Drept

1. MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
NOTE DE CURS
DREPT MILITAR
(Ciclul I)
1
AUTOR:
Grigore Pîrțac
dr. în șt.politice, conf. univ.
Aprobat la şedinţa Catedrei Drept public
din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10
Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM
la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la ședința Senatului USEM
din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9
CHIŞINĂU – 2013

2. Tema 1. Obiectul şi izvoarele dreptului militar.
Doctrina militară a Republicii Moldova este determinată de politica ei externă şi
internă, de neutralitatea permanentă proclamată constituţional, poartă un caracter exclusiv
defensiv şi are la bază următoarele priorităţi:
în domeniul politic - soluţionarea paşnică a contradicţiilor apărute între
state şi excluderea confruntării militare prin eforturile colective ale ţărilor, pornind de la
principiile şi normele dreptului internaţional; stabilirea relaţiilor politice, economice şi militare,
care exclud lezarea suveranităţii şi independenţei statului;
în domeniul militar - menţinerea capacităţii de apărare a statului la
nivelul care asigură securitatea militară; întărirea măsurilor de încredere, extinderea colaborării
militare reciproc avantajoase bazată pe principiile respectării suveranităţii, independenţei şi
neamestecului în treburile interne ale altor state.
Prevederile Doctrinei militare servesc drept călăuză în coordonarea
eforturilor autorităţilor publice în domeniul asigurării securităţii militare.
Scopul principal al politicii militare a Republicii Moldova este
asigurarea securităţii militare a poporului şi statului, prevenirea războaielor şi conflictelor
armate prin mijloacele de drept internaţional.
Pentru atingerea acestui scop, Republica Moldova aplică un sistem de măsuri care preconizează:
la nivel global - participarea la activitatea comunităţii mondiale în vederea prevenirii războaielor
şi conflictelor armate şi soluţionării paşnice a problemelor litigioase; crearea condiţiilor
care, în cazul unui pericol militar extern, vor asigura realizarea dreptului republicii la asistenţa
organizaţiilor internaţionale; participarea activă la edificarea sistemului internaţional unic de
securitate colectivă;
la nivel regional - stabilirea relaţiilor prieteneşti bilaterale şi multilaterale cu statele din regiune,
care vor asigura un nivel înalt de
încredere reciprocă şi deschidere în domeniul militar, precum şi ajutorul reciproc în cazul
periclitării securităţii colective;
la nivel naţional - crearea unui potenţial militar, suficient pentru asigurarea securităţii militare a
statului.
Realizînd cursul său militar-politic, Republica Moldova:
nu acceptă războiul (cu excepţia cazurilor de autoapărare) ca mijloc de atingere a scopurilor
politice;
promovează o politică externă de pace;
asigură securitatea sa militară fără a prejudicia securitatea altor state şi securitatea generală;
nu admite folosirea teritoriului propriu pentru acţiuni agresive contra altor state şi pentru
dislocarea trupelor străine, cu excepţia cazurilor prevăzute de acordurile internaţionale privitor la
dislocarea contingentelor forţelor pacificatoare.
Republica Moldova consideră parteneri în activităţile de menţinere a păcii şi securităţii
internaţionale, de prevenire a conflictelor armate
toate statele şi organizaţiile internaţionale, politica cărora nu cauzează prejudicii
intereselor ei şi nu contravine Statutului Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Pornind de la aceasta, Republica Moldova:
respectă principiile inviolabilităţii frontierelor de stat şi reglementării paşnice a litigiilor
internaţionale;
nu consideră nici un stat drept inamic al său;
nu înaintează pretenţii teritoriale altor state şi nu acceptă nici un fel de pretenţii teritoriale faţă de
sine;
2

3. nu admite utilizarea armatei sale pentru atingerea scopurilor politice în interesul unor factori de
răspundere, partide, organizaţii şi mişcări social-politice aparte;
nu va începe prima acţiuni militare.
Totodată, Republica Moldova este nevoită să ţină cont de sursele
potenţiale existente ale pericolului militar pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea
teritorială, inclusiv de cele ce ţin de relaţiile nereglementate dintre diferite state din regiune.
Surse potenţiale ale pericolului militar pot fi:
pretenţii teritoriale ale altor state;
tentative de amestec în treburile interne, de destabilizare a situaţiei politice interne din
republică;
prezenţa pe teritoriul republicii a trupelor străine;
activitatea organizaţiilor separatiste, orientarea spre violarea armată a integrităţii teritoriale a
republicii;
crearea formaţiunilor militare ilegale.
Ţinînd cont de cele expuse, Republica Moldova îşi realizează dreptul
inalienabil la autoapărare şi îşi asigură securitatea militară prin toate mijloacele de care dispune,
prin urmare consideră legal şi necesar de a avea Forţe Armate pentru
apărarea suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale şi altor interese vitale ale ţării
dacă va
deveni obiectul unei agresiuni pentru localizarea şi lichidarea
conflictelor armate, precum şi a oricăror altor acte de violenţă militară în interiorul republicii
care periclitează orînduirea ei de stat.
Statul asigură crearea şi optimizarea cadrului legislativ al
securităţii militare, perfecţionează mecanismul elaborării politicii militare, al controlului asupra
adoptării deciziilor militar-politice, are grijă de pregătirea cetăţenilor şi Forţelor Armate
pentru apărarea Patriei, de creşterea prestigiului serviciului militar, de asigurarea socială a
militarilor.
Republica Moldova consideră drept sarcină primordială a statului activitatea pentru puritatea
mediului înconjurător şi, în legătură cu aceasta, acceptă numai acele feluri de activităţi
miltare, armamente, tehnologii militare care nu pun în pericol ecilibrul ecologic. Ea nu
produce, nu păstrează şi nu va procura arme de nimicire în masă, precum şi nu va admite
dislocarea, tranzitarea şi depozitarea pe teritoriul său a mijloacelor de nimicire în masă care aparţin
altor state.
Responsabilitatea pentru asigurarea securităţii militare a statului,
perfecţionarea şi dezvoltarea Forţelor Armate o poartă Preşedintele Republicii Moldova,
Parlamentul şi Guvernul.
Republica Moldova efectuează construcţia militară în volum suficient pentru asigurarea
3
securităţii militare a statului.
Pregătirea statului pentru apărare este asigurată pe timp de pace prin crearea infrastructurii
militare şi Forţelor Armate, a unui sistem stabil al administraţiei publice şi
militare, acumularea rezervelor resurselor materiale de mobilizare, precum şi prin pregătirea din
timp a economiei naţionale pentru asigurarea necesităţilor populaţiei şi ale Forţelor Armate pe
timp de război.
Infrastructura militară a republicii, structura şi efectivul Forţelor Armate, înzestrarea
şi pregătirea lor sînt determinate de caracterul pericolului militar posibil, nu depăşesc dar nu pot
fi nici sub nivelul necesar pentru organizarea apărării eficiente a statului.
Forţele Armate se compun din Armata Naţională, Trupele de grăniceri şi Trupele de
carbinieri,care au menirea să asigure securitatea militară paza frontierei şi menţinerea ordinii
publice.
Conducerea supremă a Forţelor Armate este exercitată de Preşedintele Republicii Moldova,
Parlament şi Guvern; administrarea publică centrală de specialitate este exercitată de ministerele

4. în structurile cărora funcţionează unităţile şi instituţiile militare; conducerea militară este
exercitată de Marele Stat Major al Armatei Naţionale, de Departamentul
Trupelor de grăniceri şi Departamentul Trupelor de carabinieri.
Pe timp de pace, Marele Stat Major al Armatei Naţionale elaborează planurile operative şi de
mobilizare ale Forţelor Armate, organizează pregătirea lor pentru apărarea statului, iar în
cazul apariţiei unui pericol militar sau pe timp de război acesta se transformă în Marele
Stat Major al Forţelor Armate pe lîngă Comandantul Suprem al Forţelor Armate -
Preşedintele Republicii Moldova şi conduce toate unităţile militare pe parcursul organizării şi
desfăşurării acţiunilor de apărare a ţării.
Construcţia Forţelor Armate se efectuează în corespundere cu următoarele principii:
controlul democratic asupra sferei apărării, controlul asupra organelor de conducere militară
şi factorilor de răspundere ai Forţelor Armate de către autorităţile publice supreme;
respectarea drepturilor şi libertăţilor de cetăţean, asigurarea protecţiei sociale
a militarilor în corespundere cu specificul serviciului militar;
centralizarea conducerii militare şi conducerea unică pe baze legale; divizarea atribuţiilor şi
împuternicirilor ministerelor ca organe ale administraţiei publice centrale de specialitate şi
ale Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, Departamentul Trupelor de grăniceri,
Departamentului Trupelor de carabinieri ca organe de conducere militară;
corespunderea structurii de organizare a efectivului numeric şi de luptă al trupelor cu sarcinile
ce le revin, legislaţia, posibilităţile economiei naţionale, precum şi
cu obligaţiunile internaţionale ale Republicii Moldova;
asigurarea unui nivel înalt al profesionalismului efectivului Forţelor Armate;
asigurarea materială şi financiară prioritară a subunităţilor de luptă şi tehnice;
completarea Forţelor Armate pe baza principiului mixt - atît prin recrutare, cît şi prin contract,
cu trecerea treptată în viitor la completarea trupelor în volum deplin pe bază de contract;
educaţia militaro-patriotică a tineretului, a efectivului Forţelor Armate pe baza tradiţiilor de
4
istorie militară;
departidizarea Forţelor Armate.
Indicii calitativi ce caracterizează construcţia Forţelor Armate
sînt: capacitatea de luptă, eficacitatea, rezistenţa, mobilitatea, informatizarea, capacitatea de
dirijare a acţiunilor, capacitatea de
manevră, vitalitatea, pregătirea de mobilizare şi de executare a sarcinilor de luptă.
Asigurarea financiară a Forţelor Armate se efectuează exclusiv de la bugetul de stat.
Înregistrarea tehnico-materială a Forţelor Armate se efectuează cu sisteme eficiente de arme,
tehnică militară şi specială, precum şi cu alt echipament, în cantităţile necesare şi suficiente pentru
realizarea sarcinilor ce le revin. Armamentul, tehnica militară şi specială se
procură după hotare, iar în cazuri justificate din punct de vedere economic
se produc în republică. Colaborarea tehnico-militară a
Republicii Moldova cu alte ţări este prerogativa statului şi se efectuează în baza legislaţiei în
vigoare şi acordurilor internaţionale la care republica este parte.
Sistemul de instruire şi educaţie a cadrelor militare pentru Forţele
Armate este parte componentă a sistemului de învăţămînt de stat şi
asigură pregătirea cadrelor militare în instituţiile de învăţămînt militar din republică şi de
peste hotare, precum şi din rîndurile absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt civile, la cursuri
speciale de pregătire militară.
Temelia potenţialului militar al republicii o constituie Armata Naţională, care se compune din
trupe regulate şi din rezervă de militari instruiţi. Pregătirea şi folosirea lor
combinată va permite de a mobiliza în timp scurt şi a folosi eficient resursele umane şi
economice ale republicii în scopul reţinerii şi respingerii posibile, localizării şi lichidării împreună
cu Trupele de grăniceri şi Trupele de carabineri a conflictelor armate, precum şi contracarării altor
pericole militare.

5. În cazul unei agresiuni împotriva Republicii Moldova, Armatei
Naţionale îi revin sarcinile de a respinge loviturile aeriene şi terestre ale inamicului şi de a
aduce distrugeri maximal posibile agresorului, de a nu admite pătrunderea lui
în adîncul teritoriului ţării şi de a crea condiţii pentru încetarea acţiunilor de luptă la un stadiu
începător şi încheierea păcii cu condiţii ce corespund intereselor Moldovei.
Unităţi şi subunităţi aparte ale Armatei Naţionale pot fi utilizate în scopul sprijinirii
formaţiunilor Trupelor de grăniceri şi Trupelor de carabinieri la paza frontierei de stat, la protecţia
populaţiei contra violenţei armate, la localizarea, blocarea raioanelor conflictelor posibile
şi prevenirea ciocnirilor armate, la paza şi apărarea obiectelor importante, precum şi
formaţiunilor protecţiei civile la lichidarea avariilor, catastrofelor şi calamităţilor naturale, în
corespundere cu legislaţia.
Caracterul local al acţiunilor militare posibile nu admite şi face lipsită de sens utilizarea armei
nucleare împotriva republicii. O agresiune armată împotriva Republicii Moldova poate
fi declanşată cu aplicarea mijloacelor convenţionale de distrugere şi va fi respinsă prin acţiuni de
apărare ale Armatei Naţionale cu organizarea şi desfăşurarea concomitentă a apărării teritoriale pe
o parte sau pe întreg teritoriul ţării. În acest caz poate să fie efectuată mobilizarea parţială sau
generală a resurselor umane şi economice şi trecerea economiei naţionale şi autorităţilor
administraţiei publice pe picior de război.
Principalul gen al acţiunilor de luptă ale Armatei Naţionale, indiferent de forma lor de
declanşare şi desfăşurare, este apărarea efectuată de trupele regulate şi unităţile apărării teritoriale
în formă de operaţie de apărare. Totodată, o atenţie deosebită se acordă apărării mobile.
În acelaşi timp, marile unităţi şi unităţi ale Armatei Naţionale vor fi pregătite pentru desfăşurarea
acţiunilor ofensive de luptă în cadrul operaţiei de apărare.
Conducerea generală a Armatei Naţionale este exercitată de Preşedintele Republicii
Moldova.
Conducerea nemijlocită a Armatei Naţionale este exercitată de ministrul apărării (de regulă,
persoană civilă).
Conducerea operativă a Armatei Naţionale este exercitată de marele Stat Major al Armatei
Naţionale. În cazul numirii în funcţia de ministru al apărării a unei persoane civile, şeful
Marelui Stat Major este concomitent şi Comandantul Armatei Naţionale.
5

6. Tema 2. Statutul juridic al militarului și garanțiile juridice de realizare a lui.
Izvoarele regulilor care obiectivează, în conflictul armat, principiile acţiunii militare legale folosite
ca mijloc de pedeapsă protectivă împotriva agresorului sunt tratatele şi convenţiile internaţionale
care privesc conduita beligeranţilor, adoptate în organizaţiile comunităţii internaţionale şi la care
statul român este parte.
Acţiunea militară concretă este rodul gândirii comandantului, obiectivat în hotărâre. Practic,
hotărârea este planul de acţiune, proiectul acţiunii finalizat şi dat spre executare. Câtă vreme
gândirea comandantului este călăuzită de principiile Dreptului conflictelor armate, proiectul, planul
de acţiune se construieşte pe temeiul acestora şi ne aşteptăm ca în realizare acţiunea militară să-şi
conserve însuşirile din proiect prin mijlocirea gândirii executanţilor ataşată de aceleaşi principii.
Prin urmare, este de aşteptat să vină din partea unui comandant legat de aceste principii o hotărâre
care angajează forţa de intervenţie (de reacţie) raţional raportată la obstacolele create de adversar,
raţional proporţionată şi capabilă să discearnă între obiectivele militare şi cele care trebuie să fie
protejate.
Omenia în luptă, evaluarea raţională a necesităţii militare, proporţionarea efortului şi orientarea lui
cu discernământ sunt deziderate pe care nu le vom găsi niciodată în stare pură pe câmpul de luptă,
dar le găsim sintetizate în regulile menite să conducă combatantul la capacitatea obiectivării acestor
deziderate. Principiile sunt mai greu de realizat, atât în viaţa spirituală, cât şi în plan material.
Acestea sunt departe de noi. Aproape de noi, şi mai lesne realizabile, sunt regulile care, prin
asumare, ne ridică (direct proporţional cu asumarea lor) la înălţimea principiilor spre care ele ne
îndrumă.
La nivel de comandă, principiile acţiunii militare legale, folosită ca mijloc de pedeapsă protectivă în
conflictul armat, se traduc şi capătă forţă prin mijlocirea regulilor Dreptului, aplicabil în procesul
luării hotărârii, al angajării şi conducerii forţelor armate în misiune.
Principiul respectului descifrează sensul pe care trebuie să-l aibă lupta armată în circumstanţele
conflictului armat, anume acela nu acţionează pentru ură şi răzbunare, ci pentru dreptate şi pace,
pentru bine. Nu numai pe timp de pace, dar mai cu seamă pe câmpul de luptă, principiul respectului
se traduce prin îndemnul care exprimă măsura dreptăţii: "Fii o persoană şi respectă pe ceilalţi ca
persoane" (Hegel, G.W.F., Principiile filosofiei dreptului sau Elemente de drept natural şi de ştiinţa
statului, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, §36, p.65-66). În lupta purtată cu măsura dreptăţii nu
sunt agreate faptele violenţei inutile, pentru că acestea sunt determinate de patima urii ori a
răzbunării, care este ineficientă şi risipitoare de resurse. Ghidată de aceste stări rele, lupta nu mai
este dreaptă, ea devine criminală, ţintind la satisfacerea pătimaşă a instinctelor în misiune. "Noi
trebuie să fim mai buni decât adversarul nostru, atât în arme, cât şi în onoare‖ - afirmă cpt.
Henriksen (SUA), iar onoarea este capacitatea de a spune "Nu!" răutăţii, de a refuza bunul plac.
Onoarea este strădania de a fi persoană în contra celor care afişează aparenţa persoanei. Cpt. prof.
univ. Ron Clove (SUA) spune că: "Atunci când o naţiune se mândreşte cu respectarea legii, militarii
ei procedează la fel chiar dacă inamicul violează legile războiului de fiecare dată", sugerând astfel
că forţa onoarei este condiţionată de exerciţiul ei în relaţiile sociale, în relaţiile dintre armată şi
societatea civilă. Principiul respectului raţionalizează aşadar acţiunea militară, o face eficientă,
eficace, economică, umană, legând-o de nevoia ordinii pe itinerarul misiunii pentru pace.
În câmpul de ţinte doar una dintre ţinte este esenţială şi trebuie distrusă. Sun Tzî a scris: "Cel mai
important în război este să ataci în strategia inamicului, să-i anihilezi intenţiile", sau "E mai bine să
capturezi armata inamicului decât să o nimiceşti" (ibidem, p.38).
6

7. 7
Tema 3. Obligațiunea militară.
Apărarea Patriei este o datorie sfîntă a fiecărui cetăţean al Republicii Moldova.
Serviciul militar este un gen special al serviciului de stat. Ţinînd cont de caracterul specific al
serviciului militar, se determină prioritatea lui faţă de alte feluri de serviciu de stat şi de altă
activitate a cetâţenilor Republicii Moldova.
Militari ai Forţelor Armate ale Republicii Moldova sunt: ofiţerii şi subofiţerii, elevii şcolilor
militare, sergenţii şi soldaţii angajaţi în serviciul militar prin contract (în continuare — militari prin
contract) ; sergenţii şi soldaţii recrutaţi în serviciul militar.
Fiecărui militar i se conferă gradul militar respectiv.
Militarii beneficiază de drepturile şi libertăţile stabilite pentru cetăţenii Republicii Moldova
cu restricţiile determinate de condiţiile serviciului militar şi ţinîndu-se seama de legislaţia în
vigoare.
În conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, conţinutul şi volumul drepturilor, îndatoririlor
şi responsabilităţii militarilor depind de faptul dacă aceştia se află sau nu în exerciţiul funcţiunii (în
timpul îndeplinirii îndatoririlor serviciului militar).
Prin îndeplinire de către militari a îndatoririlor de serviciu se înţelege: participarea la acţiuni
militare; executarea funcţiilor de serviciu; executarea serviciului de alarmă; participarea la aplicaţii;
aflarea pe teritoriul unitâţii militare pe timpul de serviciu stabilit de orarul zilnic sau dacă aceasta o
cere necesitatea de serviciu ; aflarea în misiune sau la tratament; deplasarea la locul de serviciu, de
tratament sau retur; trecerea concentrărilor militare; aflarea în prizonierat (cu excepţia cazurilor de
predare benevolă), în situaţie de ostatic, de persoană internată; absenţa |nemotivată — pînă la
recunoaşterea militarului ca fiind dat dis-|părut sau declarat mort în modul stabilit de lege ; apărarea
vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii persoanei; acordarea ajutorului organelor de drept la asigurarea
legalităţii şi ordinii de drept; alte acţiuni ale militarului recunoscute de instanţa judiciară ca fiind
săvîrşite în interesul societăţii şi statului.
Nu sunt recunoscuţi ca fiind în exerciţiul funcţiunii militarii care s-au adus benevol la starea de
ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică; care comit fapte social periculoase prevăzute de legislaţia
penală ; care săvîrşesc sinucidere sau atentate la sinucidere, dacă acţiunile menţionate nu au fost
provocate de o stare patologică sau nu au fost o ducere la sinucidere ; cînd se află în afara | locului
de staţionare a unităţii militare la odihnă, în învoire sau concediu, precum şi cînd se află fără învoire
în afara locului de sraţionare a unităţii militare sau a locului de serviciu din afara unităţii militare, cu
excepţia cazurilor de aflare în prizonierat, în situaţie de ostatic sau internat, a altor cazuri
recunoscute de judecată ca fiind sâvîrşite în interesele societăţii şi statului.
La necesitate, militarul, la ordinul comandantului (şefului), este obligat să intre în exerciţiul
funcţiunii în orice moment.

8. Drepturile militarilor şi modul de realizare a lor, ţinîndu-se seamă de particularităţile serviciului
militar, sunt determinate de legislaţia Republicii Moldova.
Nimeni nu are dreptul să-i limiteze pe militari în drepturile garantate de Constituţia Republicii
8
Moldova şi de legislaţie.
Folosirea de către militari a drepturilor sale nu trebuie sâ fie în detrimentul drepturilor şi
intereselor legitime ale socielăţii, statului, serviciului militar, drepturilor altor militari şi cetăţeni.
Statul garantează protecţia socială şi juridică a militarilor, realizează măsuri pentru a le crea un
nivel de viaţă suficient şi binemeritat, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de serviciu şi de trai.
Asigurarea şi apărarea drepturilor militarilor sunt încredinţate organelor puterii de stat şi ale
autoadministrării locale, judecătoriilor, organelor de drept, organelor de administrare militară şi
comandanţilor (şefilor).
Pînă la depunerea Jurămîntului militar militarul nu poate fi numit în funcţii militare, angajat în
executarea misiunilor de luptă (în acţiuni de luptâ, în executarea serviciului de alarmă, serviciului
de luptă, serviciului de gardă) ; militarului nu-i pot fi repartizate armament şi tehnică militară, lui
nu-i poate fi aplicată pedeapsa cu arest.
Comandanţii (şefii), vinovaţi de neîndeplinirea îndatoririlor privind realizarea drepturilor şi
intereselor legitime ale militarilor poartă răspunderea stabilită prin legislaţie.
Militarii aflaţi la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar au dreptul la păstrarea, purtarea,
folosirea şi aplicarea armei. Regulile de păstrare, purtare, folosire şi aplicare de către militari a
armei sunt determinate de prezentul regulament.
Militarii, ca măsură excepţională au dreptul să aplice arma de foc personal sau prin mijlocirea
efectivului subunităţii:
a) pentru respingerea unui atac în grup sau atac armat asupra unor obiective militare importante,
aflate sub pază, precum şi asupra corpurilor de gardă, clădirilor, încăperilor şi a altor construcţii ale
unităţii militare;
b) pentru prevenirea capturării prin violenţă a armamentului şi tehnicii militare;
c) pentru apărarea militarilor şi persoanelor civile şi pentru autoapărare contra unor atacuri ce
constituie un pericol real pentru viaţa sau sănătatea lor, dacă prin alte metode şi mijloace este
imposibil de a-i apăra ;
d) pentru eliberarea ostaticilor ;
e) pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată ori care a fost surprinsă în momentul
săvîrşirii unei infracţiuni grave, sau a delincventului care evadează de sub arest, precum şi a unei
persoane înarmate care refuză să se subordoneze cerinţei legale de a depune arma, cînd este
imposibilă înfrîngerea rezistenţei sau reţinerea delincventului pe alte căi şi cu alte mijloace ;
f) militarii din componenţa gărzii au dreptul să aplice arma de foc în cazurile şi în ordinea
determinate de Regulamentul serviciilor în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale Republicii
Moldova;
g) comandantul (şeful), pe lîngă aceasta, are dreptul să aplice arma personal sau să ordone a o aplica
pentru restabilirea disciplinii şi ordinii în cazul nesupunerii deschise a unui subordonat, cînd
acţiunile acestuia sînt orientate evident spre trădare de Patrie sau spre zădărnicirea realizării unei
misiuni de luptă în condiţii de luptă.
Efectuarea unei împuşcături asupra ţintei este considerată drept aplicare a armei.
Aplicarea armei trebuie să fie precedată de avertizare despre intenţia de a fi aplicată.

9. Arma de foc poate fi folosită fără avertizare în caz de atac prin surprindere, de atac cu utilizarea
tehnicii de luptă, a mijloacelor de transport, a aparatelor de zbor, a navelor fluviale, în cazul
eliberării ostaticilor, evadârii de sub arest cu armă sau cu ajutorul mijloacelor de transport, precum
şi în timpul evadării din mijloacele de transport în timpul deplasârii lor.
Militarii au dreptul să foloseascâ arma pentru a da semnalul de alarmă sau pentru a chema ajutor,
precum şi contra unui animal care ameninţă viaţa sau sănâtatea cetăţenilor.
La aplicarea şi folosirea armei militarul este dator să ia toate mâsurile posibile pentru asigurarea
securităţii cetăţenilor din jur, iar în caz de necesitate, să acorde ajutor medical de urgenţă victimelor.
Este interzisă aplicarea armei asupra femeilor şi minorilor, cu excepţia cazurilor cînd aceştia
întreprind un atac armat, opun rezistenţă armată sau atacă în grup, care pun în pericol viaţa
militarului şi a altor cetăţeni, dacâ prin alte metode şi mijloace ieste imposibil de a respinge un
astfel de atac.
Despre fiecare caz de aplicare sau folosire a armei militarul raportează comandantului (şefului).
Militarul Forţelor Armate ale Republicii Moldova în activitatea de serviciu se conduce de
cerinţele legilor, regulamentelor militare şi nu trebuie să fie legat de activitatea organizaţiilor şi
asociaţiilor de masă şi de altă natură, care urmăresc scopuri politice.
— să fie devotat Jurămîntului militar, să servească neprecupeţit poporul său, să apere Republica
Moldova cu vitejie, cu pricepere, fără a-şi cruţa sîngele şi însăşi viaţa, să-şi facă datoria militară:
— sâ respecte cu stricteţe Constituţia şi legile statului sâu, să indeplinească prevederile
regulamentelor militare;
— să suporte cu tărie greutăţile serviciului militar, legate de executarea misiunilor de apărare a
Republicii Moldova ;
— sa-şi însuşească în permanenţă cunoştinţele profesionale
militare, să-şi perfecţioneze pregătirea şi măiestria ostăşească ;
— să cunoască şi să întreţină în stare de pregărire permanentă pentru aplicare armamentul şi
tehnica militară încredinţate, să pastreze avutul statului;
— să fie cinstit, disciplinat, curajos la îndeplinirea datoriei militare, să dea dovadâ de iniţiarivă
raţională ;
— să se supună necondiţionat comandanţilor (şefilor) şi să-i apere în luptă, să păzească
Drapelul de luptă al unităţii militare ;
— să preţuiască camaraderia ostăşească, fără a-şi cruţa viaţa, să salveze camarazii aflaţi în pericol,
să-i ajute cu cuvîntul şi fapta, să stimeze onoarea şi demnitatea fiecăruia, să nu admită faţă de sine şi
de alţi militari brutalitate şi batjocuri, să-i reţină de la fapte nedemne;
să respecte regulile salutului militar, politeţei şi conduitei militarilor, să fie întotdeauna în
9
ţinută regulamentară, îmbrăcat curat şi ordonat;
— să fie vigilent, să păstreze cu stricteţe secretele militare şi de stat.
Militarul trebuie să poarte cu demnitate înaltul titlu de apărător al Republicii Moldova, să
preţuiască onoarea şi gloria de luptă a Forţelor Armate, a unităţii sale militare, precum şi onoarea
gradului său militar.
Militarul este dator să dea dovadă de patriotism, să se mîndrească cu prietenia internaţională
între popoare, să contribuie la consolidarea fraternităţii între naţiuni şi poporaţii.

10. În procesul de instruire şi educare a militarilor trebuie să se dea dovadă de stimă faţă de
sentimentele, obiceiurile şi tradiţiile lor naţionale.
Militarii sunt obligaţi să se respecte reciproc, să ajute comandanţii (şefii) şi superiorii la
10
menţinerea ordinii şi disciplinei.
Despre toate evenimentele care se întîmplă cu un militar, ce au influenţă asupra îndeplinirii
îndatoririlor sale, şi despre observaţiile ce i s-au făcut, el este obligat să raporteze şefului său
nemijlocit.
În caz de încălcare a regulilor de relaţii între militari, stabilite de regulamentele militare, el este
obligat să ia măsuri de urgenţă pentru a face ordine, precum şi să raporteze şefului său nemijlocit.
In chestiuni de serviciu, militarul este dator să se adreseze şefului său nemijlocit şi, cu aprobarea
acestuia, şefului ierarhic superior.
În chstiunile personale, militarul de asemenea este dator să se adreseze şefului său nemijlocit, iar
în caz de necesitate deosebită — şefului superior.
La înaintarea unei propuneri, cereri şi reclamaţii militarul se conduce de principiile
Regulamentului disciplinei militare al Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
Militarul este obligat să cunoască şi să respecte cu stricteţe regulile internaţionale de ducere a
acţiunilor militare, de comportare cu răniţii, bolnavii şi cu populaţia civilă în raionul acţiunilor de
luptâ, precum şi cu prizonierii de război.
Militarul, pe parcursul acţiunilor de luptă, chiar aflîndu-se rupt de la unitatea (subunitatea) sa
militară şi în deplină încercuire, este obligat să opună rezistenţă hotărîtă inamicului, evitînd
capturarea sa în calitate de prizonier. El este obligat să-şi îndeplinească în luptă pînă la capăt datoria
militară.
Ir dacă, totuşi, militarul s-a rupt de la trupele sale şi, aflîndu-se în stare neputincioasă în urma
unei răni sau contuzii grave, va fi luat de inamic ca prizonier, el este dator să caute şi să folosească
orice ocazie de a se elibera pe sine şi pe tovarâşii săi din prizonierat şi de a se reîntoarce la trupele
sale. Militarul capturat ca prizonier de către inamic, la interogare are dreptul să-şi spună numai
numele, prenumele, patronimicul, gradul militar, data naşterii şi numărul personal. El este dator să
menţină demnitatea de ostaş, să păstreze cu sfinţenie secretele militare şi de stat, să manifeste
fermitate şi bărbăţie, să ajute camarazii de prizonierat, să-i reţină de la complicitatea cu duşmanul,
să respingă încercările inamicului de a-1 folosi pe militar în scopul de a dăuna Forţelor Armate ale
Republicii Moldova.
Pentru militarii capturaţi ca prizonieri, precum şi pentru cei internaţi în statele neutre se păstrează
statutul militarilor. Comandamentul militar şi alte organe de stat împuternicite sunt datoare să ia
măsuri în corespundere cu normele de drept internaţional în vederea apărării drepturilor acestor
militari şi revenirii lor în Patrie.

11. Tema 4. Baza juridică cu privire la organizarea contracarării infracțiunilor în Forțele
Armate.
Făurind o societate democratică, Republica Moldova nu poate să nu fie alături de majoritatea
statelor Europene care au ratificat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată la
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 10 decembrie 1948. La acest act
internaţional a aderat şi Republica Moldova. Actualmente, în ţară se desfăşoară un proces furtunos
de schimbare a legislaţiei în vigoare pentru a o aduce în concordanţă cu principiile internaţionale şi
Constituţia Republicii Moldova.
Militarii (serviciul militar se efectuează numai de către cetăţenii Republicii Moldova) au un şir de
obligaţiuni de serviciu cu statut special, fapt prin care se deosebesc în drepturi de alţi cetăţeni ai
Republicii Moldova.
Neîndeplinirea serviciului militar poate pune în pericol interesele şi securitatea Statului, deci tinerii
poartă răspundere sporită (penală, de exemplu, a se vedea capitolul special din Codul penal
„Infracţiuni militare", disciplinară, materială, administrativă).
Pentru aceleaşi încălcări de legislaţie săvârşite de către o persoană civilă şi militară - ultimul duce o
răspundere mai aspră.
Drept recompensă a dificultăţilor în serviciul militar nenormat, legislaţia prevede un şir de înlesniri
protejate şi garanţii de drepturi pentru militari.
Protecţia socială şi juridică a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor Republicii Moldova este asigurată
de un sistem de măsuri politice, economice şi juridice care sunt garantate de către stat. Toţi cetăţenii
Republicii Moldova trebuie să fie egali în faţa legii indiferent de provenienţă, stare socială şi
materială, naţionalitate şi rasă, sex, studii, atitudine faţă de religie, originea şi caracterul
preocupărilor, domiciliului etc.
În legislaţia în vigoare drepturile militarilor sunt întărite ca o categorie aparte de cetăţeni, ei fiind
consideraţi ca reprezentanţi ai statului. Toate drepturile şi libertăţile militare, în dependenţă de
predestinare şi caracter pot fi împărţite în 3 grape: politice, personale şi social - economice, inclusiv
şi drepturile patrimoniale. Drepturile politice oferă posibilitate militarilor să participe la conducerea
statului. Sfera drepturilor şi libertăţilor politice este foarte largă dând posibilitate cetăţenilor de a
alege şi de a fi aleşi în organele de stat; de a participa ei însăşi sau prin reprezentanţii la conducerea
statului; de a participa la discutarea şi adoptarea legilor; de a înainta propuneri în organele de stat;
de a critica neajunsurile activităţii; de a beneficia de libertatea cuvântului şi a presei; de a fi membra
al diferitelor partide politice; de a avea libertatea conştiinţei.
Armata este unul din mecanismele principale, instrumentul de înfăptuire a politicii dictate de
organele legislative şi executive ale statului, special formate pentru apărarea integrităţii teritoriale şi
independenţei ţării, precum şi a ordinei obşteşti. Dar armata nu poate, şi nici nu trebuie, să
determine politica internă şi externă a statului. Armata trebuie să fie în afara oricărei politici. De
aceea drepturile politice ale militarilor au particularităţile sale. în 1991 a fost primită (adoptată)
Legea Republicii Moldova despre alegerea Preşedintelui Republicii Moldova unde conform art. 2
este interzisă participarea la alegeri a alienaţilor mintali, debililor mintali, a persoanelor declarate de
instanţa judecătorească drept incapabile, precum şi a persoanelor condamnate la privaţiune de
libertate. în 1992 de către Parlamentul Republicii Moldova a fost adoptată Legea cu privire la
protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec
11

12. pregătirea militară. Conform art. 1 al acestei Legi Drepturile şi libertăţile politice este indicat că
„militarii şi cetăţenii care trec pregătirea militară au dreptul de a participa la referendumuri, la
alegeri şi la alte acţiuni politice, beneficiind tot odată de toate celelalte drepturi şi libertăţi politice
ale cetăţenilor stabilite de legislaţie". în continuare legislatorul concretezează că „militarul care
satisface serviciul militar prin contract indiferent de gradul militar şi de funcţie are dreptul de a
candida pentru o funcţie electivă în organele puterii de stat. în cazul dacă militarul va fi ales în
funcţie electivă în organul puterii de stat el se va elibera din rândurile Forţelor Armate". E şi normal
că militarul, în termenul în care îşi îndeplineşte serviciul militar obligatoriu, nu poate îndeplini nici
o funcţie de stat.
Prin dreptul electoral se înţelege dreptul cetăţeanului de a alege sau de a fi ales în organele de stat.
Conform legislaţiei, toţi cetăţenii care sunt datori să-şi îndeplinească obligaţiunile militare se împart
în 3 categorii: 1. Recruţi (care stau la evidenţă şi se pregătesc pentru încorporare în Forţele Armate);
2. Militari (cei care satisfac serviciul militar); 3. Rezervişti (care au satisfăcut serviciul militar şi
sunt trecuţi în rezervă) (art. 1 al Legii Republicii Moldova despre obligaţiunea militară şi serviciul
militar al cetăţenilor Republicii Moldova). Mai departe, în art. 2 al aceleiaşi Legi, se indică că
militarii sunt de 2 categorii:
- militari pe baza obligaţiunii militare (militari în termen) şi
12
- militari pe contract.
De aici rezulta că toţi militarii aveau drept de vot, dar aleşi în parlament puteau fi numai militarii
care îşi satisfăceau serviciul militar pe bază de contract şi şi-au suspendat funcţia pe perioada
alegerilor.
Tot aceste norme de drept au fost reflectate în Legea Republicii Moldova nr. 1245-XV din
18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea patriei.
în 1993, Parlamentul adoptă Legea Republicii Moldova privind alegerea în Parlament articolul 4 al
căreia spune că militarii cu serviciul în termen prima dată se lipsesc de dreptul la vot - nu pot alege
şi în acest caz ei se egalează cu alienaţii mintal, cu persoanele care au disfuncţii mintale şi
persoanele condamnate la privaţiune de libertate (infractori). Legislatorul poate avea în vedere că
militarul, ca şi condamnatul, se supune restricţiilor de liberă deplasare, dar el nu este condamnat la
1,5 ani de regim - serviciul militar fiind o obligaţiune, o datorie constituţională sfântă a cetăţenilor
Republicii Moldova. Şi poate oare militarul cu serviciul în termen de 1,5 ani să fie lipsit de dreptul
de a-şi alege reprezentantul în Parlament pe un termen de 4 ani (cine îi va reprezenta interesele în
organul de stat acest răstimp şi 2,5 ani, timp în care el va deveni din nou civil). Şi aici, tot pentru
prima dată apare ideea că „militarii activi" nu pot fi aleşi în Parlament (traducerea Legii - în limba
rusă „voennoslujaşcie"). în legislaţie asemenea noţiune ca „militari activi" nu există. Cum am
menţionat mai sus, există militari cu serviciul în termen şi pe contract. Menţiunea cum că rezerviştii
sunt militari pasivi nu este corectă, deoarece rezerviştii nu sunt militari. Aceste restricţii nu
corespund legislaţiei internaţionale.
Republica Moldova a aderat la convenţiile internaţionale: Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului (10.12.1948), art. 21 şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice
(19.12.1966), art. 25, în care este stipulat că orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea de a lua parte
la conducere, la treburile publice, fie direct sau prin intermediul unor reprezentanţi, este liber de a
alege sau să fie ales, de a avea acces egal în funcţii publice din ţara sa".

13. Limitarea militarilor cu serviciul în termen precum şi a militarilor cu serviciul pe contract la
balotarea pentru alegeri este un pas înapoi de la preceptele democratice. în afară de aceasta, în
Protocolul 1 al Convenţiei Europene pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, art. 3, se spune că „părţile se obligă să organizeze alegeri libere cu opinia liberă a
poporului asupra alegerii corpului legislativ".
în 1994 a fost adoptată Constituţia Republicii Moldova, articolul 4 al căreia menţionează că
drepturile cetăţenilor Republicii Moldova nu pot să contrazică dreptului internaţional, în caz contrar
se foloseşte dreptul internaţional. Mai mult, Republica Moldova se obligă să respecte dreptul
internaţional. în sfârşit, în legea nominalizată se fac modificări şi militarii în termen din nou
primesc dreptul la vot. Dar să vedem ce se întâmplă mai departe. în 1997, la 8 decembrie, este
adoptat Codul electoral unde, în art. 13 p. 2 „a", din nou se pun restricţii - nu pot fi aleşi „militari
activi" (Monitorul oficial nr. 81 -1997). Iarăşi întâlnim termenul „militari activi". Dar în limba rasă
acest termen sună ca „voennoslujaşcie srocinoi slujbî". Poate anume aceasta a avut în vedere
Parlamentul. Varianta rusă a Monitorului Oficial spune concret care militari nu pot fi aleşi - militarii
cu serviciul în termen. Doi termini contrar opuşi în cele două variante: română şi rasă. Din cauza că
în varianta română nu este clar expus despre care militari este vorba, militarii cu serviciul în termen
sau cei pe contract, Comisia Electorală Centrală, în timpul alegerilor în Parlamentul Republicii
Moldova din 25 martie 1998, refuza înregistrarea candidaţilor pentru balotarea la alegeri. Prin acest
fapt se lezau drepturile militarilor, precum şi ale alegătorilor care şi-au pus semnătura pentru acest
candidat în eventualitatea alegerii persoanei concrete pentru reprezentarea intereselor alegătorilor.
Mai ales că în acelaşi articol p. 3 se spune că, în cazul în care candidatul se află în stare de
incompatibilitate cu funcţia la care candidează, acesta îşi suspendă activitatea în funcţie pentru
perioada companiei electorale, ce nu intră în contradicţie cu legislaţia despre protecţia socială şi
juridică a militarilor.
în conformitate cu art. 38 alin. 3 al Constituţiei Republicii Moldova: „dreptul de a fi aleşi le este
garantat tuturor cetăţenilor R.M. - drept de vot". Rezultă că, după constituţie, militarii nu au
restricţii la vot, prin urmare, ei pot fi şi aleşi. Să vedem cum se rezolvă această problemă în alte
state. De exemplu Corpul de legi militare al SUA, codul din Franţa, Germania, Italia, Rusia şi alte
state au consolidat principiul „nepotrivirii (posturilor) funcţiilor". Adică, în cazul alegerii într-o
funcţie eligibilă, militarul trebuie să fie concediat din rândurile Forţelor Armate. Astfel, amiralul
Ezenhauer, devenind preşedintele SUA, iar generalul De Goli - preşedintele Franţei, şi-au depus
împuternicirile militare.
Anume neconcretizarea de către legislator în Codul electoral a condus la aceea că Comisia
Electorală Centrală unor militari din Armata Naţională le-a refuzat înregistrarea în calitate de
candidaţi în deputaţi pentru alegeri, iar pe aceiaşi militari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne
şi al Ministerului Securităţii Naţionale i-a înregistrat.
Şi numai la 4.02.1999 prin Legea RM nr. 268 - XIV, situaţia s-a schimbat, indicând că nu pot fi
aleşi militarii cu serviciul în termen (art. 13 al. 2 p. „a").
Cetăţenii (Militarii) care, în virtutea funcţiei pe care o deţin, nu au dreptul să fie membri ai
partidelor sau ai organizaţiilor social-politice (la militari există o asemenea restricţie), din momentul
înregistrării lor în calitate de concurenţi electorali îşi suspendă activitatea în funcţia pe care o deţin.
Militarii pot fi suspendaţi din funcţie numai prin ordinul comandantului superior - care poate să nu
emită un asemenea ordin - şi atunci realizarea dreptului la alegeri depinde de altă persoană, ceea ce
este o încălcare.
13

14. Multe partide politice, contrar legii, pătrund în rândurile militarilor, atrăgându-i ca aliaţi în
propagarea programelor lor electorale, ceea ce este la fel o încălcare flagrantă a legislaţiei
electorale.
Militarilor li se interzice să fie membri ai oricărui partid politic (art. 8 al Legii Republicii Moldova
despre partidele şi organizaţiile social - politice). Acelaşi lucra este indicat şi în art. 1 al Legii
Republicii Moldova cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi membrilor familiilor lor,
a cetăţenilor care trec pregătirea militară. în acelaşi timp nu este nici o organizaţie obştească ce ar fi
formată de militari pentru apărarea intereselor lor, aşa ca sindicatele.
Conform art. 42 al Constituţiei Republicii Moldova, „orice salariat are dreptul de a întemeia şi a se
afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale (profesionale, economice şi sociale)". Mai ales că,
potrivit art. 22 al Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, la care a aderat şi
Republica Moldova în 1996,„orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu altele,
inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi de a adera la ele pentru ocrotirea intereselor sale".
Restricţiile legislative nu pot fi în contradicţie cu drepturile militarilor din forţele armate şi ale
poliţiei. Deci, formarea sindicatelor în poliţie şi în forţele armate, este nu numai posibilă, conform
legislaţiei, dar şi necesară anume pentru apărarea intereselor militarilor care se confruntă cu aceleaşi
probleme pentru apărarea intereselor lor, ca şi orice om, căruia i se lezează drepturile (nu se plăteşte
salariul la timp, concedierile şi mustrările sunt de multe ori nelegitime). Mai ales că Ministerul
Afacerilor Interne, în noiembrie 1995, a constituit sindicatele lucrătorilor de poliţie, înregistrate la
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. Dar aceasta nu este o organizaţie politică.
La 03.06.2004, sub nr. 3018, în Republica Moldova, la Ministerul Justiţiei a fost înregistrată o
organizaţie nonguvernamen-tală Uniunea sindicatelor colaboratorilor organelor de forţă din RM
care are drept scop apărarea intereselor militarilor, poliţiştilor şi ale altora. Consider că acesta este
un pas înainte în democratizarea societăţii într-un asemenea domeniu ca serviciul militar.
Tema 5. Principiile dreptului militar. Etica şi deontologia militarului.
Deontologia este definită ca fiind ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie,
instituţie profesională, profesie sau o parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor
profesionale care devin instanţe de elaborare, aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli.
La baza exercitării profesiei de militar stau nu numai actele normative care organizează profesia,
care consacră statutul juridic al celor care o exercită, ci şi anumite norme morale ce cuprind
îndatoririle şi principiile de natură morală care dau identitatea profesiei de militar a căror
semnificaţie deosebită trebuie apărată, altfel, dacă cei care exercită acea profesie renunţă la ele, se
erodează profesia, în ansamblul ei.
Termeni de morala[1] si etica[2], în limbajul obişnuit, sunt folosiţi adeseori ca fiind sinonimi,
deşi în realitate lucrurile stau altfel.
Morala reprezintă un fenomen real , care priveşte comportamentul cotidian, în vreme ce etica
este o ştiinţă care îşi propune să investigheze acest fenomen. Aceasta se poate definii ca fiind
un ansamblu de norme de reglementare a a comportamentului, fundamentate pe valorile de
bine/rău, moral/imoral, cinste şi corectitudine, sinceritate, responsabilitate, larg răspândite
14

15. în cadrul unei colectivităţi, norme caracterizate printr-un grad ridicat de interiorizare şi
impuse atât de câtre propria conştiinţă cât şi de presiunea atitudini celorlalţi. Morala este
formată din valori, norme şi modele exemplare prin acre se urmăreşte reglementarea raporturilor
interumane. Spre deosebire de morală, etica este teoria sau ştiinţa care investighează acest
fenomen, teoria asupra moralei.
Constatăm astfel, că morala cuprinde reguli de comportament uman, în vreme ce etica îşi propune
să cerceteze aceste reguli.
Etica încearcă să dea răspuns la întrebarea ‖cum trebuie să acţioneze individul în raport cu
sine însuşi, cu semeni săi şi cu cei din jur‖ [3]. Principala misiune a eticii este prescrierea
de reguli atât pentru conduita individuală, cât şi pentru organizarea socială a vieţii morale.
Din această perspectivă, etica poate fi definită, în sens larg, ca fiind disciplina care se ocupă
cu ce este valoros în viaţă, cu ce merită să dorim şi cu regulile ce ar trebui să guverneze
comportamentul uman[4].
Morala reprezintă astfel o parte considerabilă a vieţii noastre. Ea ne apare ca un ideal, în
sensul normativ al acestui termen. Ideal către acre trebuie să tindem fiecare dintre noi. Noi nu
putem să fim numai performanţi, să urcăm doar pe scara socială, profesională, ci şi pe cea a
valorilor morale. Iar dacă individul îşi propune să urce în ierarhia socială şi profesională
sfidând perceptele morale destinul lui nu va fi împlinit.
În afara acestor concepte, în limbajul de specialitate mai întâlnim şi pe cel de deontologie[5]. Într-o
accepţiune lato-sensu, termenul evocă partea eticii care se ocupă de studiul datoriei morale, al
originii, naturii şi formelor acesteia, în calitate de componentă de bază a conştiinţei morale.
Într-o accepţiune stricto-sensu, conceptul semnifică un cod al moralei profesionale, al principiilor
şi normelor specifice pe care le implică exercitarea unei profesii. Un asemenea cod poate
să îmbrace forma scrisă[6] sau poate fi constituit dintr-un ansamblu de cutume transmise pe cale
orală[7] şi acceptat de toţi membrii unei comunităţi. În ultima vreme, se manifestă tendinţa
adoptării unor coduri de conduită în forma scrisă pentru tot mai multe profesii sau categorii de
persoane care îndeplinesc diferite funcţii în stat.
Deontologia este astfel definită ca fiind ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie,
instituţie profesională, profesie sau o parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor
profesionale care devin instanţe de elaborare, aplicare şi supraveghere a aplicării acestor
reguli[8].Deontologia mai poate fi definită ca reprezentând ansamblul normelor care conturează un
anumit tip de comportament profesional. O parte din aceste norme sunt consacrate
juridiceşte, putând fi deci impuse prin intervenţia forţei de coerciţie a statului, altele sunt
sancţionate doar de opinia publică, înscriindu-se în categoria normelor morale. Deontologia se
referă astfel la regulile proprii unei profesii a cărei exercitare o guvernează. Vom
regăsi o deontologie a medicului, a magistratului, a jurnalistului, a poliţistului, şi plecând
de la normele comune consacrate de aceasta, un specific al funcţionarului public. Putem
ataşa termenului de deontologie semnificaţia de morală profesională în sensul de ansamblu de
îndatoriri, principii şi norme inerente exercitării unei activităţi profesionale şi considerăm că
fiecare activitate profesională, indiferent de complexitatea ei, de ierarhia în
nomenclatorul de funcţii sau ierarhia unităţii ori instituţiei unde se exercită, trebuie să se
bazeze pe anumite valori morale, care aduc identitate funcţiei respective şi celor care o
exercită.
Înţeleasă ca ansamblu de reguli care precizează îndatoririle unei profesii, deontologia include
atât raporturile existente în interiorul unei profesii, între cei care o practică, cât şi
15

16. raporturile cu terţii, care sunt fie beneficiarii exercitării profesiei, fie pur şi simplu, oameni din
afară care iau cunoştinţă într-un fel de aceasta.
La baza exercitării anumitor profesii trebuie să stea nu numai actele normative care
organizează profesia respectivă, care consacră statutul juridic al celor care o exercită, ci şi anumite
coduri morale ce cuprind îndatoririle şi principiile de natură morală care dau identitatea acelei
profesii şi a căror semnificaţie deosebită trebuie apărată, altfel, dacă cei care exercită acea
profesie renunţă la ele, se erodează profesia, în ansamblul ei.
În conformitate cu prevederile Legii 80 din 1995, privind statutul cadrelor militare, prin
cadre militare se înţelege cetăţenii români cărora li s-a acordat grad de ofiţer, maistru militar sau
subofiţer în raport cu pregătirea lor militară şi de specialitate, conform legii; acestea sunt în
serviciul naţiunii. Cadrele militare în activitate sunt militari profesionişti. Profesia de ofiţer,
maistru militar sau subofiţer este o activitate menită să asigure funcţionarea perfecţionarea
organismului militar în timp de pace şi de război. De asemenea, în exercitarea atribuţiunilor ce
le revin potrivit legii şi prevederilor regulamentelor militare, cadrele militare sunt investite cu
exerciţiul autorităţii publice, bucurându-se de protecţie potrivit legii.
Militarii consideră că instituţia din care fac parte nu poate funcţiona în afara unor reglementari
foarte precise fapt pentru care sistemul militar normativ este caracterizat printr-o abundenţă
de regulamente, instrucţiuni, ordine şi precizări emise în aplicarea legii.
Pentru fiecare militar demnitatea, onoarea, curajul, sinceritatea, cinstea, dreptatea nu constituie
numai imperative morale asupra cărora să opteze, ci obligaţii profesionale a căror încălcare
se sancţionează disciplinar. Astfel aceste norme anterior morale în acest moment au devenit
norme de drept cu caracter juridic.
Datoria militară semnifică reflectarea specific morală a obligaţilor militarilor. Apărarea patriei
şi democraţiei constituţională are un conţinut şi o rezonanţă juridică, fiind vorba de un interes
naţional, de patrie şi patriotism, de semenii noştri, de idealurile naţionale, aspecte cu o puternică
încărcătură morală ce nasc, mai devreme sau mai târziu, în mod diferit de la militar la
militar, puternice rezonanţe sufleteşti.
Îndatoririle, drepturile şi libertăţile cadrelor militare sunt cele care sunt stabilite prin constituţie,
legile şi statutul cadrelor militare. Profesia de ofiţer, maistru militar sau subofiţer incubă
îndatoriri suplimentare, precum şi interzicerea sau restrângerea unor drepturi şi libertăţi potrivit
legii.
Îndatoririle principale ale cadrelor militare sunt următoarele:
- să fie loiale şi devotate statului român şi forţelor sale armate, să lupte pentru apărarea
României, la nevoie până la sacrificiul vieţii, să respecte şi să apere valorile democraţiei
constituţionale;
- să respecte jurământul militar şi prevederile regulamentelor militare, să execute întocmai
şi la timp ordinele comandanţilor şi şefilor, fiind responsabile de modul în care îţi îndeplinesc
misiunile ce le sunt încredinţate.
Cadrelor militare nu li se poate ordona şi le este interzis să execute acte contrare legii,
obiceiurilor războiului şi convenţiilor internaţionale la care România este parte. Astfel,
neexecutarea ordinelor în aceste condiţii nu atrage răspunderea penală sau civilă a subordonaţilor;
16

17. - să preţuiască onoarea şi gloria de luptă ale forţelor armate ale României, ale armei şi
unităţii din care fac parte, precum şi demnitatea gradului şi a uniformei militare pe care o
poartă;
- să-ţi perfecţioneze pregătirea profesională, să asigure instruirea temeinică şi educarea
subordonaţilor şi să apere drepturile acestora;
- să acţioneze pentru întreţinerea regulamentară şi menţinerea în stare de operativitate a
tehnicii şi armamentului şi pentru folosirea şi administrarea eficientă a bunurilor din dotare;
- să păstreze cu stricteţe secretul militar, de stat şi de serviciu, precum şi caracterul
confidenţial al unor activităţi si servicii; Prin lege, cadrelor militare în activitate le sunt
interzise exercitarea următoarelor drepturi:
- să facă parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare propagandă
prin orice mijloace sau alte activităţi în favoarea acestora ori a unui candidat independent
pentru funcţii publice;
- să candideze pentru a fi alese în administraţia publică locală şi în Parlamentul României sau
în funcţia de Preşedinte al României;
17
- să declare sau să participe la grevă.
De asemenea, cadrelor militare, prin lege le este restrânsă exercitarea unor drepturi şi libertăţi,
astfel:
- opiniile politice pot fi exprimate numai în afara serviciului;
- exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României şi forţelor armate nu este
permisă;
- condiţiile în care cadrele militare în activitate vor putea să prezinte public informaţii
militare se vor stabili prin ordin;
- aderarea la culte religioase este liberă, mai puţin la cele care, potrivit legii, contravin
normelor de păstrare a ordinii şi liniştii publice, precum şi la cele care încalcă bunele
moravuri sau afectează exercitarea profesiei;
- constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-ştiinţific, cultural
şi sportiv-recreativ cu excepţia celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii şi
disciplinei specifice instituţiei armate, este permisă în condiţiile stabilite prin norme cu specific
militar;
- participarea la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau întruniri cu caracter politic sau
sindical este interzisă cu excepţia activităţilor la care se participă în misiune;
- cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condiţiile prevăzute de lege
şi de normele interne.

18. Cadrele militare în activitate au obligaţia de a nu efectua activităţi care contravin demnităţii,
prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare. De
asemenea, le este interzis:
- să îndeplinească alte funcţii decât cele în care sunt încadrate, cu excepţia cumulului prevăzut
prin lege şi normele interne specifice;
- să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor
organizaţii sau societăţi comerciale, cu excepţia celor numite în consiliile de administraţie ale
regiilor autonome şi societăţilor comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naţionale, din
cadrul industriei de apărare sau în legătură cu acestea.
Cadrele militare pot cumula funcţii în condiţiile prevăzute de lege şi normele interne cu
aprobarea expresă a comandantului unităţii. Activităţile desfăşurate în aceste condiţii nu
trebuie să afecteze starea fizică, psihică şi intelectuală a cadrelor militare şi nici să influenţeze
programul orar al unităţii.
Chiar dacă normele deontologice specifice cadrelor militare nu sunt cuprinse în mod sintetic
într-un cod deontologic acestea ele se regăsesc consemnate în diferite acte normative interne iar
o altă parte din acestea sunt păstrate şi transmise sub formă cutumiară din generaţii în generaţii.
Deontologia militară impune respectarea cu stricteţe a disciplinei şi onoarei militare şi
respectarea rigorilor vieţii ostăşeşti. Disciplina militară constă în respectarea de către militari a
normelor de ordine şi de comportare obligatorii în vederea realizării funcţionării structurilor
militare şi a desfăşurării în condiţiuni bune a activităţilor din armată. Aceasta constituie
unul dintre factorii determinanţi ai capacităţii de luptă a armatei şi se bazează atât pe acceptarea
conştientă a normelor de comportare stabilite, cât şi pe coerciţia ce se aplică în situaţia
nerespectării acestora. Disciplina militară[9] impune militarilor următoarele obligaţii:
- să respecte prevederile Constituţiei, legilor ţării şi actelor normative specifice în faţa
cărora militarii sunt egali şi protejaţi în aceiaşi măsură, precum şi cerinţele ce decurg din
regulamentul militar;
- să apere şi să promoveze valorile şi simbolurile naţionale;
- să cunoască şi să-şi îndeplinească îndatoririle ce le revin din regulamentele militare,
precum şi din legile cu aplicabilitate în domeniul militar;
- să dea dovadă de vigilenţă şi să păstreze secretele de stat şi de serviciu în orice împrejurare;
- să acţioneze cu fermitate pentru oprirea alto militari de la încălcarea actelor normative,
a ordinei publice şi a celei militare;
- să informeze pe comandanţi când constată încălcarea disciplinei militare;
- să poarte regulamentar ţinuta militară şi să aibă un comportament demn în
toate situaţiile;
- să contribuie la întărirea şi apărarea prestigiului şi onoarei personale şi a armatei;
- să cultive sentimentul datoriei, spiritul de corp şi relaţiile de camaraderie;
18

19. - să cunoască, să respecte şi să aplice prevederile dreptului umanitar internaţional.
Faptele care constituie abateri disciplinare precum şi sancţiunile aplicabile, sunt prevăzute
în statute sau norme interne pentru diferite categorii de personal.
Unul dintre principalele obiective ale perioadei de restructurare şi transformare a fost
constituirea unui corp de cadre bine pregătite. Cadrelor militare li se cere printre altele să aibă o
personalitate cu un caracter puternic pozitiv, ataşat eticii şi deontologiei militare, valorilor
militare, deschis către apărarea valorilor universale, un etalon de comportament etic, un bun
partener în cadrul echipei de luptători, un modelator al personalităţii subordonaţilor. Ofiţerul
trebuie să cunoască specificul educaţiei militare, principiile şi formele de viaţă specifice
armatei, să stabilească corelaţii optime între interesele propriei persoane, normele organismului
militar şi datoria apărării ţării. Un astfel de proces, atât de nobil şi de ambiţios incubă mai mult
decât evident necesitatea elaborării unei deontologii a militarului. Principalele norme de
conduită militară în sistemul militar au fost promovate cutumiar de generaţia mai în vârstă tipul
specific al acesteia creând uneori stări de conflict moral. Multe exigenţe morale s-au înscris în
regulamente militare sub forma unor imperative generale (imprecise) cărora li se pot da
înţelesuri diverse. Însă cele mai multe din aceste norme morale nu sunt codificate, funcţionând încă
în domeniul militar, cutume, un amestec de vechi şi nou, un „cod moral la vedere‖ de suprafaţă, cel
real fiind „în spate‖. Toate acestea considerăm că duc la nevoia unor codificări ale normelor etice în
domeniul militar.
19

20. 20
Tema 6. Infracțiuni militare.
In articolul 128 CP legiuitorul nostru a definit infractiunile militare ca fiind „infractiunile,
prevazute de prezentul cod, contra modului stabilit de indeplinire a serviciului militar, savirsite de
persoanele care indeplinesc serviciul militar in termen de baza de contract, trec pregatirea militara
obligatorie sau sunt chemate la concentrari‖.
Facind o analiza generala a tuturor infractiunilor prevazute in capitolul XVIII al Codului Penal,
observam au anumite particularitati, specifice numai infractiunilor militare. In dispozitiile
articolelor respective se delimiteaza net relatiile militare de serviciu, cele mai importante parti ale
executarii serviciului militar, atentarea la care constituie infractiune militara. Tinindu-se cont de
acestea se delimiteaza urmatoarele categorii ale acestor infractiuni:
Infractiunile contra modului de subordonare
Infractiunile privind relatiile regulamentare dintre militari
Infractiuni privind efectuarea serviciului militar
Infractiuni privind modul de folosire a patrimoniului militar
Privind regulile de exploatare a tehnicii militare
Privind regulile de excutare a serviciilor speciale
Infractiunile militare savirsite de persoane cu functie de raspundere
Infractiuni privind modul de executare a serviciului in conditii de lupta
Infractiuni savirsite in prizoneirat
Impotriva legilor si obiceiurilor de razboi
La fiecare dintre categoriile enumerate vom include, dupa cum urmeaza, componentele
respective. Astfel:
a) Infractiunile contra modului de subordonare: art. 364 „neexecutarea intentionata
a ordinului‖, art 365 „opunere de rezistenta sefului sau constringerea acestuia la incalcarea
obligatiunilor de serviciu‖
b) Infractiunile prvind relatiile regulamentare dintre militari: art. 366 „insultarea
militarului‖, art. 367 „amenintarea sefului‖ , art. 368 „acte de violenta savirsite asupra
sefului‖. Art. 369 „incalcarea regulilor statutare cu privire la relatiile dintre militari, dintre
persoanelecare trec pregatirea militara obligatorie si dintre rezervisti, daca intre ei nu exista
raporturi de subordonare‖.
c) Infractiuni privind efectuarea serviciului militar: art. 371: „dezertarea‖, art. 372
„eschivarea de la serviciul militar‖.
d) Infractiuni privind modul de folosire a patrimoniului militar: art. 373 „incalcarea
regulilor de minuire a armei, de manipulare a substantelor si obiectelor ce prezinta un

21. pericol pentru cei din jur‖, art. 379 „distrugerea sau deteriorarea intentionata a patrimoniului
militar‖, art. 380 „distrugerea sau deteriorarea din imprundenta a patrimoniului militar‖, art.
381 „risipirea sau pierderea patrimoniului militar‖.
a) Privind regulile de exploatare a tehnicii militare: art. 382 „incalcarea regulilor de
conducere si exploatare a masinilor‖, art. 383 „incalcarea regulior de zbor sau ale pregatirii
de zbor‖, art. 384 „incalcarea regulilor de navigatie‖.
b) Privind regulile de excutare a serviciilor speciale: art. 374 „incalcarea regulilor
statutare cu privire la serviciul de garda‖, art. 375 „incalcarea regulilor cu privire la serviciul
de alarma (de lupta) al trupelor militare, art. 376 „incalcarea regulilor statutare cu privire la
serviciul intern‖, art. 377 „incalcarea regulilor cu privire la mentinerea ordinii publice si la
asigurarea securitatii publice‖.
c) Infractiunile militare savirsite de persoane cu functie de raspundere: art. 370
„abuzul de putere, excesul de puterea sau inactiunea la exercitarea puterii‖, art. 378
„atitudinea neglijenta fata de serviciul militar‖, art. 385 „predarea sau lasarea mijloacelor de
razboi inamicului‖.
d) Infractiuni privind modul de executare a serviciului in conditii de lupta: art. 375
„incalcarea regulilor cu privire la serviciul de alarma (de lupta) al trupelor militare‖, art. 385
„predarea sau lasarea mijloacelor de razboi inamicului‖, art. 386 „parasirea samovolnica a
cimpului de lupta sau refuzul de a actiona cu arma‖, art. 387 „predarea de buna voie in
prizoneirat‖; aici se mai cere o explicatie ca la mai multe infractiuni militare formele
agravate includ calificativul: „in conditii de lupta‖, in asa mod le putem include si pe acestea
in categoria de fata.
e) Infractiuni savirsite in prizoneirat: art. 388 „actiunile criminale ale militarilor
21
aflati in prizoneirat‖.
f) Impotriva legilor si obiceiurilor de razboi: art. 389 „jefuirea celor cazuti pe cimpul
de lupta‖, art. 390 „actele de violenta asupra populatiei din zona operatiunilor militare‖, art.
391 „incalcarea grava a dreptului international umanitar in timpul conflictelor militare‖, art.
392 „folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Rosii ca element protector in timpul
conflictului armat‖.
Clasificarea prezentata este facuta din punctul de vedere al obiectului juridic specific fiecarei
grupe de infractiuni. In afara de aceasta, trebuie de precizat, dupacum a fost prezentat mai sus, unele
infractiuni militare pot fi incadrate concomitent in mai multe categorii ale clasificarii.
Conform altei pareri (X. Ulianovschi), din acelasi punct de vedere, infractiunile militare pot fi
clasificate in felul urmator:
a) Infractiuni ce atenteaza la ordinea de subordonare: neexecutarea ordinului
insubordonarea, opunerea de rezistenta sefului si constringerea acestuia la incalcarea
indatoririlor de serviciu, amenintarea sefului, acte de violenta savirsite asupra sefului, insulta
adusa sefului de catre subaltern sau subalternului de catre sef.
b) Infractiuni legate de sustragerea de la indeplinirea obligatiilor serviciului militar:
dezertarea, sustragerea de la serviciul militar prin automutilare sau prin alt mijloc
(eschivarea de la serviciul militar).

22. c) Infractiuni ce atenteaza la ordinea de exercitare a serviciului de lupta si a altor
servicii speciale, incalcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de garda, incalcarea
regulilor statutare cu privire la mentinerea ordinii publice si a securitatii publice, incalcarea
regulilor statutare cu privire la serviciul intern, incalcarea regulilor statutare cu privire la
serviciul de patrulare, incalcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de lupta a trupelor
armate.
d) Infractiuni ce atenteaza la ordinea de pastrare a avutului militar: pierderea avutului
militar, distrugerea sau deteriorarea intentionata sau din imprudenta a avutului militar.
e) Infractiuni ce atenteaza la ordinea de minuire a armei si de manipulare a substantelor
periculoase: incalcarea regulilor de minuire a armei, precum si de manipulare a substantelor
si obiectelor ce prezinta un pericol sporit pentru cei din jur.
f) Infractiuni ce atenteaza la ordinea de exploatare a tehnicii de lupta: incalcarea
regulilor de conducere sau de exploatare a masinilor, incalcarea regulilor de zbor sau ale
pregatirii de zbor, incalcarea regulilor de navigatie.
g) Infractiuni ce atenteaza la ordinea de comportare intre militari: incalcarea regulilor
statutare cu privire la relatiile dintre militari, daca inte nu exista relatii de subordonare.
h) Infractiuni de serviciu: abuzul de putere, excesul de putere sau inactiunea la
exercitarea puterii, atitudinea neglijenta fata de serviciu.
i) Infractiuni impotriva ordinii de exercitare a serviciului militar in timp de razboi sau
in conditii de lupta: predarea sau lasarea mijloacelor de razboi inamicului, parasirea unei
nave militare in caz de naufragiu, parasirea samovolnica a cimpului de lupta sau refuzul de a
actiona cu arma, predare voluntara in prizoneirat, actiunile criminale ale militarului care se
gaseste in prizoneirat, jefuirea celor cazuti pe cimpul de lupta, acte de violenta asupra
populatiei din zona operatiunilor militare, incalcari esentiale ale dreptului umanitar
international savirsite in timpul conflictelor armate, comportarea urita cu prizonierii de
razboi, purtarea ilegala a semnelor Crucii Rosii si abuzul de ele.
Clasificarea infractiunilor militare mai poate fi facuta si din punctul de vedere al subiectului
infractiunii. In asa mod distingem doua categorii:
a) Infractiuni militare savirsite exclusiv de militari
b) Infractiuni militare savirsite de militari si civili
Infractiunile militare ar putea fi clasificate si din alte perspective, cum ar fi, de exmplu, dupa
22
modul de savirsire, locul de savirsire, etc.
Facind un succint bilant a celor anlizate mai sus putem constata urmatoarele: 1. Notiunea
juridica de infractiunein general, precum si infractiunea militara este strins legata de natura sociala
si istorica a societatii umane si a statului. Este adevarat ca din antichitate pina-n perioada
contemporana a istoriei, notiunea de infractiune purta un caracter de clasa. Or, infractiune ce din
traducere inseamna dsitrugere nu este altceva decit o fapta care prezinta un mare pericol social,
savirsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala. Desi ne intereseaza in mod concret infractiunile
militare potrivit Codului Penal al RM, deci, infractiunile militare sunt acele actiuni ilicite indreptate
impotriva modului stabilit de indeplinire a serviciului militar.
O importanta caracteristica a infractiunilor militare, determinata de destinatia Fortelor Armate,
consta in aceea ca in ele se diferentiaza conditiile si limitele raspunderii in functie de imprejurarea

23. daca au fost comise pe timp de pace sau pe timp de razboi, sau in conditii de lupta. Infractiunile
militare, savirsite in timp de razboi sau in conditii de lupta adica in perioada cea mai grea si mai
responsabila a activitatii Fortelor Armate, capata un pericol social sporit, de aceea sanctiunile la
aceste infractiuni sunt mai aspre, decit pe timp de pace.
In acest context trebuie sa facem precizarea ce anume se are in vedere prin notiunea de „timp de
razboi‖. O explicatie in acest sens ne ofera art. 127 al Codului Penal, care prevede „prin timp de
razboi se intelege intervalul de la data declararii mobilizarii sau a inceperii operatiunilor de razboi
pina la data trecerii armatei in stare de pace‖.
In continuare se cere a fi analizate particularitatile infractiunilor militare prin prisma
caracteristicilor lor esentiale, ce le deosebesc de alte categorii de infractiuni. Astfel, din definitia
infractiunilor militare rezulta urmatoarele trasaturi esentiale ale acestor infractiuni:
1) Indreptarea actiunilor criminale impotriva ordinii stabilite de executare a serviciului
23
militar;
2) Actiunile/inactiunile trebuie sa fie infaptuite de catre un militar sau persoana care
trece pregatire militara obligatorie, sau de un rezervist chemat la concentrari;
3) Actiunile/inactiunile trebuie sa fie pasibile de a fi pedepsite conform capitolului
XVIII al Codului Penal.
Orice infractiune militara se caracterizeaza prin cumulul acestor trasaturi. Daca lipseste vreuna
din ele, fapta nu poate fi calificata ca infractiune militara.
Astfel, nu constituie infractiuni militare faptele social-periculoasa, care nu sunt indreptate contra
modului de indeplinire a serviciului militar (de exemplu un furt savirsit de un militar din avutul
proprietarului civil, atentarea la viata s sanatatea persoanei civile). Ele urmeaza a fi calificate
conform articolelor respective ale Codului Penal. In afara de aceasta, nu constituie infractiuni
militare faptele social-periculoasa savirsite de salariatii civili (functionari) a Fortelor Armate, care
desi nu pot sa aduca atingere intereselor unitatilor si institutiilor militare, insa sunt comise de catre
persoane care nu au calitatea de militar. Astfel de fapte, care contin semnele unei infractiuni
comune, urmeaza a fi calificate conform articolelor respective ale Codului Penal.

24. Tema 7. Particularităţile dezvoltării dreptului militar în Republica Moldova.
În RM justiţia se înfăptuieşte numai de către instanţele judecătoreşti. Justiţia reprezintă puterea
judecătorească în stat, este independentă, separată de puterea executivă şi legislativă şi, în
exclusivitate, exercită atribuţiile constituţionale ale puterii judecătoreşti.
Organizarea şi modul de activitate a instanţelor judecătoreşti sunt definite de Constituţie şi detaliat
reglementate de următoarele legi: Legea privind organizarea judecătorească nr. 514-XIII din 6 iulie
1995; Legea cu privire la CSJ nr. 789-XIII din 26 martie 1996; Legea cu privire la statutul
judecătorului nr. 544-XIII din 20 iulie 1995; Legea cu privire la instanţele judecătoreşti militare nr.
836-XIII din 17 mai 1996; Legea cu privire la instanţele judecătoreşti economice nr. 970-XIII din
24 iulie 1996.
Sistemul judecătoresc în RM este unic şi este compus din: CSJ; Curtea de Apel; Judecătorii;
judecătoriile economice şi judecătoria militară Chişinău.
Instanţele judecătoreşti militare, după statutul lor juridic, sunt instanţe judecătoreşti specializate, fac
parte din sistemul judecătoresc al RM şi înfăptuiesc justiţia în cadrul FA.
O problemă actuală, care se pune în faţa sistemului instanţelor judecătoreşti în ultimul timp, este
acea a locului instanţelor judecătoreşti militare în sistemele de drept contemporane.
Sunt şi unele păreri, care susţin că nu este necesară existenţa unor instanţe judecătoreşti militare
specializate, deoarece sarcinile acestor instanţe pot fi realizate cu acelaşi succes şi de către
instanţele judecătoreşti civile, generale. Ba mai mult ca atât, unii consideră că existenţa instanţelor
judecătoreşti militare vine în contradicţie cu respectarea drepturile omului.
Aceste opinii sunt puţine, nu sunt obiective şi nu au nici un suport real, ştiinţific şi practic.
Oponenţii acestor opinii consideră că ele sunt îndreptate la distrugerea sistemelor organelor de
justiţie, care s-au statuat de zeci de ani şi care calitativ, profesional, independent, îşi realizează
sarcinile lor de efectuare a justiţiei în condiţiile serviciului militar.
Margaret Tetcher, ex-Prim Ministru al Marii Britanii, în lucrarea sa „Arta de a conduce cu statul―,
în legătură cu existenţa instanţelor judecătoreşti militare a accentuat: „serviciul militar se deosebeşte
esenţial de cel civil… şi din această cauză eu sunt împotriva oricăror tentative de a aplica atitudinile
liberale şi instituţiile ce s-au format în sectorul civil faţă de Forţele Militare. Programele îndreptate
spre încadrarea sistemei justiţiei civile în sistemul justiţiei militare sunt, cel puţin, incompatibile cu
funcţiile FA. În cel mai rău caz, aceasta va duce la o scădere excepţională a capacităţii de luptă a
FA… Ţinând cont de cele susindicate, liderii noştri politici şi militari trebuie să se conducă de
următoarele principii: să manifeste tărie contra acelor tendinţe politice, care sunt îndreptate spre
subminarea ordinii şi disciplinei în forţele noastre militare; trebuie de înţeles clar că în sfera militară
nu sunt aplicabile orbeşte modelele de comportament, structura juridică şi dispoziţiile morale ce
prevalează în viaţa civilă―.
Un alt jurist, americanul L. Kennedy, pe exemplul SUA a demonstrat că chiar şi în aşa ţară, cum
este SUA, sistemul judecătoriilor generale (civile) este departe de perfecţiune, este infectat de
corupţie, adeseori se ignorează drepturilor cetăţenilor de rând. În aşa condiţii, spune dânsul,
învinuirile în aceea că judecătorii militari pot fi imparţiali, sunt naive şi nu reflectă situaţia reală.
24

25. Desigur, nu trebuie de simplificat situaţia apărută cu privire la soarta instanţelor judecătoreşti
militare. În fiecare ţară, care are forţe armate contemporane, întrebările cu privire la bazele justiţiei
militare sunt reglementate special în una sau altă formă la nivel legislativ. În toate aceste ţări,
instanţele judecătoreşti militare specializate funcţionează în prezent sau este prevăzută formarea lor,
în anumite împrejurări, în viitor. Aceasta mărturiseşte despre aceea că existenţa instanţelor
judecătoreşti militare are anumite premise obiective. Sarcina principală, de bază a lor, este legată de
însăşi natura forţelor armate, activitatea cărora este îndreptată spre rezolvarea unei sarcini, deşi
specifice, dar şi foarte importante pentru societate: asigurarea securităţii militare a statului. Militarii
rezolvă această sarcină cu metode speciale, care necesită o organizare maximă şi acţiuni
concludente, în special cu aplicarea armamentului şi a tehnicii militare, adeseori, cu riscul pentru
viaţă. Caracterul special al activităţii de serviciu militar necesită separarea intereselor serviciului
militar într-un obiect de sinestătător de apărare juridico-penală şi instaurare a unui regim special de
realizare a răspunderii penale a militarilor.
La părţile pozitive ale activităţii instanţelor judecătoreşti militare pot fi atribuite următoarele
împrejurări:
— O interacţiune mai strânsă cu viaţa şi activitatea forţelor armate, şi, ca urmare, o cunoaştere mai
profundă a condiţiilor din unităţile militare şi a legislaţiei militare. Absenţa la judecători a
cunoştinţelor profesionale şi a pregătirii militare va duce la neobiectivitate şi comiterea erorilor la
luarea deciziilor. În legătură cu aceasta, în corespundere cu legislaţia multor ţări, judecător a unei
instanţe judecătoreşti militare poate fi doar un cetăţean, care are grad militar de ofiţer şi care a
încheiat un contract de exercitare a serviciului militar.
— Mobilitatea instanţelor judecătoreşti militare şi gătinţa lor de a înfrunta greutăţile şi limitările
serviciului militar. Pregătirea specială pentru aceasta a cadrelor justiţiei militare.
— Flexibilitatea, operativitatea şi diferenţierea judiciar-militară a politicii penale represive.
25
— Asigurarea accesibilităţii justiţiei.
— Complexitatea sarcinilor care pot fi rezolvate de către instanţele judecătoreşti militare în
perioade ţi condiţii speciale, cât şi în timp de război sau condiţii de luptă, în acelaşi rând şi a
activităţilor de apărare a populaţiei civile de abuzurile militarilor în aceste situaţii, activitate care, în
condiţiile conflictelor militare, nu se exclud ci, dimpotrivă, se lărgesc.
Ca şi orice problemă de drept, problema justiţiei militare în fiecare ţară, luată în parte, se rezolvă în
dependenţă de ideologia juridică şi tehnologiile legislative, adoptate în această ţară, tradiţiile
normative naţionale, cât şi de starea forţelor armate în sistema politică a societăţii. O influenţă
esenţială asupra dezvoltării dreptului naţional o are experienţa altor ţări şi recomandaţiile
organismelor internaţionale.
Din aceste considerente se prezumă că în discuţiile cu privire la reformele în sistemele justiţiei
militare este foarte importantă analiza comparativă a multiplelor modele naţionale de exercitare a
justiţiei militare.
În ţările din sistemul CSI şi cele Baltice activează diferite sisteme de organe ale justiţiei militare.
După realizarea independenţei, în aceste ţări au fost formate sisteme independente, individuale,
personale ale organelor justiţiei militare. Unele dintre ele se deosebesc esenţial de sistema organelor

26. justiţiei militare, existente în fosta URSS. În alte ţări s-au păstrat organele justiţiei militare în acea
formă, în care ele existau şi în timpul URSS, cu toate că în structura şi practica acestor organe s-au
efectuat schimbări cardinale, ca rezultat al tendinţelor de întărire a principiului independenţei şi
transparenţei organelor justiţiei militare.
În rezultatul analizei sistemelor organelor justiţiei militare care acţionează în ţările CSI şi Baltice,
considerăm că ele pot fi împărţite în trei categorii speciale.
Prima categorie: sistemul organelor justiţiei militare în care funcţionează atât instanţele
judecătoreşti militare, cât şi organele procuraturii militare.
A doua categorie: sistemul organelor justiţiei militare în care funcţionează organele procuraturii
militare însă nu există instanţe judecătoreşti militare.
A treia categorie: sistemul organelor justiţiei militare în care nu funcţionează nici organele
procuraturii militare, nici instanţele judecătoreşti militare.
Din prima categorie fac parte Armenia, Azerbaijan, Cazahstan, Chirgizia, Uzbechistan,
Tadgichistan, Belorusia, Rusia, Ucraina.
26
Din a doua categorie face parte doar Georgia.
Din a treia categorie fac parte Estonia, Letonia, Latvia.
După cum a fost accentuat mai sus, toate sistemele organelor justiţiei militare a ţărilor CSI şi
Baltice sunt integrate în sistemele instanţelor judecătoreşti din aceste ţări. Indiferent de faptul, se
examinează cauza penală cu privire la un militar de către instanţele specializate judecătoreşti
militare sau cele de jurisdicţie generală, sunt strict respectate principiile de bază de exercitare a
justiţiei.
Însă, în timpul convorbirilor autorului acestor rânduri cu judecătorii civili din Latvia cu privire la
cauzele penale speciale, şi anume infracţiunile militare săvârşite de către militari (/discuţia a avut
loc în timpul conferinţei din 2000 care a avut loc în or.Riga în perioada 28-30 iunie 2000/) toţi
judecătorii au fost de una şi aceeaşi părere că ei se întâlnesc cu mari dificultăţi la soluţionarea
acestor cauze penale, deoarece nu au destule cunoştinţe în ce priveşte specificul, viaţa, şi legislaţia
militară şi că ar fi mai bine ca aceste cauze penale să fie examinate de către tribunale /judecătorii
specializate/. Aceeaşi părere au avut-o şi judecătorii din Cazahstan, Georgia, Armenia,
Azerbaijan etc.
Mai mult ca atât, sistemul instanţelor judecătoreşti militare din Armenia este specific: unicele
instanţe judecătoreşti militare în Armenia sunt Colegiul penal şi militar al Curţii de Apel ţi Colegiul
penal şi militar al CSJ ale Armeniei.
Din toate sistemele de justiţie militară, analizate mai sus, considerăm că cel mai independent şi cel
mai efectiv sistem al organelor justiţiei militare îl constituie sistemul justiţiei militare din RM care
este specific şi unic în forma sa.
Aşa, sistemul instanţelor judecătoreşti militare din R. Moldova constă din: judecătoria militară din
or.Chişinău, colegiile penale şi civile ale Curţii de Apel şi CSJ.

27. După cum se observă, doar sistemul instanţelor judecătoreşti militare din RM este specific şi
deosebit de toate celelalte sisteme ale organelor instanţelor militare din diferite ţări: el constă doar
dintr-o instanţă judecătorească militară: Judecătoria Militară or.Chişinău, iar celelalte două nivele,
superioare Judecătoriei Militare, cum sunt: colegiile penale şi civile ale Curţii de Apel şi CSJ sunt
instanţe judecătoreşti civile.
Prin urmare, controlul societăţii civile asupra activităţii Judecătoriei Militare este asigurat de două
instanţe civile şi, prin urmare, nici într-un caz, nu se poate de vorbit despre careva încălcări sau
neasigurări ale drepturilor civile ale militarilor.
În afară de părţile pozitive ale activităţii instanţelor judecătoreşti militare, care indică la necesitatea
existenţei şi eficacitatea instanţelor judecătoreşti militare din RM, indicate mai sus, despre faptul că
Judecătoria Militară a RM este pe deplin independentă şi imparţială ne vorbesc şi multe alte
circumstanţe.
— Instanţele judecătoreşti militare din RM, după statutul lor juridic sunt instanţe judecătoreşti
specializate, fac parte din sistemul judecătoresc al RM şi înfăptuiesc justiţia în cadrul FA.
— Judecătoriile militare se asimilează, în problemele organizării şi activităţii lor, judecătoriilor, cu
excepţia unor dispoziţii ale legilor privind judecătoriile specializate, şi în special, ale Legii cu
privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare.
— Sarcinile instanţelor judecătoreşti militare constau în înfăptuirea justiţiei pentru a proteja de orice
atentat securitatea Statului, capacitatea de luptă şi de apărare a forţelor lui armate, drepturile şi
libertăţile militarilor.
— În RM funcţionează numai o singură judecătorie militară cu sediul în mun.Chişinău. În
circumscripţia ei sunt cuprinse toate raioanele, sectoarele, oraşele şi municipiile republicii.
— Judecătoria Militară a RM judecă în limitele competenţei ei toate cauzele penale şi civile în
prima instanţă.
— În competenţa Judecătoriei Militare a RM, conform art.37 C.pr.pen., se include judecarea în
prima instanţă a cauzelor penale privind infracţiunile comise:
1. de persoane din efectivul de soldaţi din corpul de sergenţi şu din corpul de ofiţeri al AN, din
efectivul Trupelor de Carabinieri (trupele interne) ale MAI şi al SIS, al Departamentului Situaţii
Excepţionale, Trupelor de Grăniceri, serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;
2. de persoane atestate din efectivul instituţiilor penitenciare;
3. de supuşi ai serviciului militar în timpul concentrărilor;
4. de alte persoane referitor la care există indicaţii speciale în legislaţie.
— Judecarea cauzelor de către Judecătoria Militară a RM ca şi în toate instanţele întregului sistem
judecătoresc, se efectuează conform C.pr.pen. şi C.pr.civ., precum şi prevederilor altor legi.
— Procedura judiciară se face în limba de stat sau în limba acceptată de majoritate persoanelor
participante la proces. Persoanelor care nu cunosc limba în care se desfăşoară procedura judiciară li
27

28. se asigură dreptul de a face declaraţii, demersuri, de a lua cunoştinţă cu toate materialele dosarului,
de a vorbi în instanţă de judecată în limba maternă şi de a beneficia de serviciul interpretului.
— În şedinţa de judecată judecătorii militari sunt obligaţi să poarte mantia judecătorească de
culoare neagră şi insignă cu imaginea Stemei de Stat.
— Cauzele în Judecătoria Militară a RM sunt judecate personal de către un judecător. Însă cauzele
penale asupra infracţiunilor pentru săvârşirea cărora legea penală prevede pedeapsa detenţie pe viaţă
sau cauzele deosebit de complicate, ori care prezintă importanţă socială pot fi judecate la decizia
preşedintelui sau vicepreşedintelui judecătoriei militare într-un complet de cel puţin trei judecători.
— Sentinţele Judecătoriei Militare pot fi atacate în instanţele judecătoreşti ierarhic superioare civile:
cu apel în Curtea de Apel Chişinău, iar cu recurs în CSJ.
Astfel, sistemul instanţelor judecătoreşti militare în RM este specific. În el ca instanţe militare sunt
prevăzute numai judecătoriile militare care judecă în prima instanţă majoritatea cauzelor militare în
cadrul FA în stat. Apelurile şi recursurile împotriva hotărârilor Judecătoriei Militare sunt judecate
de către instanţe ierarhic superioare de jurisdicţia generală (nu militară) ,Curtea de Apel şi CSJ.
Specificul acestui sistem de instanţe judecătoreşti militare se mai evidenţiază şi prin faptul că
Curtea de Apel şi CSJ ca instanţă da jurisdicţie generală sunt în drept de a judeca chiar şi în prima
instanţă cauzele militare.
Statutul juridic al judecătorului din sistemul instanţelor judecătoreşti militare este acelaşi ca şi a
tuturor judecătorilor din întregul sistem judecătoresc din RM. Condiţiile speciale vizând numirea,
avansarea în funcţie şi inamovibilitatea judecătorului militari, reglementările referitoare la
drepturile şi îndatoririle magistraţilor şi răspunderea lor disciplinară pentru îndeplinirea îndatoririlor
de serviciu, prevăzute în Legea cu privire la statutul judecătorului, sunt aplicate conform legislaţiei
în vigoare şi pentru judecătorii din sistemul instanţelor judecătoreşti militare.
Totodată, luând în vedere specificul activităţii judecătoriilor militare, Legea cu privire la sistemul
instanţelor judecătoreşti militare, stabileşte unele particularităţi ale statutului juridic al judecătorului
din judecătoriile militare. Judecătorul Judecătoriei Militare este investit constituţional cu atribuţii de
înfăptuire a justiţiei, pe care le exercită pe baza profesională. Judecătorul militar reprezintă puterea
judecătorească în FA, are calitatea de magistru şi face parte din corpul magistraţilor din RM.
Poate fi numit judecător militar cetăţeanul RM care a împlinit vârsta de 30 ani, care este licenţiat în
drept, are vechime în funcţie de judecător cel puţin 5 ani cunoaşte limba de stat, nu are antecedente
penale, se bucură de o bună reputaţie şi are calitatea de ofiţer activ. Persoanele care nu au calitatea
de ofiţer activ li se atribuie grade militare.
— Judecătorii militari se numesc în funcţie de către Preşedintele RM la propunerea Consiliului
Superior al Magistraturii.
Împuternicirile judecătorilor militari nu sunt limitate de careva termeni ţi ei sunt numiţi în funcţie
pînă la stingerea plafonului de vârstă.
— Funcţia de judecător militar este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu
excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.
28

29. — Răspunderea disciplinară a judecătorilor militari nu se deosebeşte de cea prevăzută pentru
judecători din alte instanţe judecătoreşti. Comiterea de către judecătorii militari a unor abateri
disciplinare în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu atrage răspunderea acestora în
condiţiile şi după procedurile prevăzute de Legea privind organizarea judecătorească şi legea cu
privire la statutul judecătorului.
— Personalitatea judecătorului militar este inviolabilă. El nu poate fi cercetat, reţinut sau arestat
fără avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Legea cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare garantează şi unele condiţii
suplimentare de asigurare a judecătorilor militari.
Judecătorii militari sunt militari activi şi au toate drepturile şi obligaţiunile ce decurg din această
calitate. Salarizarea şi alte drepturi cuvenite personalului militar şi cel civil al instanţelor
judecătoreşti militare se asigură de către MA în conformitate cu legislaţia privind salarizarea în
organele judecătoreşti şi cu reglementările referitoare la drepturile materiale de care beneficiază
militarii activi.
— Structura aparatului judecătoriei militare este stabilit de Legea cu privire la sistemul instanţelor
judecătoreşti militare.
— Hotărârile instanţelor judecătoreşti militare privind urmărirea patrimoniului, precum şi alte
hotărâri judiciare, sunt puse în executare prin intermediul executărilor judecătoreşti care activează
pe lângă judecătoriile de sector.
Astfel fiind spus, Judecătoria Militară a RM este pe deplin independentă, iar judecătorii militari sunt
pe deplin imparţiali, făcând parte din sistemul instanţelor judecătoreşti din RM şi neavând nimic
comun cu alte instanţe speciale, care sunt interzise de către documentele internaţionale.
În afară de sistemul instanţelor judecătoreşti militare din ţările sistemului CSI şi Baltice, în lumea
contemporană, în majoritatea ţărilor de pe continentul European, American, Australian, s-au format
trei metode de abordare a problemei realizării puterii judecătoreşti în forţele armate, fapt ce ne
permite să evidenţiem, în legătură cu aceasta, trei grupuri de ţări:
Primul grup îl constituie acele ţări, unde instanţelor judecătoreşti penale militare activează atât în
timp de pace, cât şi pe timp de război. Acest grup este cel mai mare şi este constituit din ţări cu
instituţii democratice destul de dezvoltate, cum ar fi: Marea Britanie, Danemarca, Spania, Belgia,
Italia, Elveţia, România, Israel, Canada, SUA, şi multe alte ţări. La acest grup de ţări poate fi
atribuită şi China, ţările Americii Latine etc., cât şi majoritatea ţărilor din sistemul CSI şi cele
Baltice, după cum a fost relatat mai sus.
Al doilea grup îl constituie acele ţări unde activitatea instanţelor judecătoreşti militare au un
caracter mixt: pe lângă judecătoriile civile funcţionează structuri judiciare militare specializate
(secţii, consilii, oficii etc.). Aceste structuri, de obicei, sunt formate din ofiţeri jurişti sau au o
componenţă mixtă şi sunt constituite din judecători militari şi civili. Din acest grup de ţări face parte
Franţa, Olanda, Norvegia, Finlanda, Ungaria, Bulgaria etc.
Al treilea grup îl constituie acele ţări unde activitatea instanţelor judecătoreşti militare este limitată
de perioadele de război sau situaţiile de luptă, iar în timp de pace ele pot fi formate doar pe lângă
29