SlideShare a Scribd company logo
1 of 15
Tests
De la intenţie la realizare este de parcurs obstacolul imens al
                            posibilităţii”
                                                         T. Arghezi


Invenţiile au modelat lumea in care trăim.În fiecare zi beneficiem
  de pe urma muncii marilor inventatori. Fiecare invenţie aduce
    informaţii noi, utilizate pentru a da naştere altor invenţii.
A fost inventat in anul 1876 de către americanul Graham Bell. El a
reuşit să transmită vocea cu ajutorul unor semnale electrice.Primele
transmisiuni nu au fost perfecte, dar au făcut posibilă comunicarea
directă, fără folosirea unui cod.




                 Din 1877 telefonul s-a perfecţionat datorită
                 americanului     Thomas Edison (1847-1931).
                 Microfonul pe care l-a realizat a îmbunătăţit
                 calitatea transmiterii vocii pe distanţe mari.
EVOLUTIA TELEFONULUI
Muzeul Telefoniei din Budapesta face parte
din Fundaţia Muzeu a Comunicaţiilor care mai
administrează şi Muzeul Timbrelor şi Muzeul
Poştei.

Scopul acestui muzeu fondat în 1991 este de a
familiariza vizitatorii cu istoria telefoniei în
Ungaria prin intermediul unor colecţii de
exponate legate de domeniu (telefoane
vechi, mobilier, echipamente şi altele
asemenea).
URME DE PAŞI IN
       ISTORIA
     TELEFONULUI
        MOBIL
     .     Telefonul mobil “s-a născut” în anul 1973 pe măreţul tărâm american, deşi diverse
concepte, planuri şi prototipuri au existat încă de la începutul secolului XX. Culmea, inventatorii
sunt chiar Motorola, companie care în prezent este pe cale să abandoneze divizia de telefoane.
           A devenit un obiect banal dar, in acelasi timp, indispensabil oamenilor mileniului
III. Inventatorul primului telefon mobil este considerat dr. Martin Cooper, fostul manager
de sistem din cadrul companiei Motorola. Primul apel de pe un telefon mobil a fost dat
de Cooper, in aprilie 1973.



,
TELEFONUL MOBIL IN LUME
Telefoanele mobile au invadat absolut fiecare domeniu al vieții moderne
civilizate. Pentru a înțelege pe deplin modul în care aceste dispozitive ne-au afectat, este
important sa realizăm exact ceea ce au devenit. Departe sunt zilele in care un telefon era
doar un mijloc de a comunica sau un mod de a trimite persoanei iubite un mesaj .
Telefoanele au devenit rapid, mult prea rapid!, adevărate calculatoare în buzunarele
noastre.
           Astăzi, telefoanele au capacitați mai mari de calcul decât cele mai înalt
tehnologizate PC-uri pentru jocuri de-acum mai puțin de un deceniu in urmă, folosesc mai
multe aplicații si au conexiune la internet mai rapidă si mai sigură. Jocurile pe mobil au
trecut de la cele pentru copii şi adolescenți la o distracție iubită de toată lumea de la 5 ani la
95 de ani datorită evoluției rapide a graficii pentru mobile, a performanței procesoarelor şi
a hardware-ului.
           E-mailul, odată domeniul exclusiv al calculatoarelor si desktopurilor, este acum
ceva ce îl are aproape oricine pe telefon de la iPhone, Android sau Blackberry. A devenit
obişnuință, datorită confortului oferit de e-mailul de pe smart phone-urile noastre, să ne
intrerupem timpul dedicat prietenilor, celor dragi pentru a ne verifica “Crack-berry-ul”. Aşa
ca viața fără un telefon mobil nu mai înseamnă doar viața fără apeluri rapide şi usoare.
Înseamnă să renunțăm la stația de lucru mobilă, e-mail-ul portabil, platforma de joc
portabilă şi cititorul eBook de buzunar.
FK România a analizat, în luna septembrie, în studiul Omnibus, locul pe care
telefoanele mobile îl ocupă în viaţa românilor şi categoriile de oameni care ar suferi
cel mai mult ca urmare a privării de telefon.

                   Studiul GfK Omnibus a fost realizat pe un
                   esantion de 1.000 de respondenţi.
                   Rezultatele acestuia arată că aproximativ
                   75% din populaţia României de peste 15
                   ani deţine telefon mobil, iar în mediul
                   urban proporţia de utilizatori se ridică
                   până la 85%.
Cum va arata telefonul mobil al viitorului?




PERFORMANT?
SCUMP?
DE FIŢE?
CUM AI DORI SĂ ARATE TELEFONUUL MOBIL AL VIITORULUI
          răspunsuri ale membrilor echipei de proiect
“Aş vrea să pot vorbi şi intra pe internet fără a plăti, din orice loc, în orice momen
  Mi-ar plăcea să aibă memorie nelimitată şi să nu afecteze sănătate celor care îl
                             utilizează.”(Teodora)

“Sper din tot sufletul că telefonul viitorului, oricum ar fi conceput, să rămână doa
           un instrument extrem de util şi nu un stil de viață” (Robert)

         “Ar fi interesant dacă ar putea să aibă , în acelaşi timp , mai multe
                               întrebuințări”(Mădălina)


“Să aibă dimensiuni mici , să fie utilizat prin comenzi vocale , să se încarce la zgomot , nu
la curent şi să îşi schimbe culoarea în funcție de starea de spirit a utilizatorului” (Bogdan)
"Oamenii,  şi in special tinerii, trebuie să învețe că viaţa nu le este
pusă în pericol dacă nu sunt conectaţi tot timpul la telefonul mobil.
     Dimpotrivă, uneori poate însemna libertate şi relaxare".
                                                               Phil Mar
Lista bibliografică a materialelor studiate:

http://proiecte.pmu.ro/teme_cercetare/Tema_7/index.html
http://www.discoveryeducation.com/teachers/
http://scientia.ro/
http://www.scienceinschool.org/taxonomy/term/14,44
http://www.brainpop.com/free_stuff/
http://www. ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_telefonului_mobil
http://www.litera.ro
http://www.budapest-city-guide.com

More Related Content

Viewers also liked

La Grande Evangile de Jean - Vol. 10 (Jakob Lorber)
La Grande Evangile de Jean - Vol. 10 (Jakob Lorber)La Grande Evangile de Jean - Vol. 10 (Jakob Lorber)
La Grande Evangile de Jean - Vol. 10 (Jakob Lorber)Simona P
 
Xtreme Power UPS Presentation
Xtreme Power UPS Presentation Xtreme Power UPS Presentation
Xtreme Power UPS Presentation jdsax
 
Apiomat in 3 minutes
Apiomat in 3 minutesApiomat in 3 minutes
Apiomat in 3 minutesapiomat
 
De ti depende
De ti dependeDe ti depende
De ti dependeperroleon
 
NH magazine numero 5 -dic. 2014-
NH magazine numero 5  -dic. 2014-NH magazine numero 5  -dic. 2014-
NH magazine numero 5 -dic. 2014-SEMANARIO HELVECIA
 
Guía para elaborar correctamente la visión y misión de una empresa
Guía para elaborar correctamente la visión y misión de una empresaGuía para elaborar correctamente la visión y misión de una empresa
Guía para elaborar correctamente la visión y misión de una empresaLiliana Alarcón Campos
 
True Stories av Jens Edgren
True Stories av Jens EdgrenTrue Stories av Jens Edgren
True Stories av Jens EdgrenJens Edgren
 
Hydroplast - Flawless waterproofing
Hydroplast - Flawless waterproofingHydroplast - Flawless waterproofing
Hydroplast - Flawless waterproofingEurovia_Group
 
Leonardo Golf Village at Whitebeach, Estonia - 2013 English
Leonardo Golf Village at Whitebeach, Estonia - 2013 EnglishLeonardo Golf Village at Whitebeach, Estonia - 2013 English
Leonardo Golf Village at Whitebeach, Estonia - 2013 EnglishLiina Mendel-Lelmi
 
Res249.15 (reconoce cd mccsa)
Res249.15 (reconoce cd mccsa)Res249.15 (reconoce cd mccsa)
Res249.15 (reconoce cd mccsa)Aconasa
 
Nuevos Canales De DistribucióN (Pere)
Nuevos Canales De DistribucióN (Pere)Nuevos Canales De DistribucióN (Pere)
Nuevos Canales De DistribucióN (Pere)Pere Xargayó
 
Planetas del Sistema Solar
Planetas del Sistema SolarPlanetas del Sistema Solar
Planetas del Sistema Solarcedalm
 
PACs autorizados del SAT y numero de RFCs en sus Registros
PACs autorizados del SAT y numero de RFCs en sus RegistrosPACs autorizados del SAT y numero de RFCs en sus Registros
PACs autorizados del SAT y numero de RFCs en sus RegistrosContador Mx
 
Taller de Primeros Auxilios. Revisar, llamar y atender
Taller de Primeros Auxilios. Revisar, llamar y atenderTaller de Primeros Auxilios. Revisar, llamar y atender
Taller de Primeros Auxilios. Revisar, llamar y atenderCarlos Vicente Sánchez
 
Actividades Fortele I infantil-primaria-secundaria
Actividades Fortele I infantil-primaria-secundariaActividades Fortele I infantil-primaria-secundaria
Actividades Fortele I infantil-primaria-secundariaPepa Botella
 

Viewers also liked (20)

La Grande Evangile de Jean - Vol. 10 (Jakob Lorber)
La Grande Evangile de Jean - Vol. 10 (Jakob Lorber)La Grande Evangile de Jean - Vol. 10 (Jakob Lorber)
La Grande Evangile de Jean - Vol. 10 (Jakob Lorber)
 
Sheila franco 905
Sheila franco 905Sheila franco 905
Sheila franco 905
 
Xtreme Power UPS Presentation
Xtreme Power UPS Presentation Xtreme Power UPS Presentation
Xtreme Power UPS Presentation
 
Apiomat in 3 minutes
Apiomat in 3 minutesApiomat in 3 minutes
Apiomat in 3 minutes
 
De ti depende
De ti dependeDe ti depende
De ti depende
 
NH magazine numero 5 -dic. 2014-
NH magazine numero 5  -dic. 2014-NH magazine numero 5  -dic. 2014-
NH magazine numero 5 -dic. 2014-
 
Guía para elaborar correctamente la visión y misión de una empresa
Guía para elaborar correctamente la visión y misión de una empresaGuía para elaborar correctamente la visión y misión de una empresa
Guía para elaborar correctamente la visión y misión de una empresa
 
True Stories av Jens Edgren
True Stories av Jens EdgrenTrue Stories av Jens Edgren
True Stories av Jens Edgren
 
Hydroplast - Flawless waterproofing
Hydroplast - Flawless waterproofingHydroplast - Flawless waterproofing
Hydroplast - Flawless waterproofing
 
JeemSolutions Profile
JeemSolutions ProfileJeemSolutions Profile
JeemSolutions Profile
 
Leonardo Golf Village at Whitebeach, Estonia - 2013 English
Leonardo Golf Village at Whitebeach, Estonia - 2013 EnglishLeonardo Golf Village at Whitebeach, Estonia - 2013 English
Leonardo Golf Village at Whitebeach, Estonia - 2013 English
 
Merano Magazine Winter 2011/2012
Merano Magazine Winter 2011/2012Merano Magazine Winter 2011/2012
Merano Magazine Winter 2011/2012
 
Res249.15 (reconoce cd mccsa)
Res249.15 (reconoce cd mccsa)Res249.15 (reconoce cd mccsa)
Res249.15 (reconoce cd mccsa)
 
Consensus Conference sui DSA [dr.ssa Lopez - Puglia]
Consensus Conference sui DSA  [dr.ssa Lopez - Puglia]Consensus Conference sui DSA  [dr.ssa Lopez - Puglia]
Consensus Conference sui DSA [dr.ssa Lopez - Puglia]
 
Nuevos Canales De DistribucióN (Pere)
Nuevos Canales De DistribucióN (Pere)Nuevos Canales De DistribucióN (Pere)
Nuevos Canales De DistribucióN (Pere)
 
Planetas del Sistema Solar
Planetas del Sistema SolarPlanetas del Sistema Solar
Planetas del Sistema Solar
 
PACs autorizados del SAT y numero de RFCs en sus Registros
PACs autorizados del SAT y numero de RFCs en sus RegistrosPACs autorizados del SAT y numero de RFCs en sus Registros
PACs autorizados del SAT y numero de RFCs en sus Registros
 
Taller de Primeros Auxilios. Revisar, llamar y atender
Taller de Primeros Auxilios. Revisar, llamar y atenderTaller de Primeros Auxilios. Revisar, llamar y atender
Taller de Primeros Auxilios. Revisar, llamar y atender
 
Actividades Fortele I infantil-primaria-secundaria
Actividades Fortele I infantil-primaria-secundariaActividades Fortele I infantil-primaria-secundaria
Actividades Fortele I infantil-primaria-secundaria
 
Voleibol
VoleibolVoleibol
Voleibol
 

Recently uploaded

Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăBibliotecaMickiewicz
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 aFisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 aRoxana334871
 

Recently uploaded (6)

Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 aFisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
Fisa de lucru Glandele Endocrine clasa a 7 a
 

Inventii care au revolutionat lumea

  • 2. De la intenţie la realizare este de parcurs obstacolul imens al posibilităţii” T. Arghezi Invenţiile au modelat lumea in care trăim.În fiecare zi beneficiem de pe urma muncii marilor inventatori. Fiecare invenţie aduce informaţii noi, utilizate pentru a da naştere altor invenţii.
  • 3. A fost inventat in anul 1876 de către americanul Graham Bell. El a reuşit să transmită vocea cu ajutorul unor semnale electrice.Primele transmisiuni nu au fost perfecte, dar au făcut posibilă comunicarea directă, fără folosirea unui cod. Din 1877 telefonul s-a perfecţionat datorită americanului Thomas Edison (1847-1931). Microfonul pe care l-a realizat a îmbunătăţit calitatea transmiterii vocii pe distanţe mari.
  • 5. Muzeul Telefoniei din Budapesta face parte din Fundaţia Muzeu a Comunicaţiilor care mai administrează şi Muzeul Timbrelor şi Muzeul Poştei. Scopul acestui muzeu fondat în 1991 este de a familiariza vizitatorii cu istoria telefoniei în Ungaria prin intermediul unor colecţii de exponate legate de domeniu (telefoane vechi, mobilier, echipamente şi altele asemenea).
  • 6. URME DE PAŞI IN ISTORIA TELEFONULUI MOBIL . Telefonul mobil “s-a născut” în anul 1973 pe măreţul tărâm american, deşi diverse concepte, planuri şi prototipuri au existat încă de la începutul secolului XX. Culmea, inventatorii sunt chiar Motorola, companie care în prezent este pe cale să abandoneze divizia de telefoane. A devenit un obiect banal dar, in acelasi timp, indispensabil oamenilor mileniului III. Inventatorul primului telefon mobil este considerat dr. Martin Cooper, fostul manager de sistem din cadrul companiei Motorola. Primul apel de pe un telefon mobil a fost dat de Cooper, in aprilie 1973. ,
  • 8. Telefoanele mobile au invadat absolut fiecare domeniu al vieții moderne civilizate. Pentru a înțelege pe deplin modul în care aceste dispozitive ne-au afectat, este important sa realizăm exact ceea ce au devenit. Departe sunt zilele in care un telefon era doar un mijloc de a comunica sau un mod de a trimite persoanei iubite un mesaj . Telefoanele au devenit rapid, mult prea rapid!, adevărate calculatoare în buzunarele noastre. Astăzi, telefoanele au capacitați mai mari de calcul decât cele mai înalt tehnologizate PC-uri pentru jocuri de-acum mai puțin de un deceniu in urmă, folosesc mai multe aplicații si au conexiune la internet mai rapidă si mai sigură. Jocurile pe mobil au trecut de la cele pentru copii şi adolescenți la o distracție iubită de toată lumea de la 5 ani la 95 de ani datorită evoluției rapide a graficii pentru mobile, a performanței procesoarelor şi a hardware-ului. E-mailul, odată domeniul exclusiv al calculatoarelor si desktopurilor, este acum ceva ce îl are aproape oricine pe telefon de la iPhone, Android sau Blackberry. A devenit obişnuință, datorită confortului oferit de e-mailul de pe smart phone-urile noastre, să ne intrerupem timpul dedicat prietenilor, celor dragi pentru a ne verifica “Crack-berry-ul”. Aşa ca viața fără un telefon mobil nu mai înseamnă doar viața fără apeluri rapide şi usoare. Înseamnă să renunțăm la stația de lucru mobilă, e-mail-ul portabil, platforma de joc portabilă şi cititorul eBook de buzunar.
  • 9. FK România a analizat, în luna septembrie, în studiul Omnibus, locul pe care telefoanele mobile îl ocupă în viaţa românilor şi categoriile de oameni care ar suferi cel mai mult ca urmare a privării de telefon. Studiul GfK Omnibus a fost realizat pe un esantion de 1.000 de respondenţi. Rezultatele acestuia arată că aproximativ 75% din populaţia României de peste 15 ani deţine telefon mobil, iar în mediul urban proporţia de utilizatori se ridică până la 85%.
  • 10. Cum va arata telefonul mobil al viitorului? PERFORMANT?
  • 13. CUM AI DORI SĂ ARATE TELEFONUUL MOBIL AL VIITORULUI răspunsuri ale membrilor echipei de proiect “Aş vrea să pot vorbi şi intra pe internet fără a plăti, din orice loc, în orice momen Mi-ar plăcea să aibă memorie nelimitată şi să nu afecteze sănătate celor care îl utilizează.”(Teodora) “Sper din tot sufletul că telefonul viitorului, oricum ar fi conceput, să rămână doa un instrument extrem de util şi nu un stil de viață” (Robert) “Ar fi interesant dacă ar putea să aibă , în acelaşi timp , mai multe întrebuințări”(Mădălina) “Să aibă dimensiuni mici , să fie utilizat prin comenzi vocale , să se încarce la zgomot , nu la curent şi să îşi schimbe culoarea în funcție de starea de spirit a utilizatorului” (Bogdan)
  • 14. "Oamenii, şi in special tinerii, trebuie să învețe că viaţa nu le este pusă în pericol dacă nu sunt conectaţi tot timpul la telefonul mobil. Dimpotrivă, uneori poate însemna libertate şi relaxare". Phil Mar
  • 15. Lista bibliografică a materialelor studiate: http://proiecte.pmu.ro/teme_cercetare/Tema_7/index.html http://www.discoveryeducation.com/teachers/ http://scientia.ro/ http://www.scienceinschool.org/taxonomy/term/14,44 http://www.brainpop.com/free_stuff/ http://www. ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_telefonului_mobil http://www.litera.ro http://www.budapest-city-guide.com