce o piatră peste oasele lui şi să se roage bunului Dumnezeu
pentru el, zicând: Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!...
Ceilal i, după istorisirea asta, au schimbat vorba, poves-
tind de altele. Dar eu nu mai puteam uita jertfa omului bun.
Şi, până când am trecut de cealaltă culme, întorceam mereu
ochii înlăcrima i, să mai văd mormântul lui, care era acum o
grămadă uriaşă de pietre din care abia mai răsărea vârful unei
cruci din lemn de brad necioplit, înnegrit de vreme.
Ajuns în tăcere la noul popas, m-am aşezat obosit pe iar-
bă, cu fa a în sus...
Priveam cerul înalt printre norii străvezii şi mi se părea
că de-acolo de undeva sufletul omului bun ne priveşte fericit
că ne-am adus aminte de el.
79

80. LEAGĂNUL DE AUR
80

81. Traian DORZ
Printre aceiaşi nori străvezii, am trimis cu lacrimi o rugă-
ciune din toată inima mea:
Preabunule Doamne, Tu, Care ai spus că cei buni vor fi
ferici i, Te rog, dăruieşte-i o veşnică fericire sufletului acelui
om bun care, din milă pentru nişte copii nenoroci i, a fost
gata să-şi dea via a lui.
Şi Te rog, dăruieşte veşnică răsplată în împără ia Ta cea
fericită oricărui suflet de om bun care, din milă fa ă de cei
necăji i, este gata să se uite şi să se jertfească pe sine.
Şi Te mai rog, Doamne Iisuse, să-mi aju i şi mie ca să
am o inimă plină de bunătate şi milă, gata să ajute la oricine
care sufere şi aşteaptă mila Ta şi a noastră.
Ca să am şi eu parte de milă de la Tine.
Amin.
Cât de jos mi se părea că ajunsese cerul atunci!
Slăvit să fie Domnul!
* * *
Fiul meu, fii plin de milă, de iubire şi-ndurare,
să se vadă-n tine cerul oglindit aşa ca-n mare,
căci atunci avea-vei parte de credin a cea curată
care î i va face via a veşnic binecuvântată;
Milostivul Cer găti- i-va veşnic numai sărbătoare,
dar pe cei cruzi El îi lasă în „credin e”-ngrozitoare.
81

82. LEAGĂNUL DE AUR
Lăudaţi pe Domnu-ntruna
Lăuda i pe Domnu-ntruna,
lăudăm, lăudăm,
cât e soarele şi luna,
lăudăm, lăudăm.
Lăuda i-L cu iubire,
cu-ascultare şi trăire,
pentru marea-I mântuire,
lăudăm, lăudăm...
Şi-L slăvi i când noaptea vine,
Îl slăvim, Îl slăvim,
El sub paza Lui ne ine,
Îl slăvim, Îl slăvim.
Şi-L slăvi i când noaptea trece,
El în pace ne-o petrece,
inimile să ne-aplece,
Îl slăvim, Îl slăvim.
82

83. Traian DORZ
Poţi să ceri la Domnul
Po i să ceri la Domnul Po i să-I ceri să-nvie
chiar şi ce-i mai greu, ce-ngropat părea,
cu putin ă este marea Lui putere
tot – la Dumnezeu. poate-a- i învia.
Mare este Domnul, Po i să-I ceri să-ntoarcă
mare-n orice fel, apele ’napoi,
nimeni nu-i mai mare Domnul poate face
şi mai bun ca El. totul pentru noi.
Po i să-I ceri minunea Po i să-I ceri să facă
cât de mare-ar fi, drum prin mare chiar,
dacă i-e spre bine, când vrea El, se poate,
El o va-mplini. cere orice har.
Fericit e omul
plin de sfântul zel,
Domnu-i împlineşte
tot ce cere el.
83

84. LEAGĂNUL DE AUR
PIATRA TÂLHARULUI
– Nu este nici un păcat care să nu aibă iertare, numai da-
că omul se căieşte din toată inima lui, dacă se roagă cu toată
puterea sufletului său şi dacă aşteaptă cu răbdare până la is-
păşirea vinei, nădăjduind mila lui Dumnezeu şi iertarea lui
Hristos...
Aşa ne spunea badea Mitru după ce mai mersesem o bu-
cată de drum peste culmile mun ilor şi ne apropiam acum de
muntele nostru.
– Vede i voi colo, departe, ceva negru, ca o căsoaie ma-
re, mare?
– Vedem, zic eu grăbit, pentru to i.
– Aceea este Piatra Tâlharului, zise el. Câtă o vede i, e
toată numai o piatră.
De la ea în jos, pe partea cealaltă, începe o prăpastie pe
unde nimeni nu mai poate umbla. Numai caprele sălbatice şi
lupii.
Am privit într-acolo cu un fior de teamă. Era o stană de
piatră mare, mare, cât zece case puse una peste alta şi una
lângă alta.
Sus, pe vârful ei, se lăsau şi se înăl au în zbor trei vulturi
mari.
La capătul celălalt al ei, spre răsărit, se vedea un ciot de
brad uscat cu vârful rupt.
84

85. Traian DORZ
– De când i-a rămas numele aşa, bade Mitru ?
– De demult... Cândva, nu ştiu câ i ani vor fi de atunci, a
trăit pe aici un tâlhar tare vestit şi temut. Sub piatra asta, de
cealaltă parte, dinspre răsărit, spre prăpastie, avea săpat un
ascunziş la care ajungea pe o cale pe care numai el putea um-
bla, că ărându-se.
Acolo stătea el toată ziua, iar noaptea ieşea pe munte şi
fura de prin ciurdele de boi pe cei mai frumoşi. Apoi, pe căi
ştiute numai de el, îi cobora şi-i vindea pe la târguri de ară,
din oraşele de la poalele mun ilor sau pe la oameni de-ai lui.
Cât era vara, fura boi şi-şi strângea hrană pentru iarnă...
Uneori umbla cheltuind şi petrecând în tot felul de păca-
te, prin locurile unde nu-l prea cunoştea nimeni. Aşa a trăit el
aici mul i ani şi nimeni nu l-a putut prinde, pentru că era voi-
nic şi ştia bine să se apere şi să se ascundă.
Dar odată, voind să fure dintr-o cireadă boii unui bogătaş
pe care avea el necaz, i-a furat, din greşeală, pe ai unui om ta-
re sărac şi credincios, care îi făcuse chiar lui odată un mare
bine, scăpându-l dintr-o primejdie de moarte.
Săracul avea o casă grea şi o nevastă bolnavă de mult.
Tâlharul a vândut boii fura i departe.
Dar când a aflat so ia săracului că boii lor au fost fura i,
de durere, starea ei s-a înrăută it şi în trei zile a fost moartă.
Era înmormântarea femeii când tâlharul care furase boii
ei tocmai trecea prin satul săracului de la care furase.
Clopotele sunau cu jale după femeia de care rămăseseră
patru copii mici şi to i oamenii îl blestemau pe câinele de tâl-
har de sub Piatră, care furase boii ei.
Când a auzit că femeia binefăcătorului său murise de dure-
rea pierderii boilor fura i de el, abia atunci şi-a dat seama că nu
boii bogatului îi furase, ci pe ai celui mai sărac şi mai bun om...
85

86. LEAGĂNUL DE AUR
Auzind blestemele oamenilor şi glasul sfâşietor al clo-
potelor, inima tâlharului se umplu de durere şi de groază.
A luat-o grăbit spre piatra lui, dar, urcând, i se părea că
toate clopotele din lume îl urmăresc strigând după el:
– Tâl-ha-ru-le, tâl-ha-ru-le!...
– Ai u-cis, ai u-cis!...
Clopotele cele mari strigau: „Tâl-ha-ru-le, tâl-ha-ru-le!”
Cele mici ipau ascu it şi fioros: „Ai u-cis, ai u-cis!”...
Tâlharul, urmărit de blestemul faptei lui, a ajuns la adă-
postul de sub piatră lac de sudoare, palid şi gâfâind.
O tulburare de moarte şi un zbucium chinuitor îi cuprin-
sese sufletul, de nu-şi mai găsea alinul nicăieri.
S-a aruncat pe genunchi şi a început să se roage cu groa-
ză lui Dumnezeu, ca să-l ierte.
Dar toate clopotele de pe toate văile îi strigau: „Tâlha-
rule, tâlharule! Ai ucis, ai ucis!”... Şi toate glasurile oameni-
lor îl blestemau pentru faptele lui.
În zadar i-a dus el bietului om sărac, într-o noapte, al i
patru boi în locul celor doi ai lui. Omul sărac şi credincios nu
i-a primit.
În zadar căutase să bea, ca să uite, să doarmă; nu putea
nici uita, nici dormi.
Capul lui vuia de glasul clopotelor şi de blestemele oa-
menilor, iar inima lui era chinuită neîncetat de groază şi
spaimă.
Atunci îşi puse în gând să nu mai fure niciodată şi se ru-
gă lui Dumnezeu să-i ierte păcatele şi să-i dea liniştea sufle-
tului, că se va lăsa de furturi.
Dar inima lui nu se linişti. Şi clopotele nu tăcură.
Dându-şi seama cât de mari sunt păcatele lui, se hotărî să
se facă pusnic şi să nu mai iasă în lume de sub piatra lui până
86

87. Traian DORZ
când va fi iertat. Ci acolo să stea, să se roage şi să postească
până când Dumnezeu Se va îndura să-l ierte şi să-i dea pacea
inimii.
Într-o noapte visă că atunci va fi iertat de Dumnezeu,
când va vedea crescut pe vârful gol al pietrei lui un brad
verde.
Aşa au trecut apoi nu ştiu câ i ani...
Vara îşi strângea bure i, rădăcini şi fructe uscate de pădu-
re şi cu acestea trăia până venea iarăşi cealaltă vară.
Slăbise de posturile îndelungate, iar în coate şi în ge-
nunchi i se făcuseră răni de mătăniile şi rugăciunile pe care le
făcea.
Pe şoldurile lui, numai oase goale, se făcuse scoar ă ca
pe copaci, de piatra aspră pe care dormea.
Dar în inima lui tot nu mai venea pacea. Iar clopotele tot
nu încetau...
Sufletul lui era mereu zbuciumat, iar ochii, slăbi i de la-
crimi...
Pe vârful gol al pietrei lui, brădu ul verde nu se mai ivea.
Acum era bătrân, bătrân, cu părul alb, ca un cireş înflorit
de prin satele din vale.
Se apropiau Paştile. Toată Săptămâna Patimilor n-a mân-
cat nimic, ci numai uneori, seara, îşi uda gura arsă cu trei în-
ghi ituri de apă, apoi iarăşi se ruga.
Aşa l-a prins diminea a Învierii Domnului nostru Iisus
Hristos, rugându-se. Iar în ceasul în care ştia că toată lumea
creştină înconjoară bisericile cu lumânări aprinse în mâini,
cântând «Hristos a înviat», s-a ridicat şi el de pe genunchi şi a
ieşit afară din scorbura lui.
87

88. LEAGĂNUL DE AUR
Ieşeau primii zori când el, abia târându-se pe picioare şi
sprijinindu-se de pere ii stâncii, s-a îndreptat cu fa a spre ră-
sărit şi, cu ultimele puteri, începu să cânte, cu glasul stins şi
cu ochii scălda i în lacrimi, singur în toată pustietatea aceea:
„Hristos a înviat din mor i, cu moartea pe moarte căl-
când şi celor din mormânturi via ă dăruindu-le...”
Când zise „celor din mormânturi”, privi spre peştera lui
în care trăise o via ă întreagă şi oftă cu temătoare nădejde...
Când isprăvi de cântat a treia oară «Hristos a înviat», îşi
ridică ochii spre vârful gol al pietrei.
Dintr-o dată fa a lui se lumină de o cerească strălucire!
Genunchii i se frânseră şi se prăbuşi la pământ...
Sus, pe vârful gol, deasupra chiliei lui, răsărise un brad
frumos, care, privit spre stele, părea plin de lumânări aprinse
de Paşti... Şi fostul tâlhar abia mai putu să se roage, zicând:
Dumnezeule Bun... Părintele Milelor veşnice, fii bine-
cuvântat!
Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul Tău în pace, că vă-
zură ochii mei mântuirea Ta.
Slavă ie, Care mi-ai ascultat rugăciunile, Care mi-ai
primit pocăin a şi Care nu mi-ai lepădat lacrimile mele, ci
mi-ai iertat toate păcatele, dăruindu-mi mântuirea Ta.
Î i mul umesc din tot sufletul şi din toată inima mea!
Slavă ie, Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, acum şi în ve-
cii vecilor.
Amin.
Inima lui se linişti.
Clopotele încetară şi în toată fiin a lui se făcu o strălucită
şi senină tăcere şi odihnă...
88

89. Traian DORZ
89