SlideShare a Scribd company logo
1 of 13
Download to read offline
Kato - Katona Nicolae
Nov 12, 2021 at 4:42 PM
Trăirile emoționale pozitive, negative, funcționale și disfuncționale
Acest articol va urmări o perspectivă psihologică, în viziunea Domnului
Daniel David, Doctor în Psihologie și profesor universitar la Universitatea
Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Aveți linkuri aici pentru cei interesați să afle mai multe date despre CVul și
biografia sa: https://danieldavidubb.wordpress.com/about/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_David
Am cerut mai demult permisiunea domnului Daniel David privind citarea și
copierea din articolele sale, și mi-a acordat-o, spunându-mi că pot prelua
ce și cât vreau, cu condiția de a prezenta linkurile către sursă. Deci aveți
mai jos textul preluat, din două articole, și linkurile către ele, la final.
Am efectuat doar mici modificări privind expunerea în pagină,
sistematizarea textului, și modul de adresare față de cititor, considerând că
astfel mesajul este transmis mai eficient, mai direct, cu impact mai mare.
Ai mai jos două subiecte, din două articole:
1. Când în viaţă “pozitivul” devine “negativ”.
2. Când în viaţă “negativul” devine “pozitiv”.
Pentru uşurinţa discursului adresat publicului, autorul (DD) a folosit
termenul de „emoţii” sinonim cu cel de „stări afective”.
.
Țin să remarc faptul că acest articol este recomandat omului ”normal”,
populației la modul general, însă celor aflați pe calea unei evoluții spirituale,
care urmăresc accesarea și dezvoltarea unei ”conștiințe de nivel superior”,
demers ce presupune ieșirea din această ”normalitate” generală, le atrag
atenția că acest articol nu li adresează lor.
Recomand, deci, acest articol, oamenilor normali, care constituie marea
majoritate a populației.
În perspectiva de mai jos avem:
- emoții ”pozitive” funcționale și disfuncționale
- emoții ”negative” funcționale și disfuncționale.
Este ceea ce eu afirm sub forma: ”insuficiența și excesul sunt dăunătoare”.
Dăunătoare aici le privim ca disfuncționale, în sensul că dăunează
funcționalității normale mentale și comportamentale, dăunează adaptării
eficiente la lume și viață.
Funcționale le privim ca având o doză/ măsură corectă, adecvată, în sensul
de nici prea mult nici prea puțin, un echilibru adecvat. Echilibru funcțional
necesar adaptării.
.
1. CÂND ÎN VIAȚĂ ”POZITIVUL” DEVINE NEGATIV:
Situația în care emoţii pe care le considerăm “bune” (pozitive) sunt de fapt
“rele” (negative).
Oamenii cred adesea că emoţiile cu valenţă pozitivă (de exemplu, bucuria,
mulţumirea, optimismul) le fac bine.
Deşi au valenţă pozitivă, ele pot fi funcţionale sau disfuncţionale,
afectându-le sănătatea mintală şi interacţiunile sociale.
Caracterul lor funcţional sau disfuncţional este determinat de mai mulţi
factori:
1 - Momentul apariţiei emoţiilor pozitive.
Raportat la scopurile pe care le avem, emoţiile pozitive pot să apară înainte
de atingerea lor (“pre-goal emotions”/ emoții pre-obiectiv) sau după ce ele
au fost atinse (“post-goal emotions“/ emoții post-obiectiv). Goal = obiectiv
Emoţiile pozitive “pre-obiectiv” funcţionale sunt cele care măresc
capacitatea memoriei de lucru şi a altor funcţii executive, stimulându-ne să
ne mobilizăm în vederea atingerii scopului propus. Exemple: optimismul,
speranţa, încrederea, nerăbdarea.
Emoţiile “post-obiectiv“ funcţionale sunt cele care stabilizează în memorie
informaţiile obţinute după atingerea scopului. Exemple: bucuria,
mulţumirea, satisfacţia și relaxarea.
Dacă emoţiile “post-goal“ apar înaintea atingerii scopului propus, ele devin
disfuncţionale, reducând capacităţile tale executive.
În mod similar, dacă emoţiile “pre-goal“ apar după atingerea scopului, ele
devin disfuncţionale, deoarece nu asigură perioada de “linişte” necesară
pentru sedimentarea informaţiilor obţinute, ci te pregătesc şi te
mobilizează rapid pentru o altă sarcină.
Abia ieşit dintr-o sarcină, nu ești pregătit la capacitate maximă pentru una
nouă.
2 - Intensitatea emoţiilor pozitive.
Orice emoţie iniţial pozitivă, dacă devine foarte intensă, îți afectează
capacitatea de a rezolva sarcini, mai ales sarcini complexe.
Un exemplu cunoscut este acela al trăirilor emoţionale pozitive care apar în
episoadele (hipo)maniacale.
Fiind foarte intense, ele te fac să crezi că ai resurse extraordinare, că poți
rezolva sarcini foarte grele, că nimeni nu se poate compara cu tine, că
nimeni nu îți poate sta în cale.
Ele devin un factor de risc comportamental, prin faptul că te angajezi în
situaţii la care nu poți face faţă (se reduce capacitatea executivă de a
evalua critic riscul şi problemele pe care vri să le rezolvi).
3 - Procesele cognitive care cauzează emoţiile pozitive.
Dacă emoţiile pozitive derivă din cogniţii iraţionale (inflexibile şi
absolutiste, exprimate în termeni de “trebuie cu necesitate”) de genul:
“Trebuie neapărat să fiu apreciat de toţi“, ele sunt disfuncţionale.
Se poate întâmpla uneori ca unele cogniţii iraţionale (care afirmă lucruri
puţin plauzibile) să fie confirmate de evenimente, şi să trăiești astfel emoţii
pozitive.
Pe termen mediu şi lung însă, este puţin probabil să fii mereu apreciat de
toată lumea.
Atunci când acest lucru nu se va mai întâmpla, vei cădea de pe soclu, dacă
gândeşti în acest fel.
Altfel spus, vei trăi emoţii negative disfuncţionale (de ex., de tip depresiv)
care nu permit apariţia concomitentă sau alternativă a emoţiilor pozitive şi
funcţionale, care definesc şi jalonează calitatea vieţii.
Dacă emoţiile pozitive derivă din cogniţii raţionale (flexibile, exprimate în
termeni “preferenţiali”) de genul: “Mi-ar plăcea foarte mult să fiu apreciat
de toţi, şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar pot accepta faptul
că unii nu mă vor aprecia indiferent ce aş face“, ele sunt funcţionale.
Dacă cogniţia raţională este confirmată, vei experienţia emoţii pozitive
funcţionale, iar dacă nu este confirmată, vei experienţia emoţii negative
funcţionale, care însă permit apariţia simultană sau alternativă şi a
emoţiilor pozitive funcţionale.
Aşadar, pentru ca pozitivul să fie cu adevărat pozitiv, el trebuie:
1 - să derive din cogniţii raţionale (fii motivat, dar flexibil, în stabilirea
scopului);
2 - să nu aibă o intensitate exagerată (controlează stările de activare
fiziologică exagerată) şi
3 - să fie consistente, din punct de vedere temporal, cu scopul (nu te
bucura înainte de a-ţi atinge scopul şi nu uita să iei o pauză după atingerea
lui, pentru a „savura” reușita).
.
2. CÂND ÎN VIAȚĂ ”NEGATIVUL” DEVINE ”POZITIV”:
Este normal, adică sănătos psihologic,
1 - să ai emoţii negative - ex. tristeţe puternică, îngrijorări, stări de
nemulţumire intensă, regrete puternice şi / sau
2 - să fii frustrat?
Sănătatea mintală este definită ca o stare de bine fizic, psihic şi social
(OMS).
Acest „bine” nu trebuie însă echivalat cu „pozitivul”.
Uneori a fi „normal” înseamnă a reacţiona la confruntarea cu evenimente
stresante (negative) cu emoţii negative funcţionale.
Spre exemplu, atunci când te părăseşte persoana iubită este „normal” să fii
foarte trist, teribil de îngrijorat, poate să ai regrete şi/sau să fii foarte
nemulțumit. Acestea sunt un semn de normalitate, privind condiția ta de
om.
Aceste emoţii sunt funcţionale deoarece te ajută să te confrunţi cu situaţia
negativă, şi să cauţi soluţii creative de ieşire din impas.
Nu este normal să reacţionezi la un astfel de eveniment stresant (negativ)
cu emoţii negative disfuncţionale.
Deoarece dacă eşti
- deprimat (nu trist),
- panicat/anxios (nu îngrijorat),
- furios/agresiv (nu nemulţumit),
- copleşit de vinovăţie (nu de regrete),
aluneci în psihopatologie, deoarece aceste stări afective nu te ajută să
găseşti soluţii adecvate la situaţiile negative cu care te confrunţi.
Un depresiv, un anxios, un om furios, sau un om copleşit de vinovăţie nu mai
caută şi/sau nu poate găsi uşor soluţii creative de ieşire din impas,
deoarece aceste emoţii ne reduc capacitatea motivaţională şi ne afectează
resursele mintale.
Similar, nu este normal să reacţionăm la evenimente negative cu stări
emoţionale pozitive (ex. bucurie, calm şi relaxare), ele neajutându-ne nici
psihologic nici biologic să trecem peste trauma suferită (este şi
contraintuitiv).
Aşadar, în anumite situaţii, „negativul” este „pozitiv”, adică este bun,
adecvat.
FRUSTRAREA - privind frustrarea, lucrurile sunt nuanţate, căci frustrarea
poate fi şi ea raţională sau iraţională.
Dacă cineva „calcă” obraznic şi cu tupeu munca, idealurile şi dorinţele tale,
pentru care ai depus efort, vei fi frustrat (dorinţele nu s-au realizat).
Dacă frustrarea rezultă dintr-o formulare/conceptualizare raţională,
preferenţială şi flexibilă, a dorinţelor (ex. „Mi-aş dori teribil de mult şi fac tot
ce depinde de mine să…dar pot accepta faptul, chiar dacă nu îmi place, că
uneori lucrurile nu stau cum vreau eu”) şi este urmată de emoţii funcţionale
şi negative (ex. tristeţe şi/sau îngrijorare şi/sau nemulţumire şi/sau
regrete), atunci frustrarea este una raţională, şi este pentru noi un semn de
normalitate.
Dacă frustrarea rezultă dintr-o formulare/conceptualizare iraţională,
dogmatică (în termeni de „trebuie cu necesitate”), a dorinţelor (ex. „Trebuie
cu necesitate să…şi nu pot concepe altfel”) şi este urmată de emoţii
disfuncţionale şi negative (stări depresive şi/sau panică/anxietate şi/sau
furie şi/sau vinovăţie) care te împiedică în atingerea scopurilor, atunci
frustarea este una iraţională.
Aşadar, în anumite condiţii, când dorinţele (neîndeplinite) sunt flexibile şi
reacţiile emoţionale sunt negative dar funcţionale, a fi frustrat este un
semn de normalitate.
NORMALITATEA - lumea înţelege prost normalitatea.
A fi psiholog nu înseamnă că nu eşti om şi că nu trebuie să reacţionezi
normal, să nu ai frustrări.
Cum ar trebui să reacţioneze un om atunci când alţii îi calcă în picioare
dorinţele, munca etc.?
Cu emoţii pozitive? Calm şi relaxat? Păi asta nu este normalitate mintală.
Ar trebui să reacţioneze cu emoţii negative funcţionale (ex. nemulţumire)
care îl fac să găsească soluţii (ex. să confrunte în mod asertiv şi corect
agresorul); nu trebuie însă să reacţioneze cu emoţii negative disfuncţionale
(ex. furie), deoarece ele doar complică situaţia.
Fii normal, dă-ţi voie să experienţiezi în situaţii problematice emoţii
negative funcţionale, iar atunci când este cazul poţi să fii şi frustrat, dar să
fie o frustrare raţională.
.
Coroborând cele două articole pe această temă, atunci când situaţiile de
viaţă îţi invalidează aşteptările, este sănătos să trăiești emoţii negative
funcţionale.
Atunci când situaţiile de viaţă îţi validează aşteptările, este sănătos să
experienţiezi emoţii pozitive funcţionale.
Este întotdeauna bine să-ţi formulezi aşteptările în termeni flexibili şi
preferenţiali.
Succes!
.
SURSA:
https://danieldavidubb.wordpress.com/2010/09/19/cand-in-viata-
pozitivul-trebuie-sa-fie-negativ/ 19 Septembrie 2010
https://danieldavidubb.wordpress.com/2010/09/28/cand-in-viata-
%E2%80%9Cpozitivul%E2%80%9D-devine-%E2%80%9Cnegativ
%E2%80%9D/ 28 Septembrie 2010
.
Desigur, rămân multe întrebări și răspunsuri privind tematica aceasta,
unele răspunsuri le puteți găsi pe blogul domnului profesor, sau în cărțile
sale, altele nu.
Eu am articole care privesc din alte perspective acest subiect, dar am ținut
să am și acest articol, ca o referință a viziunii psihologice, la care să trimit
când va fi necesar.
În acestă viziune, oamenii pendulează zilnic între diferitele stări de
conștiință, prin reacțiile lor, și toate aceste niveluri de conștiință sunt
considerate normale, funcționale. Disfuncționalitatea ar consta într-un
blocaj într-o anumită stare, blocaj care împiedecă pendularea, fluctuația
normală de stare.
Din punct de vedere spiritual, însă, este posibil să te situezi în ceea ce
numim o stare mai înaltă de conștiință, ca atitudine permanentizată, și să
funcționezi din acea stare. Posibil însă doar pentru cei care urmează o
inițiere, exerciții, antrenament, cu eforturi personale. Pentru ceilalți,
neinițiații, este un demers pe care nu îl pot înțelege, și de aceea nici
accepta.
Un psiholog, un psihoteraput, un psihiatru, nu urmărește așa ceva, nici nu a
fost învățat în facultate despre așa ceva, și de aceea nici nu poate
recomanda nimănui așa ceva. Este ceva de neînțeles și de neacceptat și
pentru ei, desigur.
Din această perspectivă, încerc să te fac să înțelegi faptul că perspectiva
psihologului are valoarea și utilitatea sa, pentru oamenii normali, iar
perspectiva spirituală a diferitelor sisteme, cum este Yoga, nu se adresează
tuturor, ci doar celor care vor cu adevărat să trăiescă și să funcționeze la un
alt nivel decât cel normal, fluctuant, la un nivel superior. aceste niveluri ale
conștiinței le poți vedea pe Piramida conștinței elaborată de David
Hawkins, figura de mai jos.
La nivelul 3, cel al sincronicităților și întâmplărilor extraordinare, nu poți
ajunge să te situezi și să funcționezi, ca atitudine de viață permanentizată,
fără a urma un sistem inițiatic, conceput în mod special pentru așa ceva.
Psihologia nu a fost creată pentru asta, deci este inutil să cauți în cărțile de
psihologie o astfel de îndrumare. Eu personal am fost foarte dezamăgit în
facultate, că nu am găsit profesori îndrumători în această direcție.
.
În concluzie: este un articol bun, bun pentru marea majoritate a populației,
îl recomand.
Dar nu îl recomand celor care vor să urmeze un sistem inițiatic pentru
dezvoltarea lor spirituală, decât ca și... cultură generală.
.
Există, dar sunt puțini, excepții, excepționali, care întăresc regula...
.
Poți downloada acest articol în format pdf să-l (re)citești când vrei unde
vrei, de aici: https://cupdf.com/u/katonanico
sau de aici: https://www.slideshare.net/katonanicolae/documents
sau de mai jos de la ATTACHMENTS.
Voi crea ebookuri pdf din toate articolele mele, și îți vei putea face o
”bibliotecă” din cele care ți-au plăcut, să-ți fie la îndemână oricând.
.
Pe această platformă poți sprijini, sponsorizând, activitatea mea, ocazional
cu ce sumă vrei, sau devenind membru (membership lunar) și având acces
astfel apoi la materiale bonus accesibile doar sponsorilor.
https://www.patreon.com/KatoKatonaNicolae
Membershipul de 10 usd este o investiție în dezvoltarea ta personală, nu
doar o simplă sponsorizare, investește în dezvoltarea ta!
.
Toate siteurile și conturile mele, activitatea mea, resursele oferite ție:
https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE/kato-resurse-utile-dezvoltare-
spirituala
.
Mulțumesc
Daniel David Kato Katona Nicolae Patreon adaptarea atitudinea dezvoltare spirituală
disfuncționalitatea emoții disfuncționale emoții funcționale emoții negative emoții pozitive
emoțiile evoluție spirituală funcționalitatea normalitatea pdf psihologie sentimentele
spiritualitate trăirile emoționale
Share Tweet
Recent Posts
Despre amprenta energetică și purificarea obiectelor, hainelor, etc
November 11 at 11:11 PM
Despre Karma și legătura sa cu Interpretarea, Acceptarea, Înțelegerea
November 11 at 9:28 PM
Intrarea și ieșirea din Infern. Despre conflictele născute din relația acceptare - aprobare
November 11 at 9:11 PM
Tu alegi pe ce vrei să îți focusezi atenția, în ce stare de conștiință vrei să te situezi
November 11 at 9:02 PM
Poate deveni Știința o nouă Religie Mondială?
November 11 at 8:52 PM
Your tiers
Patronează cu $10 sau mai mult pe lună
$10 per month
Deveniți patron oficial și vă mulțumesc pentru asta!
Acces timpuriu - veți putea accesa materiale create de mine, înaintea tuturor.
Show more tiers
Language: English (United States)
Currency: USD
About Help Center & FAQs
Careers Developers
Invite Creators App Directory
Brand Blog
Press Patreon U | Creator Coaching
Partners Community Guidelines
Sitemap Terms of Use
Privacy Policy
Privacy Preferences
Accessibility
© Patreon
600 Townsend Street, Suite 500
San Francisco, CA 94103
USA
Phone: +1 (833) 972-8766

More Related Content

What's hot

Managementul stresului
Managementul stresuluiManagementul stresului
Managementul stresuluiUrsula Sandner
 
cariera profesionala.ppt
cariera profesionala.pptcariera profesionala.ppt
cariera profesionala.pptdenisa449876
 
Comunicarea cu parintii
Comunicarea cu parintiiComunicarea cu parintii
Comunicarea cu parintiiIna Dumbrava
 
Managementul proiectelor
Managementul proiectelorManagementul proiectelor
Managementul proiectelorStefan Kovacs
 
Manual terapie ocupationala
Manual terapie ocupationalaManual terapie ocupationala
Manual terapie ocupationalaMIHAELA VLAS
 
Limba si literatura romana clasele a iii-a - a iv-a
Limba si literatura romana clasele a iii-a - a iv-aLimba si literatura romana clasele a iii-a - a iv-a
Limba si literatura romana clasele a iii-a - a iv-aAncaTruta1
 
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sinteticaCls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sinteticaLarisa Naidin
 
Chestionar privind cresterea motivatiei elevilor pentru învaţare-Imbunutat...
Chestionar privind cresterea motivatiei   elevilor  pentru învaţare-Imbunutat...Chestionar privind cresterea motivatiei   elevilor  pentru învaţare-Imbunutat...
Chestionar privind cresterea motivatiei elevilor pentru învaţare-Imbunutat...Mihaela Ursachi
 
Prezentare Protocol Adhd
Prezentare Protocol AdhdPrezentare Protocol Adhd
Prezentare Protocol Adhd1Leu
 
48913987 adolescentii-si-estimarea-timpului-personal-ppt-cls-9
48913987 adolescentii-si-estimarea-timpului-personal-ppt-cls-948913987 adolescentii-si-estimarea-timpului-personal-ppt-cls-9
48913987 adolescentii-si-estimarea-timpului-personal-ppt-cls-9Andrei Leahu
 
Bài giảng Kỹ năng Tư duy sáng tạo & hiệu quả
Bài giảng Kỹ năng Tư duy sáng tạo & hiệu quảBài giảng Kỹ năng Tư duy sáng tạo & hiệu quả
Bài giảng Kỹ năng Tư duy sáng tạo & hiệu quảTâm Việt Group
 
Stiluri parentale
Stiluri parentaleStiluri parentale
Stiluri parentaleLilia Roman
 
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didacticeStandarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice dorinavacari
 
Diaconescu georgeta disertatie master pdf
Diaconescu georgeta disertatie master pdfDiaconescu georgeta disertatie master pdf
Diaconescu georgeta disertatie master pdfCarmen Sylva
 
Stresul inainte de bac
Stresul inainte de bacStresul inainte de bac
Stresul inainte de bacDIB ULIM
 
Inteligenta Emotionala
Inteligenta EmotionalaInteligenta Emotionala
Inteligenta Emotionalamasalmagro
 

What's hot (20)

Conflictul intre generatii
Conflictul intre generatiiConflictul intre generatii
Conflictul intre generatii
 
Managementul stresului
Managementul stresuluiManagementul stresului
Managementul stresului
 
cariera profesionala.ppt
cariera profesionala.pptcariera profesionala.ppt
cariera profesionala.ppt
 
Comunicarea cu parintii
Comunicarea cu parintiiComunicarea cu parintii
Comunicarea cu parintii
 
Proiect: Conflictul
Proiect: ConflictulProiect: Conflictul
Proiect: Conflictul
 
Sistemul endocrin
Sistemul endocrinSistemul endocrin
Sistemul endocrin
 
Managementul proiectelor
Managementul proiectelorManagementul proiectelor
Managementul proiectelor
 
Manual terapie ocupationala
Manual terapie ocupationalaManual terapie ocupationala
Manual terapie ocupationala
 
Limba si literatura romana clasele a iii-a - a iv-a
Limba si literatura romana clasele a iii-a - a iv-aLimba si literatura romana clasele a iii-a - a iv-a
Limba si literatura romana clasele a iii-a - a iv-a
 
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sinteticaCls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
 
Chestionar privind cresterea motivatiei elevilor pentru învaţare-Imbunutat...
Chestionar privind cresterea motivatiei   elevilor  pentru învaţare-Imbunutat...Chestionar privind cresterea motivatiei   elevilor  pentru învaţare-Imbunutat...
Chestionar privind cresterea motivatiei elevilor pentru învaţare-Imbunutat...
 
Prezentare Protocol Adhd
Prezentare Protocol AdhdPrezentare Protocol Adhd
Prezentare Protocol Adhd
 
48913987 adolescentii-si-estimarea-timpului-personal-ppt-cls-9
48913987 adolescentii-si-estimarea-timpului-personal-ppt-cls-948913987 adolescentii-si-estimarea-timpului-personal-ppt-cls-9
48913987 adolescentii-si-estimarea-timpului-personal-ppt-cls-9
 
Bài giảng Kỹ năng Tư duy sáng tạo & hiệu quả
Bài giảng Kỹ năng Tư duy sáng tạo & hiệu quảBài giảng Kỹ năng Tư duy sáng tạo & hiệu quả
Bài giảng Kỹ năng Tư duy sáng tạo & hiệu quả
 
Stiluri parentale
Stiluri parentaleStiluri parentale
Stiluri parentale
 
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin ,,CerinȚE Educative Speciale
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin  ,,CerinȚE Educative SpecialeTudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin  ,,CerinȚE Educative Speciale
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin ,,CerinȚE Educative Speciale
 
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didacticeStandarde de competență profesională ale cadrelor didactice
Standarde de competență profesională ale cadrelor didactice
 
Diaconescu georgeta disertatie master pdf
Diaconescu georgeta disertatie master pdfDiaconescu georgeta disertatie master pdf
Diaconescu georgeta disertatie master pdf
 
Stresul inainte de bac
Stresul inainte de bacStresul inainte de bac
Stresul inainte de bac
 
Inteligenta Emotionala
Inteligenta EmotionalaInteligenta Emotionala
Inteligenta Emotionala
 

Similar to Kato - Trăirile emoționale pozitive și negative funcționale și disfuncționale patreon

Psihoterapiile Cognitiv-Comportamentale
Psihoterapiile Cognitiv-ComportamentalePsihoterapiile Cognitiv-Comportamentale
Psihoterapiile Cognitiv-ComportamentaleSuciu Lucretia
 
Cadre didactice de sprijin si Psihopedagogi.
Cadre didactice de sprijin si Psihopedagogi.Cadre didactice de sprijin si Psihopedagogi.
Cadre didactice de sprijin si Psihopedagogi.VictoriaHarea
 
Kato - Puterea, Energia, Sănătatea ta
Kato  - Puterea, Energia, Sănătatea taKato  - Puterea, Energia, Sănătatea ta
Kato - Puterea, Energia, Sănătatea taKatona Nicolaie
 
Schema de lucru cu dorinta de schimbare
Schema de lucru cu dorinta de schimbareSchema de lucru cu dorinta de schimbare
Schema de lucru cu dorinta de schimbareRaluca Marinescu
 
Kato - Ești responsabil pentru ceea ce oferi? Dar pentru ceea ce primești?
Kato -  Ești responsabil pentru ceea ce oferi? Dar pentru ceea ce primești?Kato -  Ești responsabil pentru ceea ce oferi? Dar pentru ceea ce primești?
Kato - Ești responsabil pentru ceea ce oferi? Dar pentru ceea ce primești?Katona Nicolaie
 
Aspirina cu management de proiect 2015 #2
Aspirina cu management de proiect 2015 #2Aspirina cu management de proiect 2015 #2
Aspirina cu management de proiect 2015 #2Corina Curta
 
Kato - iubirea ca sentiment (stare trăire afectivă) și ca nivel de conștiință
Kato  - iubirea ca sentiment (stare trăire afectivă) și ca nivel de conștiințăKato  - iubirea ca sentiment (stare trăire afectivă) și ca nivel de conștiință
Kato - iubirea ca sentiment (stare trăire afectivă) și ca nivel de conștiințăKatona Nicolaie
 
Kato - Insuficiența și excesul sunt dăunătoare, un principiu de viață
Kato  -  Insuficiența și excesul sunt dăunătoare,  un principiu de viațăKato  -  Insuficiența și excesul sunt dăunătoare,  un principiu de viață
Kato - Insuficiența și excesul sunt dăunătoare, un principiu de viațăKatona Nicolaie
 
202766568-Tipul-ISFJ.doc
202766568-Tipul-ISFJ.doc202766568-Tipul-ISFJ.doc
202766568-Tipul-ISFJ.docDaniela Tanase
 
îN căutarea greutății potrivite
îN căutarea greutății potriviteîN căutarea greutății potrivite
îN căutarea greutății potriviteAlina Lebidov
 
Kato - Despre karma și legătura sa cu interpretarea acceptarea înțelegerea
Kato -  Despre karma și legătura sa cu interpretarea acceptarea înțelegereaKato -  Despre karma și legătura sa cu interpretarea acceptarea înțelegerea
Kato - Despre karma și legătura sa cu interpretarea acceptarea înțelegereaKatona Nicolaie
 
Kato ce legătură este între nervozitate, agresivitate și frustrare?
Kato   ce legătură este între nervozitate, agresivitate și frustrare?Kato   ce legătură este între nervozitate, agresivitate și frustrare?
Kato ce legătură este între nervozitate, agresivitate și frustrare?Katona Nicolaie
 
Imaginea de sine
Imaginea de sineImaginea de sine
Imaginea de sineRodica B
 

Similar to Kato - Trăirile emoționale pozitive și negative funcționale și disfuncționale patreon (20)

Informatii Pacienti
Informatii PacientiInformatii Pacienti
Informatii Pacienti
 
Psihoterapiile Cognitiv-Comportamentale
Psihoterapiile Cognitiv-ComportamentalePsihoterapiile Cognitiv-Comportamentale
Psihoterapiile Cognitiv-Comportamentale
 
Cadre didactice de sprijin si Psihopedagogi.
Cadre didactice de sprijin si Psihopedagogi.Cadre didactice de sprijin si Psihopedagogi.
Cadre didactice de sprijin si Psihopedagogi.
 
Kato - Puterea, Energia, Sănătatea ta
Kato  - Puterea, Energia, Sănătatea taKato  - Puterea, Energia, Sănătatea ta
Kato - Puterea, Energia, Sănătatea ta
 
Schema de lucru cu dorinta de schimbare
Schema de lucru cu dorinta de schimbareSchema de lucru cu dorinta de schimbare
Schema de lucru cu dorinta de schimbare
 
Psy
PsyPsy
Psy
 
Kato - Ești responsabil pentru ceea ce oferi? Dar pentru ceea ce primești?
Kato -  Ești responsabil pentru ceea ce oferi? Dar pentru ceea ce primești?Kato -  Ești responsabil pentru ceea ce oferi? Dar pentru ceea ce primești?
Kato - Ești responsabil pentru ceea ce oferi? Dar pentru ceea ce primești?
 
Aspirina cu management de proiect 2015 #2
Aspirina cu management de proiect 2015 #2Aspirina cu management de proiect 2015 #2
Aspirina cu management de proiect 2015 #2
 
Analiza tranzactionala
Analiza tranzactionalaAnaliza tranzactionala
Analiza tranzactionala
 
Kato - iubirea ca sentiment (stare trăire afectivă) și ca nivel de conștiință
Kato  - iubirea ca sentiment (stare trăire afectivă) și ca nivel de conștiințăKato  - iubirea ca sentiment (stare trăire afectivă) și ca nivel de conștiință
Kato - iubirea ca sentiment (stare trăire afectivă) și ca nivel de conștiință
 
Afectivitatea
AfectivitateaAfectivitatea
Afectivitatea
 
Kato - Insuficiența și excesul sunt dăunătoare, un principiu de viață
Kato  -  Insuficiența și excesul sunt dăunătoare,  un principiu de viațăKato  -  Insuficiența și excesul sunt dăunătoare,  un principiu de viață
Kato - Insuficiența și excesul sunt dăunătoare, un principiu de viață
 
202766568-Tipul-ISFJ.doc
202766568-Tipul-ISFJ.doc202766568-Tipul-ISFJ.doc
202766568-Tipul-ISFJ.doc
 
îN căutarea greutății potrivite
îN căutarea greutății potriviteîN căutarea greutății potrivite
îN căutarea greutății potrivite
 
Kato - Despre karma și legătura sa cu interpretarea acceptarea înțelegerea
Kato -  Despre karma și legătura sa cu interpretarea acceptarea înțelegereaKato -  Despre karma și legătura sa cu interpretarea acceptarea înțelegerea
Kato - Despre karma și legătura sa cu interpretarea acceptarea înțelegerea
 
Doliul
DoliulDoliul
Doliul
 
Kato ce legătură este între nervozitate, agresivitate și frustrare?
Kato   ce legătură este între nervozitate, agresivitate și frustrare?Kato   ce legătură este între nervozitate, agresivitate și frustrare?
Kato ce legătură este între nervozitate, agresivitate și frustrare?
 
Depresia
DepresiaDepresia
Depresia
 
Imaginea de sine
Imaginea de sineImaginea de sine
Imaginea de sine
 
Ce este de fapt depresia
Ce este de fapt depresiaCe este de fapt depresia
Ce este de fapt depresia
 

More from Katona Nicolaie

Kato - Jocul Vieții ca joc de Realitate Virtuală - IA și Cloud Computing
Kato - Jocul Vieții ca joc de Realitate Virtuală - IA și Cloud ComputingKato - Jocul Vieții ca joc de Realitate Virtuală - IA și Cloud Computing
Kato - Jocul Vieții ca joc de Realitate Virtuală - IA și Cloud ComputingKatona Nicolaie
 
Kato - Adolescența și Problematica Identității în Jocul Vieții
Kato - Adolescența și Problematica Identității în Jocul ViețiiKato - Adolescența și Problematica Identității în Jocul Vieții
Kato - Adolescența și Problematica Identității în Jocul ViețiiKatona Nicolaie
 
Kato - Experimentul Stanford Prison 1971 efectuat de Philip Zimbardo
Kato - Experimentul Stanford Prison 1971 efectuat de Philip ZimbardoKato - Experimentul Stanford Prison 1971 efectuat de Philip Zimbardo
Kato - Experimentul Stanford Prison 1971 efectuat de Philip ZimbardoKatona Nicolaie
 
Kato - Poți aduce întreaga lume în armonie?
Kato - Poți aduce întreaga lume în armonie?Kato - Poți aduce întreaga lume în armonie?
Kato - Poți aduce întreaga lume în armonie?Katona Nicolaie
 
Kato - Despre Amante și Amanți, dar și despre Iubire și Libertate.pdf
Kato - Despre Amante și Amanți, dar și despre Iubire și Libertate.pdfKato - Despre Amante și Amanți, dar și despre Iubire și Libertate.pdf
Kato - Despre Amante și Amanți, dar și despre Iubire și Libertate.pdfKatona Nicolaie
 
Kato - Iubirea din Interes, Prietenia din interes şi Pacea Sufletului.pdf
Kato - Iubirea din Interes, Prietenia din interes şi Pacea Sufletului.pdfKato - Iubirea din Interes, Prietenia din interes şi Pacea Sufletului.pdf
Kato - Iubirea din Interes, Prietenia din interes şi Pacea Sufletului.pdfKatona Nicolaie
 
Kato - Poți modifica Tiparele Mentale, modificând Tiparele de Respirație?.pdf
Kato - Poți modifica Tiparele Mentale, modificând Tiparele de Respirație?.pdfKato - Poți modifica Tiparele Mentale, modificând Tiparele de Respirație?.pdf
Kato - Poți modifica Tiparele Mentale, modificând Tiparele de Respirație?.pdfKatona Nicolaie
 
Kato - Educația, Vina dată pe Sistem și Responsabilitatea ta.pdf
Kato - Educația, Vina dată pe Sistem și Responsabilitatea ta.pdfKato - Educația, Vina dată pe Sistem și Responsabilitatea ta.pdf
Kato - Educația, Vina dată pe Sistem și Responsabilitatea ta.pdfKatona Nicolaie
 
Kato - Resurse utile Dezvoltare Spirituală Ko-fi.pdf
Kato - Resurse utile Dezvoltare Spirituală Ko-fi.pdfKato - Resurse utile Dezvoltare Spirituală Ko-fi.pdf
Kato - Resurse utile Dezvoltare Spirituală Ko-fi.pdfKatona Nicolaie
 
Kato - Devino Membru prin Funcția Youtube Membri Canalului.pdf
Kato - Devino Membru prin Funcția Youtube Membri Canalului.pdfKato - Devino Membru prin Funcția Youtube Membri Canalului.pdf
Kato - Devino Membru prin Funcția Youtube Membri Canalului.pdfKatona Nicolaie
 
Kato - Vocea Gândirii și Vocile Gândurilor.pdf
Kato - Vocea Gândirii și Vocile Gândurilor.pdfKato - Vocea Gândirii și Vocile Gândurilor.pdf
Kato - Vocea Gândirii și Vocile Gândurilor.pdfKatona Nicolaie
 
Kato - Trezirea spirituală, Mentoratul și Negarea.pdf
Kato - Trezirea spirituală, Mentoratul și Negarea.pdfKato - Trezirea spirituală, Mentoratul și Negarea.pdf
Kato - Trezirea spirituală, Mentoratul și Negarea.pdfKatona Nicolaie
 
Kato - Mihaly Csikszentmihalyi despre Flux Curgere (Flow) și Fericire - loveb...
Kato - Mihaly Csikszentmihalyi despre Flux Curgere (Flow) și Fericire - loveb...Kato - Mihaly Csikszentmihalyi despre Flux Curgere (Flow) și Fericire - loveb...
Kato - Mihaly Csikszentmihalyi despre Flux Curgere (Flow) și Fericire - loveb...Katona Nicolaie
 
Kato - Metodă simplă tibetană de a scăpa de anxietate și amintiri neplăcute ...
Kato -  Metodă simplă tibetană de a scăpa de anxietate și amintiri neplăcute ...Kato -  Metodă simplă tibetană de a scăpa de anxietate și amintiri neplăcute ...
Kato - Metodă simplă tibetană de a scăpa de anxietate și amintiri neplăcute ...Katona Nicolaie
 
Kato - Dezlegarea de blesteme, duhuri rele, eliberarea de influenta spiritel...
Kato -  Dezlegarea de blesteme, duhuri rele, eliberarea de influenta spiritel...Kato -  Dezlegarea de blesteme, duhuri rele, eliberarea de influenta spiritel...
Kato - Dezlegarea de blesteme, duhuri rele, eliberarea de influenta spiritel...Katona Nicolaie
 
Kato - ce sunt acufenele și tinitusul?
Kato -  ce sunt acufenele și tinitusul?Kato -  ce sunt acufenele și tinitusul?
Kato - ce sunt acufenele și tinitusul?Katona Nicolaie
 
Kato - Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?
Kato -  Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?Kato -  Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?
Kato - Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?Katona Nicolaie
 
Kato Despre probleme și înțelepciune
Kato  Despre probleme și înțelepciuneKato  Despre probleme și înțelepciune
Kato Despre probleme și înțelepciuneKatona Nicolaie
 
Kato - Vise simbolice, interpretări subiective
Kato -  Vise simbolice, interpretări subiectiveKato -  Vise simbolice, interpretări subiective
Kato - Vise simbolice, interpretări subiectiveKatona Nicolaie
 
Kato - Ție îți pasă de tine? Exercițiu de conștientizare
Kato -  Ție îți pasă de tine? Exercițiu de conștientizareKato -  Ție îți pasă de tine? Exercițiu de conștientizare
Kato - Ție îți pasă de tine? Exercițiu de conștientizareKatona Nicolaie
 

More from Katona Nicolaie (20)

Kato - Jocul Vieții ca joc de Realitate Virtuală - IA și Cloud Computing
Kato - Jocul Vieții ca joc de Realitate Virtuală - IA și Cloud ComputingKato - Jocul Vieții ca joc de Realitate Virtuală - IA și Cloud Computing
Kato - Jocul Vieții ca joc de Realitate Virtuală - IA și Cloud Computing
 
Kato - Adolescența și Problematica Identității în Jocul Vieții
Kato - Adolescența și Problematica Identității în Jocul ViețiiKato - Adolescența și Problematica Identității în Jocul Vieții
Kato - Adolescența și Problematica Identității în Jocul Vieții
 
Kato - Experimentul Stanford Prison 1971 efectuat de Philip Zimbardo
Kato - Experimentul Stanford Prison 1971 efectuat de Philip ZimbardoKato - Experimentul Stanford Prison 1971 efectuat de Philip Zimbardo
Kato - Experimentul Stanford Prison 1971 efectuat de Philip Zimbardo
 
Kato - Poți aduce întreaga lume în armonie?
Kato - Poți aduce întreaga lume în armonie?Kato - Poți aduce întreaga lume în armonie?
Kato - Poți aduce întreaga lume în armonie?
 
Kato - Despre Amante și Amanți, dar și despre Iubire și Libertate.pdf
Kato - Despre Amante și Amanți, dar și despre Iubire și Libertate.pdfKato - Despre Amante și Amanți, dar și despre Iubire și Libertate.pdf
Kato - Despre Amante și Amanți, dar și despre Iubire și Libertate.pdf
 
Kato - Iubirea din Interes, Prietenia din interes şi Pacea Sufletului.pdf
Kato - Iubirea din Interes, Prietenia din interes şi Pacea Sufletului.pdfKato - Iubirea din Interes, Prietenia din interes şi Pacea Sufletului.pdf
Kato - Iubirea din Interes, Prietenia din interes şi Pacea Sufletului.pdf
 
Kato - Poți modifica Tiparele Mentale, modificând Tiparele de Respirație?.pdf
Kato - Poți modifica Tiparele Mentale, modificând Tiparele de Respirație?.pdfKato - Poți modifica Tiparele Mentale, modificând Tiparele de Respirație?.pdf
Kato - Poți modifica Tiparele Mentale, modificând Tiparele de Respirație?.pdf
 
Kato - Educația, Vina dată pe Sistem și Responsabilitatea ta.pdf
Kato - Educația, Vina dată pe Sistem și Responsabilitatea ta.pdfKato - Educația, Vina dată pe Sistem și Responsabilitatea ta.pdf
Kato - Educația, Vina dată pe Sistem și Responsabilitatea ta.pdf
 
Kato - Resurse utile Dezvoltare Spirituală Ko-fi.pdf
Kato - Resurse utile Dezvoltare Spirituală Ko-fi.pdfKato - Resurse utile Dezvoltare Spirituală Ko-fi.pdf
Kato - Resurse utile Dezvoltare Spirituală Ko-fi.pdf
 
Kato - Devino Membru prin Funcția Youtube Membri Canalului.pdf
Kato - Devino Membru prin Funcția Youtube Membri Canalului.pdfKato - Devino Membru prin Funcția Youtube Membri Canalului.pdf
Kato - Devino Membru prin Funcția Youtube Membri Canalului.pdf
 
Kato - Vocea Gândirii și Vocile Gândurilor.pdf
Kato - Vocea Gândirii și Vocile Gândurilor.pdfKato - Vocea Gândirii și Vocile Gândurilor.pdf
Kato - Vocea Gândirii și Vocile Gândurilor.pdf
 
Kato - Trezirea spirituală, Mentoratul și Negarea.pdf
Kato - Trezirea spirituală, Mentoratul și Negarea.pdfKato - Trezirea spirituală, Mentoratul și Negarea.pdf
Kato - Trezirea spirituală, Mentoratul și Negarea.pdf
 
Kato - Mihaly Csikszentmihalyi despre Flux Curgere (Flow) și Fericire - loveb...
Kato - Mihaly Csikszentmihalyi despre Flux Curgere (Flow) și Fericire - loveb...Kato - Mihaly Csikszentmihalyi despre Flux Curgere (Flow) și Fericire - loveb...
Kato - Mihaly Csikszentmihalyi despre Flux Curgere (Flow) și Fericire - loveb...
 
Kato - Metodă simplă tibetană de a scăpa de anxietate și amintiri neplăcute ...
Kato -  Metodă simplă tibetană de a scăpa de anxietate și amintiri neplăcute ...Kato -  Metodă simplă tibetană de a scăpa de anxietate și amintiri neplăcute ...
Kato - Metodă simplă tibetană de a scăpa de anxietate și amintiri neplăcute ...
 
Kato - Dezlegarea de blesteme, duhuri rele, eliberarea de influenta spiritel...
Kato -  Dezlegarea de blesteme, duhuri rele, eliberarea de influenta spiritel...Kato -  Dezlegarea de blesteme, duhuri rele, eliberarea de influenta spiritel...
Kato - Dezlegarea de blesteme, duhuri rele, eliberarea de influenta spiritel...
 
Kato - ce sunt acufenele și tinitusul?
Kato -  ce sunt acufenele și tinitusul?Kato -  ce sunt acufenele și tinitusul?
Kato - ce sunt acufenele și tinitusul?
 
Kato - Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?
Kato -  Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?Kato -  Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?
Kato - Câtă putere are minciuna de a deforma adevărul vieții tale?
 
Kato Despre probleme și înțelepciune
Kato  Despre probleme și înțelepciuneKato  Despre probleme și înțelepciune
Kato Despre probleme și înțelepciune
 
Kato - Vise simbolice, interpretări subiective
Kato -  Vise simbolice, interpretări subiectiveKato -  Vise simbolice, interpretări subiective
Kato - Vise simbolice, interpretări subiective
 
Kato - Ție îți pasă de tine? Exercițiu de conștientizare
Kato -  Ție îți pasă de tine? Exercițiu de conștientizareKato -  Ție îți pasă de tine? Exercițiu de conștientizare
Kato - Ție îți pasă de tine? Exercițiu de conștientizare
 

Kato - Trăirile emoționale pozitive și negative funcționale și disfuncționale patreon

  • 1. Kato - Katona Nicolae Nov 12, 2021 at 4:42 PM Trăirile emoționale pozitive, negative, funcționale și disfuncționale Acest articol va urmări o perspectivă psihologică, în viziunea Domnului Daniel David, Doctor în Psihologie și profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Aveți linkuri aici pentru cei interesați să afle mai multe date despre CVul și biografia sa: https://danieldavidubb.wordpress.com/about/ https://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_David Am cerut mai demult permisiunea domnului Daniel David privind citarea și copierea din articolele sale, și mi-a acordat-o, spunându-mi că pot prelua ce și cât vreau, cu condiția de a prezenta linkurile către sursă. Deci aveți mai jos textul preluat, din două articole, și linkurile către ele, la final. Am efectuat doar mici modificări privind expunerea în pagină,
  • 2. sistematizarea textului, și modul de adresare față de cititor, considerând că astfel mesajul este transmis mai eficient, mai direct, cu impact mai mare. Ai mai jos două subiecte, din două articole: 1. Când în viaţă “pozitivul” devine “negativ”. 2. Când în viaţă “negativul” devine “pozitiv”. Pentru uşurinţa discursului adresat publicului, autorul (DD) a folosit termenul de „emoţii” sinonim cu cel de „stări afective”. . Țin să remarc faptul că acest articol este recomandat omului ”normal”, populației la modul general, însă celor aflați pe calea unei evoluții spirituale, care urmăresc accesarea și dezvoltarea unei ”conștiințe de nivel superior”, demers ce presupune ieșirea din această ”normalitate” generală, le atrag atenția că acest articol nu li adresează lor. Recomand, deci, acest articol, oamenilor normali, care constituie marea majoritate a populației. În perspectiva de mai jos avem: - emoții ”pozitive” funcționale și disfuncționale - emoții ”negative” funcționale și disfuncționale. Este ceea ce eu afirm sub forma: ”insuficiența și excesul sunt dăunătoare”. Dăunătoare aici le privim ca disfuncționale, în sensul că dăunează funcționalității normale mentale și comportamentale, dăunează adaptării eficiente la lume și viață. Funcționale le privim ca având o doză/ măsură corectă, adecvată, în sensul de nici prea mult nici prea puțin, un echilibru adecvat. Echilibru funcțional necesar adaptării. .
  • 3. 1. CÂND ÎN VIAȚĂ ”POZITIVUL” DEVINE NEGATIV: Situația în care emoţii pe care le considerăm “bune” (pozitive) sunt de fapt “rele” (negative). Oamenii cred adesea că emoţiile cu valenţă pozitivă (de exemplu, bucuria, mulţumirea, optimismul) le fac bine. Deşi au valenţă pozitivă, ele pot fi funcţionale sau disfuncţionale, afectându-le sănătatea mintală şi interacţiunile sociale. Caracterul lor funcţional sau disfuncţional este determinat de mai mulţi factori: 1 - Momentul apariţiei emoţiilor pozitive. Raportat la scopurile pe care le avem, emoţiile pozitive pot să apară înainte de atingerea lor (“pre-goal emotions”/ emoții pre-obiectiv) sau după ce ele au fost atinse (“post-goal emotions“/ emoții post-obiectiv). Goal = obiectiv Emoţiile pozitive “pre-obiectiv” funcţionale sunt cele care măresc capacitatea memoriei de lucru şi a altor funcţii executive, stimulându-ne să ne mobilizăm în vederea atingerii scopului propus. Exemple: optimismul, speranţa, încrederea, nerăbdarea. Emoţiile “post-obiectiv“ funcţionale sunt cele care stabilizează în memorie informaţiile obţinute după atingerea scopului. Exemple: bucuria, mulţumirea, satisfacţia și relaxarea. Dacă emoţiile “post-goal“ apar înaintea atingerii scopului propus, ele devin disfuncţionale, reducând capacităţile tale executive. În mod similar, dacă emoţiile “pre-goal“ apar după atingerea scopului, ele devin disfuncţionale, deoarece nu asigură perioada de “linişte” necesară pentru sedimentarea informaţiilor obţinute, ci te pregătesc şi te mobilizează rapid pentru o altă sarcină. Abia ieşit dintr-o sarcină, nu ești pregătit la capacitate maximă pentru una nouă.
  • 4. 2 - Intensitatea emoţiilor pozitive. Orice emoţie iniţial pozitivă, dacă devine foarte intensă, îți afectează capacitatea de a rezolva sarcini, mai ales sarcini complexe. Un exemplu cunoscut este acela al trăirilor emoţionale pozitive care apar în episoadele (hipo)maniacale. Fiind foarte intense, ele te fac să crezi că ai resurse extraordinare, că poți rezolva sarcini foarte grele, că nimeni nu se poate compara cu tine, că nimeni nu îți poate sta în cale. Ele devin un factor de risc comportamental, prin faptul că te angajezi în situaţii la care nu poți face faţă (se reduce capacitatea executivă de a evalua critic riscul şi problemele pe care vri să le rezolvi). 3 - Procesele cognitive care cauzează emoţiile pozitive. Dacă emoţiile pozitive derivă din cogniţii iraţionale (inflexibile şi absolutiste, exprimate în termeni de “trebuie cu necesitate”) de genul: “Trebuie neapărat să fiu apreciat de toţi“, ele sunt disfuncţionale. Se poate întâmpla uneori ca unele cogniţii iraţionale (care afirmă lucruri puţin plauzibile) să fie confirmate de evenimente, şi să trăiești astfel emoţii pozitive. Pe termen mediu şi lung însă, este puţin probabil să fii mereu apreciat de toată lumea. Atunci când acest lucru nu se va mai întâmpla, vei cădea de pe soclu, dacă gândeşti în acest fel. Altfel spus, vei trăi emoţii negative disfuncţionale (de ex., de tip depresiv) care nu permit apariţia concomitentă sau alternativă a emoţiilor pozitive şi funcţionale, care definesc şi jalonează calitatea vieţii. Dacă emoţiile pozitive derivă din cogniţii raţionale (flexibile, exprimate în termeni “preferenţiali”) de genul: “Mi-ar plăcea foarte mult să fiu apreciat de toţi, şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar pot accepta faptul că unii nu mă vor aprecia indiferent ce aş face“, ele sunt funcţionale.
  • 5. Dacă cogniţia raţională este confirmată, vei experienţia emoţii pozitive funcţionale, iar dacă nu este confirmată, vei experienţia emoţii negative funcţionale, care însă permit apariţia simultană sau alternativă şi a emoţiilor pozitive funcţionale. Aşadar, pentru ca pozitivul să fie cu adevărat pozitiv, el trebuie: 1 - să derive din cogniţii raţionale (fii motivat, dar flexibil, în stabilirea scopului); 2 - să nu aibă o intensitate exagerată (controlează stările de activare fiziologică exagerată) şi 3 - să fie consistente, din punct de vedere temporal, cu scopul (nu te bucura înainte de a-ţi atinge scopul şi nu uita să iei o pauză după atingerea lui, pentru a „savura” reușita). . 2. CÂND ÎN VIAȚĂ ”NEGATIVUL” DEVINE ”POZITIV”: Este normal, adică sănătos psihologic, 1 - să ai emoţii negative - ex. tristeţe puternică, îngrijorări, stări de nemulţumire intensă, regrete puternice şi / sau 2 - să fii frustrat? Sănătatea mintală este definită ca o stare de bine fizic, psihic şi social (OMS). Acest „bine” nu trebuie însă echivalat cu „pozitivul”. Uneori a fi „normal” înseamnă a reacţiona la confruntarea cu evenimente stresante (negative) cu emoţii negative funcţionale. Spre exemplu, atunci când te părăseşte persoana iubită este „normal” să fii foarte trist, teribil de îngrijorat, poate să ai regrete şi/sau să fii foarte nemulțumit. Acestea sunt un semn de normalitate, privind condiția ta de om.
  • 6. Aceste emoţii sunt funcţionale deoarece te ajută să te confrunţi cu situaţia negativă, şi să cauţi soluţii creative de ieşire din impas. Nu este normal să reacţionezi la un astfel de eveniment stresant (negativ) cu emoţii negative disfuncţionale. Deoarece dacă eşti - deprimat (nu trist), - panicat/anxios (nu îngrijorat), - furios/agresiv (nu nemulţumit), - copleşit de vinovăţie (nu de regrete), aluneci în psihopatologie, deoarece aceste stări afective nu te ajută să găseşti soluţii adecvate la situaţiile negative cu care te confrunţi. Un depresiv, un anxios, un om furios, sau un om copleşit de vinovăţie nu mai caută şi/sau nu poate găsi uşor soluţii creative de ieşire din impas, deoarece aceste emoţii ne reduc capacitatea motivaţională şi ne afectează resursele mintale. Similar, nu este normal să reacţionăm la evenimente negative cu stări emoţionale pozitive (ex. bucurie, calm şi relaxare), ele neajutându-ne nici psihologic nici biologic să trecem peste trauma suferită (este şi contraintuitiv). Aşadar, în anumite situaţii, „negativul” este „pozitiv”, adică este bun, adecvat. FRUSTRAREA - privind frustrarea, lucrurile sunt nuanţate, căci frustrarea poate fi şi ea raţională sau iraţională. Dacă cineva „calcă” obraznic şi cu tupeu munca, idealurile şi dorinţele tale, pentru care ai depus efort, vei fi frustrat (dorinţele nu s-au realizat). Dacă frustrarea rezultă dintr-o formulare/conceptualizare raţională, preferenţială şi flexibilă, a dorinţelor (ex. „Mi-aş dori teribil de mult şi fac tot ce depinde de mine să…dar pot accepta faptul, chiar dacă nu îmi place, că
  • 7. uneori lucrurile nu stau cum vreau eu”) şi este urmată de emoţii funcţionale şi negative (ex. tristeţe şi/sau îngrijorare şi/sau nemulţumire şi/sau regrete), atunci frustrarea este una raţională, şi este pentru noi un semn de normalitate. Dacă frustrarea rezultă dintr-o formulare/conceptualizare iraţională, dogmatică (în termeni de „trebuie cu necesitate”), a dorinţelor (ex. „Trebuie cu necesitate să…şi nu pot concepe altfel”) şi este urmată de emoţii disfuncţionale şi negative (stări depresive şi/sau panică/anxietate şi/sau furie şi/sau vinovăţie) care te împiedică în atingerea scopurilor, atunci frustarea este una iraţională. Aşadar, în anumite condiţii, când dorinţele (neîndeplinite) sunt flexibile şi reacţiile emoţionale sunt negative dar funcţionale, a fi frustrat este un semn de normalitate. NORMALITATEA - lumea înţelege prost normalitatea. A fi psiholog nu înseamnă că nu eşti om şi că nu trebuie să reacţionezi normal, să nu ai frustrări. Cum ar trebui să reacţioneze un om atunci când alţii îi calcă în picioare dorinţele, munca etc.? Cu emoţii pozitive? Calm şi relaxat? Păi asta nu este normalitate mintală. Ar trebui să reacţioneze cu emoţii negative funcţionale (ex. nemulţumire) care îl fac să găsească soluţii (ex. să confrunte în mod asertiv şi corect agresorul); nu trebuie însă să reacţioneze cu emoţii negative disfuncţionale (ex. furie), deoarece ele doar complică situaţia. Fii normal, dă-ţi voie să experienţiezi în situaţii problematice emoţii negative funcţionale, iar atunci când este cazul poţi să fii şi frustrat, dar să fie o frustrare raţională. . Coroborând cele două articole pe această temă, atunci când situaţiile de viaţă îţi invalidează aşteptările, este sănătos să trăiești emoţii negative funcţionale.
  • 8. Atunci când situaţiile de viaţă îţi validează aşteptările, este sănătos să experienţiezi emoţii pozitive funcţionale. Este întotdeauna bine să-ţi formulezi aşteptările în termeni flexibili şi preferenţiali. Succes! . SURSA: https://danieldavidubb.wordpress.com/2010/09/19/cand-in-viata- pozitivul-trebuie-sa-fie-negativ/ 19 Septembrie 2010 https://danieldavidubb.wordpress.com/2010/09/28/cand-in-viata- %E2%80%9Cpozitivul%E2%80%9D-devine-%E2%80%9Cnegativ %E2%80%9D/ 28 Septembrie 2010 . Desigur, rămân multe întrebări și răspunsuri privind tematica aceasta, unele răspunsuri le puteți găsi pe blogul domnului profesor, sau în cărțile sale, altele nu. Eu am articole care privesc din alte perspective acest subiect, dar am ținut să am și acest articol, ca o referință a viziunii psihologice, la care să trimit când va fi necesar. În acestă viziune, oamenii pendulează zilnic între diferitele stări de conștiință, prin reacțiile lor, și toate aceste niveluri de conștiință sunt considerate normale, funcționale. Disfuncționalitatea ar consta într-un blocaj într-o anumită stare, blocaj care împiedecă pendularea, fluctuația normală de stare. Din punct de vedere spiritual, însă, este posibil să te situezi în ceea ce numim o stare mai înaltă de conștiință, ca atitudine permanentizată, și să funcționezi din acea stare. Posibil însă doar pentru cei care urmează o inițiere, exerciții, antrenament, cu eforturi personale. Pentru ceilalți, neinițiații, este un demers pe care nu îl pot înțelege, și de aceea nici
  • 9. accepta. Un psiholog, un psihoteraput, un psihiatru, nu urmărește așa ceva, nici nu a fost învățat în facultate despre așa ceva, și de aceea nici nu poate recomanda nimănui așa ceva. Este ceva de neînțeles și de neacceptat și pentru ei, desigur. Din această perspectivă, încerc să te fac să înțelegi faptul că perspectiva psihologului are valoarea și utilitatea sa, pentru oamenii normali, iar perspectiva spirituală a diferitelor sisteme, cum este Yoga, nu se adresează tuturor, ci doar celor care vor cu adevărat să trăiescă și să funcționeze la un alt nivel decât cel normal, fluctuant, la un nivel superior. aceste niveluri ale conștiinței le poți vedea pe Piramida conștinței elaborată de David Hawkins, figura de mai jos. La nivelul 3, cel al sincronicităților și întâmplărilor extraordinare, nu poți ajunge să te situezi și să funcționezi, ca atitudine de viață permanentizată, fără a urma un sistem inițiatic, conceput în mod special pentru așa ceva. Psihologia nu a fost creată pentru asta, deci este inutil să cauți în cărțile de psihologie o astfel de îndrumare. Eu personal am fost foarte dezamăgit în facultate, că nu am găsit profesori îndrumători în această direcție. .
  • 10. În concluzie: este un articol bun, bun pentru marea majoritate a populației, îl recomand. Dar nu îl recomand celor care vor să urmeze un sistem inițiatic pentru dezvoltarea lor spirituală, decât ca și... cultură generală. . Există, dar sunt puțini, excepții, excepționali, care întăresc regula... . Poți downloada acest articol în format pdf să-l (re)citești când vrei unde vrei, de aici: https://cupdf.com/u/katonanico sau de aici: https://www.slideshare.net/katonanicolae/documents sau de mai jos de la ATTACHMENTS. Voi crea ebookuri pdf din toate articolele mele, și îți vei putea face o
  • 11. ”bibliotecă” din cele care ți-au plăcut, să-ți fie la îndemână oricând. . Pe această platformă poți sprijini, sponsorizând, activitatea mea, ocazional cu ce sumă vrei, sau devenind membru (membership lunar) și având acces astfel apoi la materiale bonus accesibile doar sponsorilor. https://www.patreon.com/KatoKatonaNicolae Membershipul de 10 usd este o investiție în dezvoltarea ta personală, nu doar o simplă sponsorizare, investește în dezvoltarea ta! . Toate siteurile și conturile mele, activitatea mea, resursele oferite ție: https://www.buymeacoffee.com/7a4dFhE/kato-resurse-utile-dezvoltare- spirituala . Mulțumesc Daniel David Kato Katona Nicolae Patreon adaptarea atitudinea dezvoltare spirituală disfuncționalitatea emoții disfuncționale emoții funcționale emoții negative emoții pozitive emoțiile evoluție spirituală funcționalitatea normalitatea pdf psihologie sentimentele spiritualitate trăirile emoționale Share Tweet
  • 12. Recent Posts Despre amprenta energetică și purificarea obiectelor, hainelor, etc November 11 at 11:11 PM Despre Karma și legătura sa cu Interpretarea, Acceptarea, Înțelegerea November 11 at 9:28 PM Intrarea și ieșirea din Infern. Despre conflictele născute din relația acceptare - aprobare November 11 at 9:11 PM Tu alegi pe ce vrei să îți focusezi atenția, în ce stare de conștiință vrei să te situezi November 11 at 9:02 PM Poate deveni Știința o nouă Religie Mondială? November 11 at 8:52 PM Your tiers Patronează cu $10 sau mai mult pe lună $10 per month Deveniți patron oficial și vă mulțumesc pentru asta! Acces timpuriu - veți putea accesa materiale create de mine, înaintea tuturor. Show more tiers Language: English (United States) Currency: USD About Help Center & FAQs
  • 13. Careers Developers Invite Creators App Directory Brand Blog Press Patreon U | Creator Coaching Partners Community Guidelines Sitemap Terms of Use Privacy Policy Privacy Preferences Accessibility © Patreon 600 Townsend Street, Suite 500 San Francisco, CA 94103 USA Phone: +1 (833) 972-8766